Program de Organizare și Comercializare a Produsului Turistic cu Tema Descoperiți Mânăstirile din Oltenia

Descoperiţi mânăstirile

din Oltenia

Aspecte generale

Oltenia este o regiune istorică din sud-vestul României delimitată la est de râul Olt, la sud şi vest de Dunăre, iar la nord de Carpaţii Meridionali.

Descrierea hărţii fizico-geografică a Olteniei: Oltenia este străjuită în nord de Carpaţii Meridionali, iar în vest, sud şi est de ape curgătoare: Dunăre, respectiv Oltul. Râul Jiu străbate regiunea în direcţia nord-sud şi o împarte în două părţi aproape egale, în care relieful uneia pare să se oglindească în cealaltă. Nordul Olteniei este muntos, fiind prezente aici două masive: Parâng (la est de râul Jiu) şi Retezat-Godeanu (la vest de râul Jiu).

La sud de Carpaţi se află zona subcarpatică, reprezentată printr-un şir de dealuri (Dealul Bran, Măgura Slătioarei, Dealurile Gorjului, Dealul Bârzei) şi depresiuni (Novaci, Tismana, Târgu Jiu). În nord-vest se află Podişul Mehedinţi, dealurile Coşuştei şi depresiunea Severin. La sud de Subcarpaţi se află Podişul Getic, acesta fiind divizat în Platformele: Strehaiei (la vest de râul Jiu; se subîmparte în platformele Huşniţei şi Bălăciţa), Jiului (străbătută de Jiu) şi Olteţului(la est de Jiu). În sudul Olteniei de află Câmpia Olteniei, care este de altfel cel mai vestic sector al Câmpiei Române. Câmpia Olteniei este alcătuită de Câmpiile Blahniţei şi Băileştilor (la vest de Jiu) şi Romanaţilor (la est de Jiu).

Cele mai importante râuri sunt: Olt (împreună cu afluenţii Lotru şi Olteţ) , Jiu (împreună cu afluenţii Tismana, Motru, Amaradia şi Gilort), Desnăţui, Drincea şi Cerna. Clima Olteniei este temperat-continentală, dar cu influenţe mediteraneene.

Suprafaţa Olteniei este de 24.095 km². Cele mai importante oraşe sunt: Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea.

Organizare administrativă:

Teritoriul istoric al Olteniei este, astăzi, împărţit astfel:

- Judeţul Dolj;

- Judeţul Gorj;

- Judeţul Mehedinţi (fără oraşul Orşova şi comunele Eşelniţa, Dubova, Sviniţa, care aparţin Banatului);

- Judeţul Olt (fără zonele situate la est de râul Olt, care fac parte din Muntenia);

- Judeţul Vâlcea (fără zonele situate la est de râul Olt, care fac parte din Muntenia);

- Judeţul Teleorman (doar comuna Islaz).

Toate aceste judeţe (mai puţin Teleorman) sunt grupate în Regiunea de dezvoltare Sud-Vest, care, datorită faptului că 82,4% din teritoriul ei este alcătuit din această regiune istorică, poartă şi denumirea de Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia.

Înainte de reforma administrativă din 1950, când au fost desfiinţate judeţele, Oltenia era subdivizată în judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj şi Romanaţi.

În 1938, regele Carol al II-lea introduce, prin decret, organizarea administrativă bazată pe ţinuturi. Pe teritoriul Olteniei a fost alcătuit Ţinutul Jiu (numit uneori şi Ţinutul Olt), care cuprindea, pe lângă cele 5 judeţe olteneşti şi judeţul Olt.

În perioada 1950-1952, pe teritoriul Olteniei au existat regiunile Gorj, Dolj, Vâlcea (aceasta cuprindea şi comune situate la răsărit de Olt care au fost desprinde din vechiul judeţ Argeş). Piatra Olt aparţinea regiunii Argeş, iar comuna Islaz a fost ataşată regiunii Teleorman.

În perioada 1952-1968 cea mai mare parte a teritoriului Olteniei (84,25%) este alcătuită din Regiunea Oltenia (numită până în 1960: Regiunea Craiova). Nord-estul Olteniei a făcut parte din Regiunea Argeş (numită până în 1960: Regiunea Piteşti). Comuna Islaz a făcut parte din Regiunea Bucureşti.

Actuala organizare administrativă a spaţiului oltenesc datează din 1968.

Aspecte culturale şi religioase

Puternica originalitate a artei olteneşti îşi are izvoarele în cele mai îndepărtate mărturii ale civilizaţiei.

Importante descoperiri arheologice ce atestă aspectele culturale ale civilizaţiei epocii neolitice sau a bronzului au fost descoperite din ascunzişul tainic al pământului.

Boierii Craioveşti, banii Craiovei şi cărturarii care au ostenit prin aceste locuri au avut preocupări fertile pentru dezvoltarea culturii româneşti, în domeniul scrisului şi al tipăriturilor.

Îngrijându-se să cumpere manuscrise, ei au dat impulsuri folosirii intense a limbii române in scrieri, încă din secolul al 15-lea, apropiindu-si pricepuţi şi neobosiţi copişti, gramatici şi caligrafi de valoare: Castan Logofat, Ion Mircea Logofat, Ioan Rusul etc.

Folclorul doljean-vechi cât existenţa omului prin aceste locuri, poartă nu numai ştafeta unei permanente stări de spirit creatoare şi măiestriei artistice, dar şi o disponibilitate specială pentru ideile cele mai grave şi întrebările cele mai acute ale condiţiei umane.

O bogată tradiţie încununează şi dansul popular doljean. Atât melodia cât şi dansul cunoscut în întreaga ţară sub numele de „bătuta”, „căluşarul” sau „banul mărăcine” îşi au izvoarele în folclorul locurilor din care, aşa cum atestă legendele, a pornit viteazul Ban, devenit apoi slujitor în oastea lui Carol de Valois.

Deşi sunt cu multe elemente stereotipe ca mişcare, horele şi sârbele doljene vădesc totuşi o admirabilă variaţie, întâlnindu-se numeroase dansuri cu melodii şi mişcări absolut proprii (brâul, brâuleţul, sălcioara etc.).

Unele sunt în exclusivitate „dansuri de fete”, altele aparţin flăcăilor şi bărbaţilor. Destul de mulţi cercetători consideră că nu există în nici o parte a ţării dansuri atât de numeroase şi atât de repezi. Originalitatea şi valoarea lor le-a impus.