Circuit Turistic

Proiect
9/10 (1 vot)
Domeniu: Turism
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 13 în total
Cuvinte : 3271
Mărime: 32.37KB (arhivat)
Publicat de: Aristide Oros
Puncte necesare: 6

Extras din proiect

1. Enunţarea temei produsului turistic. Justificare.

Titlul pe care l-am ales este “România- istorie, cultură şi tradiţie”, deoarece aceste trei elemente sunt reprezentative atât pentru ţara noastră, cât şi pentru circuitul turistic. De fapt, întreaga ţară se oglindeşte în oraşele, staţiunile descrise.

Circuitul urmăreşte zone de un real interes pentru turiştii din ţară şi nu numai, zone de o frumuseţe deosebită, în care aceştia se pot odihni sau face tratamente pentru diferite afecţiuni, zone cu tradiţie, cu folclor autentic, dar şi zone unde turiştii pot pleca cu un bagaj de cunoştinţe vast, despre istorie şi cultura românească, având în vedere că se vizitează locuri în care istoria este bine “conservată”, ca Sighişoara, Sarmizegetusa, dar şi multe muzee, biserici ce păstrează amprenta unor timpuri de mult apuse.

În alegerea traseului turistic, am ţinut cont de toate aceste elemente, dar şi de festivalurile locale, arta culinară, arhitectura unică şi specială, de tradiţiile şi obiceiurile locuitorilor din acele zone.

Mai mult de atât, circuitul propus este unul de relaxare, vizând in mod deosebit partea montană a României, unde turiştii se pot relaxa si respira “aer curat”, departe de agitaţia şi zgomotul marilor oraşe.

Unele dintre obiectivele turistice vizitate contribuie la crearea unui patrimoniu valoros, unele dintre acestea fiind înscrise în patrimonial mondial la UNESCO.

2. Indicarea traseului cu prezentarea localităţilor şi a obiectivelor vizitate

Bucureşti – Piteşti – Curtea de Argeş (Mănăstirea Curtea de Argeş, Curtea Domnească) – Râmnicu Vâlcea – Băile Govora (Mănăstirea Govora) – Târgu Jiu(Ansamblul sculptural realizat de Constantin Brâncuşi, Muzeul Judeţean) – Petroşani- Haţeg – Sarmizegetusa (Complexul arheologic de la Sarmizegetusa) – Haţeg – Hunedoara (Castelul Hunedoarei) – Deva (Dealul Cetăţii) – Alba Iulia (Catedrala Reîntregirii, Palatul Princiar) – Ocna Sibiu (Lacul fără fund) – Sibiu (Casa Brukenthal, Piaţa Mare, Piaţa Mică, Grădina zoologică)- Mediaş – Sighişoara (Scara acoperită, Turnul cu ceas, Turnul Cositorarilor)– Sovata (Lacul Ursu) - Odorheiu Secuiesc – Miercurea Ciuc (Cetatea-Castel Miko) – Băile Tuşnad (Lacul Sfânta Ana, Tinovul Mohos, Stânca Şoimilor) – Sf Gheorghe – Braşov (Biserica Neagră, Piaţa Sfatului) – Sinaia (Castelul Peleş) – Câmpina – Ploieşti – Bucureşti.

3. Elemente de prezentare generală

- Număr de turişti: 19

- Număr de ghizi: 1

- Număr de şoferi: 1

- Mijloc de transport folosit: Microbuz 2*

- Număr de km parcurşi în total:1355 (ziua 1-215 km, ziua 2- 314, ziua 3- 240, ziua 4-183, ziua 5-200, ziua 6- 203)

- Număr de zile: 10 ; 9 nopţi

- Perioada de desfăşurare: iunie-septembrie 2010

- Preţ informativ: 320 euro

4. Descrierea traseului

Ziua I

- 730- Plecare din Bucureşti, din faţa Gării de Nord

- Traseul: Bucureşti-Piteşti- Curtea de Argeş- Râmnicu Vâlcea- Băile Govora

- Obiective vizitate în:

- Curtea de Argeş

- Curtea Domnească unde se află şi Biserica Domnească întemeiată în secolul XIII şi reînoită în jurul anilor 1340. Iniţial, aici s-a aflat Biserica Sf. Nicoară, dar a fost înlocuită de o ctitorie a lui Basarab I. Biserica adăposteşte mormântul lui Vlaicu Vodă, din vremea căruia datează şi pictura murală a bisericii.

Preview document

Circuit Turistic - Pagina 1
Circuit Turistic - Pagina 2
Circuit Turistic - Pagina 3
Circuit Turistic - Pagina 4
Circuit Turistic - Pagina 5
Circuit Turistic - Pagina 6
Circuit Turistic - Pagina 7
Circuit Turistic - Pagina 8
Circuit Turistic - Pagina 9
Circuit Turistic - Pagina 10
Circuit Turistic - Pagina 11
Circuit Turistic - Pagina 12
Circuit Turistic - Pagina 13

Conținut arhivă zip

  • Circuit Turistic.doc

Alții au mai descărcat și

Circuit peșterile din Munții Bihor

TRASEU: PLOIEŞTI – SINAIA – BRAŞOV – SIGHIŞOARA – TÂRGU MUREŞ – CLUJ NAPOCA – ORADEA – DEVA – SIBIU – RÂMNICU VÂLCEA – PITEŞTI – TÂRGOVIŞTE –...

Circuit Turistic

1.Enuntarea temei produsului turistic. Justificare. Varietatea si bogatia atractiilor turistice, naturale dar si culturale si istorice aduce...

Circuit Turistic București - Brașov - Miercurea Ciuc - Piatra Neamț - Suceava - Bistrița - Sibiu - București

1. Descrierea circuitului 1.1. Ziua 1:București-Sinaia-Brașov Ora 09.00 plecare din Bucuresti. Popas in Sinaia la restaurantul “La...

Circuit Turistic de 10 Zile în Nordul Moldovei

Tematica: Vizitarea manastirilor din N moldovei si a castelelor medievale Definirea produsului: “Manastirile din N Moldovei si a castelelor...

Turismul rural în comuna Bran

Turismul rural, ecologic si cultural în comuna Bran Pe baza experienteiternationale si a practicilor întâlnite în ultimii ani, în România sunt...

Serviciile în Turism

Turismul reprezinta astazi, prin continutul si rolul sau, un domeniu distinct de activitate, o componenta de prima importanta a vietii economice...

Te-ar putea interesa și

Promovarea și Comercializarea unui Circuit Turistic

Cuvânt înainte Această lucrare are ca temă comercializarea şi promovarea unui circuit turistic din judeţul Braşov, zonă care este unică pentru că...

Circuit Turistic în Maroc

Capitolul I. Circuit turistic în Maroc 1.1. Concediu de vis într-un tarâm magic Marocul – ţară arabă, africană şi mediteraneană, situată la...

Traseu turistic - Ierusalim-Luganville

Introducere Ce este turismul? În concepţia profesorului W. Hunziker turism înseamnă ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea...

Tehnologia Obținerii Hârtiei și a Scrierii Cărților

I. AFACEREA – PREZENTAREA FIRMEI ŞI A STRATEGIEI GENERALE A. FIRMA Firma „Editura Danubius SRL a fost înfiinţată în anul 1997 prin înregistrarea...

Obiective turistice antropice în România - Circuite turistice

Argument Tema aleasă - “Obiective turistice antropice în România. Circuite turistice" are ca scop atingerea competențelor corespunzătoare...

Circuit internațional în Finlanda

Cap. I: Tipul programului turistic Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara...

România - destinație pentru circuitele turistice

ARGUMENT “Un călător fără cunoaştere este ca o pasăre fără aripi”( Kotler, P.) Turismul este cunoscut ca fiind cea mai largă industrie....

Circuit turistic

INTRODUCERE Turismul reprezintă în momentul de față unul din fenomenele care domină lumea contemporană, un segment din cele mai profitabile din...

Ai nevoie de altceva?