Proiect pentru valorificarea potențialului turistic al Deltei Dunării

INTRODUCERE

Delta Dunării, cel mai tânăr pământ românesc, împreună cu complexul lagunar Razim-Sinoie se remarcă prin originalitatea sa peisagistică, morfohidrologică, faunistică, fiind un unicat european sub aspect ecologic şi al modului de habitat în mediul deltaic. Din punct de vedere turistic este una dintre cele mai valoroase zone din ţară.

Potenţialul turistic este dat de elmentele cadrului natural cu o mare varietate şi originalitate a peisajului.

Pentru realizarea lucrării am utilizat metode de cercetare specifice disciplinei şi bibliografia exitentă referitoare la regiunea studiată.

I. Consideraţii geografice generale

1. Aşezarea geografică

Situată în sud-estul ţării (oraşul Sulina este localizat la 290 41’ 24’’ longitudine estică fiind cea mai estică localitate românească), la vărsarea Dunării în Marea Neagră, fiind un domeniu al apelor.

2. Căile de comunicaţie

Poarta de intrare în Delta Dunării o constituie oraşul Tulcea. Oraşul se aflã la o distantã de 71 km (45 mile) de Sulina, o asezare aproape la fel de veche, aflatã la celãlalt capăt al braţului Sulina. Între aceste două puncte se pot face croaziere în timpul cărora turiştii pot admira, de pe confortabilele punţi ale vaporaselor, flora, fauna şi satele Deltei. Din Deltã se poate ajunge pe litoral pe drumul E 87 - Tulcea - Mamaia - Constanţa - Mangalia. Spre Bucureşti se poate urma DN 22 A (Tulcea - Hârsova) - E 60 (Hârsova - Bucuresti). Se poate opta şi pentru calea ferată (trenuri regulate pe rutele Bucureşti - Tulcea şi Constanţa - Tulcea) sau pentru trasportul naval (regulat între Tulcea, Periprava, Sfântu Gheorghe, Sulina, Galaţi ş Braila). Tulcea dispune de un aeroport cu zboruri regulate Bucureşti - Tulcea (aproximativ 45 de minute de zbor).

3. Cadrul geografic natural

Relieful Deltei Dunării a rezultat în urma unor procese genetice majore şi în primul rând datorită mişcărilor tectonice şi neotectonice. Acestea au conturat formele principale ale reliefului, adică cele pozitive (grinduri,ostroave) cât şi cele negative (lacuri).

Reţeaua hidrografică de bază a acestei unităţi fizico-geografice este constituită din braţele Dunării, reprezentând principalii factori cu acţiune, importanţă şi permanenţă, în desfăşurarea proceselor morfohidrografice. În strânsă legătură cu acestea, se află gârlele, canalele, lacurile şi mlaştinile. Toate aceste componente au cunoscut numeroase modificări, mai ales, în prezent, prin colmatare, îndiguire şi înălţare a grindurilor, precum şi o serie de alte elemente de regularizare (trasarea de noi canale, desecări etc), încât imaginea hidrografică a deltei s-a modificat permanent.

Solurile specifice sunt: solurile de mlaştină, lăcoviştile, solurile aluvionare, cernoziomurile castanii salinizate, solurile nisipoase şi nisipurile.

Vegetaţia zonală aparţine zonei de stepă, cea azonală este de luncă, pădure şi acvatică.

4. Cadrul socio-economic

4.1. Populaţia

Aşezările rurale sunt puţine şi au un număr redus de locuitori (până la 600 loc.). Sporul natural prezintă, în general, valorii medii între 5-7‰, mai ales în aşezările din lungul braţului Sf. Gheorghe. Densitatea scade frecvent sub 20 loc./km2. Faptul se explică prin existenţa marilor suprafeţe acoperite de apă, deci nelocuite. Doar două aşezări rurale au mai mult de 1000 de locuitori (Sf. Gheorghe 1068 loc, Chilia Veche – 2 946 loc.), o singură localitate are o mărime medie (Pardina 791 loc.), celelalte având sub 500 locuitori.

Oraşele din cuprinsul deltei sunt puţine: Tulcea (98 000 loc), Sulina (5 400loc.) şi Isaccea (4 000 loc.).

4.2. Aşezările omeneşti

În cuprinsul deltei aşezările permanente, satele, au fost rare, dar întotdeauna prezente încă din trecutul îndepărtat. Începând cu sec. al XIV-lea, hărţile ne înfăţişează numeroase aşezări pe grindurile deltei şi chiar pe cele din lunca şi bălţile dunărene, situate între Brăila şi Tulcea. Cele mai multe sate au fost la origine târle sau colibe pescăreşti. Gruparea teritorială a satelor în deltă a fost puternic influenţată de prezenţa celor trei braţe care au atras populaţia prin funcţia lor de circulaţie şi ca izvoare de hrană, precum şi de insulele de uscat, cu mari întinderi de păşuni sau terenuri cultivate, locuite frecvent îndeosebi acolo unde braţele le taie transversal sau în părţile înalte ferite de inundaţii. Deosebim astfel, sate aşezate pe grindurile fluviatile, caracteristice părţii centrale a deltei, cu gospodăriile aliniate pe partea cea mai ridicată a acestora care, de obicei, formează malul abrupt către talveg, uşor înclinat către ariile depresionare. Casele s-au dezvoltat pe un rând sau pe două rânduri, pe cele două laturi ale străzii, pentru a se feri de inundaţii (Govora, Crişan, Vulturul, Mila 23). Tot în partea deltei fluviatile se găsesc sate a căror vatră a evoluat pe grindurile asociate în formarea unor şesuri, cu malul abrupt către albia braţelor fluviului, urmând sinuozităţile braţelor, având mai multe posibilităţi de extindere spre interiorul deltei (Tudor Vladimirescu, Plaurul, Ilganii de Sus).