Caracterizarea geografică a populației și așezărilor umane din statul Bangladesh

Bangladesh este un stat situat în Asia de Sud. Acesta este învecinat cu India aproape în întregime cu excepţia părţii de sud-est unde este învecinat cu statul Burma iar în partea de sud fiind învecinat cu Golful Burma. Datorită unificării cu statul Indian al Bengalului de vest a fost creeată o regiune numită Bengal.

Bangladesh este o tara tanara dar, cu o istorie bogata. Fiind parte a Imperiului Britanic si, ulterior, partea de est a Pakistanului, Bangladesh se invecineaza azi cu India, Myanmar, Nepal si China, tari care au influentat puternic stilul vestimentar, arta culinara si chiar arhitectura a acestei tari.

Teritoriul de azi al Bangladeshului face parte de-a lungul secolilor, din Imperiul Maurya (secolul 4-3 I.H.) si Grupta (secolul 4-5), din Imperiul Marilor Monguli (secolul 17-18) si din colonia britanica India (secolul 18-20). La 14.8.1947 este proclamata oficial independenta statului Pakistan, format din doua parti: Pakistanul de E si Pakistanul de V. In conditiile razboiului indo-pakistanez din Decembrie 1971, independenta de stat a Pakistanului de E, sub numele de Bangladesh, este recunoscuta la 16.12.1971, iar la 12.1.1972 seicul Mujibur Rahman preia conducerea guvernului noului stat. In Februarie 1974, Pakistanul recunoste Bangladesh.

Constituia adoptata la 21.1.1975 introduce un regim rezidential si creaza un partid unic, Liga Populara a Taranilor si Muncitorilor. La 18.11.1978 este ridicata interdictia privind activitatea partidelor politice in perspectiva alegerilor din 18.2.1979. la care cele 300 de locuri ale Adunarii Nationale sunt disputate de 2,120 de candidati, reprezentand cele 30 de formatiuni politice. La 7.4.1979, cu ocazia primei sesiuni a Adunarii Nationale, este abrogata legea martiala iar la 24.4.1979 este adoptat planul revizuit de dezvoltare a economiei nationale pe perioada 1979-1980, care prevede investitii suplimentare pentru agricultura, industrii, constructii, irigatii si controlul inundatiilor.

Bangladesh-ul (Bengalul Oriental) şi-a declarat independenţa faţă de Pakistan la 26 martie 1971, în urma refuzului conducerii politice pakistaneze de la acea dată de a recunoaşte rezultatul alegerilor din 1970, câştigate de un partid din Bengalul Oriental. în urma unui conflict de scurtă durată, în care India a intervenit în favoarea Bengalului Oriental, forţele armate pakistaneze s-au retras în decembrie 1971, controlul de facto revenind separatiştilor. La 2 februarie 1974, Pakistanul arecunoscut noul stat Bangladesh şi abia ulterior, la 17 septembrie 1974 , Bangladesh a fost admis ca membru al ONU.

Din punctul de vedere al intinderii , Bangladesh-ul este o tara cu o intindere mica situandu-se pe locul 92 (144000 km²). Populaţia estimată în 2008 a Bangladeshului este de 147.365.352 locuitori , densitatea populaţiei este de 1.023 persoane pe km²,(vezi Harta nr.2) făcând Bangladeshul una din tarile cu cele mai mari densitati din lume.

Rata de creştere a populaţiei este de 1,48%. PIB/cap de locuitor este de 372 US $. Indexul de dezvoltare umană a PNUD este de 121 din 174. Totuşi, în prezentul context socio-economic poziţia venitului pe cap de locuitor este mică, capitalul este redus şi rata şomajului este alarmant de ridicată – peste 30%. Economia a crescut de 5-6% pe an, începând cu anul 1996 în ciuda ineficientelor, întreprinderilor de stat, întârzierii în exploatarea resurselor de gaze naturale, dispunand de suficiente surse de alimentare, punerea în aplicare a reformelor economice. Bangladesh rămâne o natiune subdezvoltata, suprapopulata si ineficient reglementata. Deşi mai mult de jumătate din PIB este generat prin sectorul serviciilor, aproape două treimi din Bangladesh sunt angajaţi în sectorul agricol, orezul fiind cel mai important produs. Din 1971 importurile de materiale si produse alimentare au reprezentat mai mult de jumatate din numarul exporturilor.Importurile vin din Europa mai ales din Italia si Germania, SUA Japonia si China.

În 2008 Bangladesh a urmărit o politică monetară, care a avut ca scop menţinerea ocuparii forţei de muncă, dar a creat în acest proces o mai mare inflaţie.