Dezvoltarea Durabilă și Relansarea Turistică a Stațiunii Lacul Roșu

INTRODUCERE

Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cu siguranţă cea dată de Comisia Mondială Pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru comun", cunoscut şi sub numele de Raportul Brundthland: "dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi". Dezvoltarea durabilă urmăreşte un cadru teoretic pentru luarea deciziilor in raportul om/mediu, ţinându-se cont nu numai de satisfacerea nevoilor pentru turism, ci şi de cele economice şi sociale.

Strategia dezvoltării durabile poate fii definită ca reprezentând ştiinţa şi arta de a stabili obiectivele generale ale societăţii pe termen scurt, mediu şi lung şi de a formula opţiunile de acţionare pentru atingerea acestora, ţinând seama de toate resursele existente şi de necesitatea protejării mediului ambiant.

Dezvoltarea turistică durabilă este acel tip de dezvoltare a activităţii de turism care pune accent pe valorificarea în prezent a resurselor astfel încât să menţină capacitatea de reproducere a acestora şi în viitor. Ea mai poate fi definită ca reprezentând dirijarea managementului tuturor resurselor în aşa fel încât să satisfacă nevoile economice, sociale şi estetice menţinând în acelaşi timp integritatea culturală, procesele ecologice esenţiale.

O strategie simplă se bazează pe următoarele elemente:

- obiective simple urmărite cu consecvenţă şi stabilite pe termen lung

- înţelegerea profundă a mediului ambiant

- obiective corelate cu disponibilitatea de resurse

- implementarea eficientă

Dezvoltarea durabilă presupune obţinerea unor performanţe pe trei direcţii:

- de ordin economic: presupune creşterea gradului de exploatare şi valorificare a resurselor

- de ordin ecologic: presupune evitarea degradării mediului

- de ordin social: presupune sporirea numărului locurilor de muncă, practicare unor meserii tradiţionale.

Printre componentele dezvoltării durabile se numără:

- stabilirea unor limite ecologice şi standarde mai echitabile;

- redistribuirea activităţilor economic şi realocarea resurselor;

- controlul populaţiei;

- conservarea resurselor de bază;

- capacitatea de transport;

- economisirea resurselor;

- minimalizarea efectelor adverse.

I. AŞEZARE

Staţiunea Lacu Roşu, componentă a oraşului Gheorgheni, este situată pe Valea Bicazului, între Lacu Roşu şi Cheile Bicazului. Staţiunea este dispusă de la 980 m la 1000 –1100 m altitudine, pe versanţii Munţilor Suhardul Mare (1504 m) şi Suhardul Mic (1362 m) către N-NV şi Muntele Ghilcoş (1407 m) spre SE, unităţi montane aparţinătoare Masivului Hăşmaş. Între aceste limite staţiunea aparţine judeţului Harghita, dar, prin câteva vile şi case particulare, aceasta se prelungeşte şi în Cheile Bicazului, pe teritoriul judeţului Neamţ.

II. ACCESIBILITATE

Prin poziţia sa, staţiunea are acces rutier, dar, legătura cu ariile limitrofe sau cu restul ţării, se poate realiza şi feroviar prin oraşul Gheorgheni. Legăturile aeriene sunt mai îndepărtate (aeroporturile de la Târgu – Mureş aflat la 144 km şi aeroportul de la Bacău la 115 km).

Accesul feroviar

- Magistrala feroviară Bucureşti – Braşov – Miercurea Ciuc – Gheorgheni – Deda – Baia Mare; de la staţia Gheorgheni (316 km) pe ruta rutieră (DN 12 C) la Lacu Roşu;

- Magistrala Bucureşti – Bacău – Suceava –Vadu Siret; de la Bacău prin Piatra Neamţ – Bicaz (86 km), de unde, pe DN 12 C la Lacu Roşu.

III. Cadrul natural

3.1. Relieful

Aria montană limitrofă staţiunii Lacu Roşu aparţine Munţilor Hăşmaş (vf. Hăşmaşul Mare, 1792 m), alcătuiţi din mai multe unităţi montane ca Munţii Suhard (1504 m vf. Suhardul Mare), Munţii Bardoş (1273 m) la nord şi nord-vest de staţiune, Munţii Ghilcoş (1407 m) şi Munţii Surduc (1432 m) în partea de sud şi sud-est.

Munţii par ca nişte platouri etajate acoperite cu păduri de molid în alternanţă cu întinse poieni, la 1000 – 1300 m altitudine, de unde se deschid largi panorame spre valea Bicazului cu staţiunea şi cheile sale precum şi către munţii limitrofi.

Apare şi un relief accidentat, cu creste şi vârfuri semeţe, care domină împrejurimile montane împădurite sau cu poieni şi oferă puncte de belvedere de mare perspectivă. Rocile calcaroase, conglomeratice şi gresoase se impun în peisaj prin forme de relief de un mare pitoresc, ca abrupturi, creste, stânci izolate, mase de grohotiş, peşteri cu dimensiuni reduse dar, mai ales, chei, defilee şi cascade spectaculoase (Cheile Bicazului, Bicăjelului, Cupaşului, Lapoşului etc.). Aceste forme carstice, constituie atracţiile turistice majore ale zonei, cu adresabilitate tuturor categoriilor de turişti.

Unele pante montane, cu expoziţii estice sau nord-estice au configuraţii topografice şi declivităţi favorabile amenajării de pârtii de schi alpin (Munţii Suhard, Pângăraţi, Ghilcoş) iar local, se pot realiza şi pârtii de schi fond (Poiana Vărăriilor - Bicăjelul de Sus – Trei Fântâni).