Ecoturismul- element al dezvoltării durabile a comunităților locale rurale românești

Comunităţile locale rurale din România au fost afectate de evoluţia istoriei din ultimele decenii.Acestora li s-au adăugat anii economiei centralizate şi mai apoi tranziţia spre economia de piaţă. Toate acestea au făcut ca locuitorii satului să se afle între tentaţiile/forţările plecării către localităţile urbane, în multe cazuri aceasta conducând la fenomene de dezrădăcinare. Ultimii cinsprezece ani au repus satul în centrul multora dintre preocupările politicienilor, teoreticenilor şi practicienilor. Europa lărgită ridică, de asemenea, probleme şi semne de întrebare pentru dezvoltarea economico-socială a colectivităţilor locale din mediul rural românesc. Aceste incertitudini vin într-o perioadă în care suntem din ce în ce mai convinşi de necesitatea dezvoltării durabile, a perpetuării dezvoltării economice responsabile, care să asigure satisfacerea nevoii societăţii fără a pune în pericol generaţiile viitoare. Celor prezentate li se alătură o tendinţă tot mai accentuată a lumii civilizate de a convieţui în bune condiţii cu mediul înconjurător, de a petrece mai mult timp în natură, de a fi mai aproape de tot ceea ce este curat, viu şi liniştit. Numărul celor ce solicită vacanţe în natură, în mediul rural, este în creştere pe întreg globul. Turismul soft, la ţară sau în plină

natură, este tot mai dorit de orăşenii cu mulţi bani, dar stresaţi, dornici de întoarcere la natură, la viaţa din cadrul comunităţilor rurale. Toate aceste forme de turism sunt numite ecoturism, iar dezvoltarea lor în România este doar la început. Aceste activităţi sunt un important aport la dezvoltarea economică a zonelor rurale, care se va răsfrânge asupra evoluţiei lor viitoare. O cercetare multidisciplinară a problematicii, combină obiectivele economice, sociale şi de dezvoltare durabilă a comunităţilor rurale româneşti.

1. Evoluţia conceptului de dezvoltare durabilă

Conceptul de dezvoltare durabilă se referă la o formă de creştere economică ce satisface nevoile societăţii - în termeni de bunăstare, pe termen scurt, mediu şi mai ales lung. El se fundamentează pe considerentul că dezvoltarea trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor prezente fără să pună în pericol pe cele ale generaţiilor viitoare. În termeni practici, acest lucru înseamnă crearea condiţiilor pentru dezvoltarea economică pe termen lung, în acelaşi timp protejând mediul înconjurător. Summit-ul de la Copenhaga (martie 1995) a accentuat

nevoia de combatere a excluderii sociale şi a protecţiei sănătăţii publice. Tratatul de la Amsterdam a făcut o referire specială la dezvoltarea durabilă. Totuşi, abia la Consiliul European de la Goteborg, din iunie 2001, a fost convenită o strategie pentru dezvoltarea

durabilă, care oferă o a treia dimensiune, de mediu, strategiei de la Lisabona şi stabileşte o nouă abordare a politicilor. Strategia se bazează pe principiul că efectele economice, sociale şi asupra mediului ale politicilor trebuie examinate într-o manieră coordonată şi luate în considerare în procesul de luare a deciziilor. Consiliul European a identificat un număr de obiective şi măsuri în cele patru domenii prioritare ale viitoarei politici de dezvoltare a Uniunii:

Combaterea modificării climei;

Asigurarea dezvoltării durabile;

Sănătatea publică; Administrarea mai responsabilă a resurselor naturale.

Consiliul European de la Laeken, din decembrie 2001, a salutat crearea Autorităţii Alimentare Europene, a Agenţiei Europene pentru Securitatea Aeriană şi a Agenţiei Europene pentru Siguranţă Maritimă. Consiliul European de la Barcelona, din martie 2002, a afirmat că în primăvara anului 2003 va fi revizuită strategia de dezvoltare durabilă, cu accentul pe punerea în practică a rezultatelor Summit-ului mondial pe tema dezvoltării durabile.

2. Valori rurale

Zonele rurale sunt bogate în diversitatea lor ecologică şi culturală.Dimensiunea şi complexitatea comunităţilor rurale fac dificilă generalizarea în ceea ce priveşte problemele sau valorile, chiar dacă există unele caracteristici comune. Pentru mult timp în existenţa lor, comunităţile rurale s-au bazat pe abundenţa resurselor naturale. Dar, în secolul XX, marile

schimbări tehnologice, politice şi economice au adus o profundă transformare în agricultură, şi în alte resurse industriale reînnoibile, fapt ce a condus comunităţile rurale la dependenţă faţă de acestea. În ciuda acestor schimbări, există încă destul de multe motive de optimism. Rezilienţa şi autodeterminarea sunt două particularităţi care caracterizează multe comunităţi rurale. Pentru zonele rurale, ritmul rapid al schimbării a adus cu el nu numai provocări, ci în egală măsură şi ocazii favorabile. În unele direcţii, dezvoltarea durabilă ajută să se realizeze schimbarea care este inevitabilă, şi să o facă într-un mod economic, responsabil din punct de

vedere al mediului înconjurător, şi echitabil din punct de vedere social. Comunităţile cu cel mai mare succes luptă să folosească valorile şi abilităţile locale simultan cu adaptarea şi adoptarea noilor idei şi tehnologii în plan local.

3. Valori rurale – dezvoltarea comunitară şi turismul

A Odată cu schimbările din agricultură, comunităţile rurale încearcă să se organizeze cât mai bine pe plan local.

Dezvoltarea comunităţii permite rezidenţilor să extindă infrastructura, cum ar fi gospodăria comunală, locuinţele pentru populaţie, facilităţi pentru comunitate şi să diversifice baza lor economică fără să submineze valorile rurale.

Turismul, dar mai ales ecoturismul, oferă instrumentele şi resursele necesare pentru a ajuta comunităţile rurale să-şi continue propria traiectorie a dezvoltării durabile.

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a turistului este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- conservarea şi protejarea naturii;

- folosirea resurselor umane locale;

- caracter educativ, respect pentru natură

- impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural (definiţia consacrată a Organizaţiei Mondiale a Turismului).

Potrivit lui "The Ecoturism Society" - una din cele mai prestigioase organizaţii care se ocupă de ecoturism -, acesta poate fi definit astfel:

"acea călătorie responsabilă spre o zonă naturală care contribuie atât la conservarea patrimoniului natural cât şi la bunăstarea populaţiei locale".