Cuprins
- Capitolul I – Introducere.2
- Capitolul II – Context economic local.4
- 2.1 Industria.4
- 2.2 Agricultura.6
- Capitolul III – Potenţial turistic.7
- 3.1 Resurse turistice naturale.7
- 3.2 Resurse antropice.10
- Capitolul IV – Infrastructura turisticã.13
- 4.1 Cãi de comunicaţie.13
- 4.2 Unitãţi de cazare.14
- 4.3 Tipuri de turism practicate în Vatra Dornei.16
- Capitolul V – Propuneri de dezvoltare a ecoturismului.20
- Capitolul VI - Concluzii.26
- Bibliografie.27
- Anexe.28
Extras din proiect
Capitolul I - Introducere
Am ales dezvoltarea zonei turistice Vatra Dornei prin ecoturism deoarece aceastã forma de turism a cunoscut un ritm de crestere foarte mare in ultimii ani, atat pe plan internaţional, cât si pe plan local. Consider cã protejarea naturii, tradiţiei şi obiceiurilor locale reprezintã un obiectiv major al societãţii secolului XXI, o societate care şi-a uitat valorile si tradiţiile de bazã şi care se dezrãdãcineazã proporţional cu progresul. De aceea este foarte important sã ne reamintim cine suntem de fapt şi ce ne reprezintã cu adevãrat.
Societatea Internaţională de Ecoturism defineşte ecoturismul ca fiind : “călătoria responsabilă in ariile protejate care conservă mediul şi contribuie la bunăstarea populaţiei locale”. Acest lucru inseamnă, că, cei care implementează şi participă in activităţile ecoturistice trebuie să fie călăuziţi de următoarele principii: să minimizeze impactul asupra mediului, să contribuie la formarea unei conştiinţe şi unui respect faţă de patrimoniul natural şi cultural, să furnizeze experienţe pozitive atât vizitatorilor cât şi gazdelor, să aducă beneficii financiare directe conservării mediului, să furnizeze beneficii financiare şi putere de decizie comunităţilor locale, să crească receptivitatea ţărilor gazdă in ceea ce priveşte climatul politic, social şi de mediu, să sprijine dreptul la muncă şi drepturile omului la nivel internaţional.
Vatra Dornei dispune de un potential foarte mare de resurse umane şi naturale. Progresul si activitatea antropica a omului nu au reusit sa spulbere frumusetea acestei zone.
Acum 100 de ani, romancierul Bram Stoker a menţionat regiunea din jurul Dornei ca fiind „una din cele mai sălbatice şi mai puţin cunoscute zone din Europa”. Această afirmaţie este adevărată şi în zilele noastre. Dorna este o regiune fără rival în frumuseţe din Europa, încercuită de, anticii şi neîmblânziţii Munţi Carpaţi, presăraţi cu sate şi cătune ieşite direct din evul mediu. Regiunea a fost cunoscută încă din timpuri antice ca un loc de relaxare şi reîntinerire, cu un climat tonic stimulativ, aer curat, natură primitivă şi nenumărate izvoare terapeutice minerale.
Una din cele mai împădurite regiuni din Europa, Dorna este paradisul unui iubitor de natură şi adăposteşte una din cele mai mari concentraţii de faună diversificată de pe continent. Pajiştile montane sunt acoperite cu flori sălbatice rare vara şi straturi groase de zăpadă iarna, făcând regiunea să fie un loc perfect pentru a-ţi petrece vacanţa tot timpul anului. Este o regiune de o frumuseţe calmă, naturală şi viaţă populară fascinantă, ideală pentru peregrinări, excursie, plimbare cu bicicleta şi relaxare în pădurile liniştite şi printre sătenii ospitalieri.
Cunoscutã ca “Perla Bucovinei”, staţiunea Vatra Dornei este cea mai mare comunitate din Dorna, cu numeroase activităţi pentru călător. Vatra Dornei este plină cu hoteluri de calitate, restaurante, parcuri, muzee şi staţiuni climaterice, şi este o bază excelentă de la care se poate porni spre explorarea regiunii de ţară din împrejurimi.
Vatra Dornei a fost dezvoltată ca staţiune climaterică de către familia imperială habsburgică datorită climatului tonic stimulativ, aerului curat, aerosolului răşinos, numeroaselor izvoare cu ape minerale şi peisajului mirific. Este un loc frumos de relaxare şi petrecere a vacanţei, înconjurat de sălbăticia naturii şi bizara arhitectură habsburgică a secolului al XIX-lea.
Atracţiile locale includ muzeul etnografic, muzeul de vânătoare şi ştiinţele naturii, o superbă cabană montană aşezată pe pitorescul Deal Runc, şi un parc dendrologic în care poţi bea apele minerale faimoase în lume direct din izvor. Vatra Dornei este de asemenea renumită pentru cluburile de sănătate, festivalurile şi serbările verii şi iernii.
Fig.1 Peisaj Vatra Dornei
Capitolul II – Context economic local
Potenţialul economic al oraşului are ca trăsătură specifică faptul că activitatea sa economică se bazează pe resursele zonei.
Acestea pot fi:
• resurse forestiere (dominate de conifere), în proporţie de 37% din fondul forestier al judeţului;
• resurse de pajişti naturale de calitate superioară (graminee şi leguminoase), ceea ce permite dezvoltarea zootehniei;
• resurse de substanţe minerale utile (mangan, sulf, fier şi alte substanţe);
• resurse de ape minerale în exploatare, folosite în scop terapeutic în cură internă şi externă în staţiunea Vatra Dornei, precum şi îmbuteliate ca ape de masă şi băuturi răcoritoare cu caracter de unicat pe teritoriul judeţului.
Cadrul natural deosebit de pitoresc, înconjurat de înălţimi cu pante uşoare şi având un climat subalpin - de depresiune intramontană, oferă condiţii optime de odihnă şi pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Industria în Vatra Dornei se bazează pe valorificarea resurselor proprii, ceea ce se reflectă şi în structurarea ei pe următoarele ramuri: industrializarea laptelui şi a cărnii, exploatarea resurselor miniere, industria lemnului, a construcţiilor de maşini pentru exploatarea şi prelucrarea lemnului, exploatarea zăcămintelor de ape minerale carbogazoase.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Ecoturism in Vatra Dornei.doc