Proiect pentru valorificarea turistică a podișului Mehedinți

I.Consideraţii geografice generale:

1.Aşezarea geografică:

Una din cele mai mici , dar mai bine individualizate regiuni geografice ale ţării noastre, Pod.Mehedinţi se înscrie ca treaptă intermediară între M-ţii Mehedinţi şi Piemontul Motrului.Are o lungime de cca.53 km, o lăţime de 16-25 km, o suprafaţă de 785 km2 reprezentând 0,33% din suprafaţa ţării ,şi este orientat de la nord-vest spre sud-est.Limita dinspre munţi este bine marcată de un povarniş repede pe alocuri chiar prăpăstios,sculptat în genere în calcare.Numai în puţine locuri contactul este mai şters. În nord-est podişul se întinde pînă la Motru, iar spre sud-vest pînă la Dunăre.

2.Caile de comunicaţie:

Singura arteră rutieră ce facilitează accesul în zonă o constituie drumul judeţean Baia de Aramă –Ponoare-Balta-Godeanu-Bâlvăneşti spre Drobeta –Turnu-Severin,a cărei prezenţă are urmări pozitive atât asupra evoluţiei satelor cât şi asupra posibilităţilor de valorificare turistică a acestei regiuni cartice cu atracţii naturale de însemnătate naţională.

Localizarea multor sate în condiţii grele de relief (Valea Ursului,Cracu Muntelui,Buicani, Bîrîiacu, Băluţa,Gornoviţa, Jupîneşti etc) face ca legăturile în unele ierni să fie timp de 3-4 luni foarte greoaie.

3.Cadrul geografic natural:

RELIEFUL: Podişul Mehedinţi ,deşi este o unitate geografică cu înălţimi caracteristice regiunilor deluroase, are, totuşi,o alcătuire petrografică şi mai ales o structură geologică specifice munţilor.Astfel cea mai mare parte a sa aparţine ,, pînzei getice,, alcătuită din roci metamorfice (micaşisturi,gnaise,cuarţite etc.) venite dinspre vest , peste sedimenterul mezozoicului inferior şi mijlociu. Emm. de Martonne(1904) a observat gradul înaintat de nivelare a întregului podiş , afirmând că e o peneplenă înălţată( ,,dominată de înălţimi izolate,de calcar sau de cristalin,,), cu relief întinerit recent.

Privit în general, acest podiş se diferenţiază în trei părţi de forma unor fîşii,cu lăţime variată, orientate în lungul podişului,adică de la nord-est spre sud-vest: una situată pe marginea

munţilor (ce se împarte în trei sectoare: Dealul Izvernei în N,între Motru şi valea superioară a Topolniţei,cu relief mai accidentat şi 887 m altitudine maximă în vârful Paharnicului ; Dealurile Moiseştilor şi Mălărişchii (cu relief mai monoton) înSV; Depr.Bahna în sud), alta paralel cu ulucul depresionar Halînga-Comăneşti, iar între ele un uluc depresionar, care se întinde de la Baia de Aramă pîna la Cireşu .

Prezenţa calcarelor face ca relieful carstic,cu formele şi fenomenele caracteristice,să ocupe un loc însemnat în peisajul regiunii.Formele care se impun mai întîi în peisaj sunt cornetele,care în graiul localnicilor înseamnă tufăriş în care domină cornul,vegetaţie caracteristică reliefului format pe calcare,cu sol subţire şi bogat în schelet calcaros,în lapiezuri şi fisuri.Alte forme carstice care dau peisajului o notă aparte sunt poliile (Emm.de Martonne 1907),şesuri aluviale întinse,de-a lungul Coşuştei,în sus de Cerna – vîrf, şi Topolniţei în sus de Balta,late de peste 1 km, sau altele mai mici între Balta şi Cireşu sau între Baia de Aramă şi Buseşti,îndeosebi la Lacul Turcului şi la Zăton.Apele care au modelat aceste şesuri(lunci)au un debit variabil:în perioadele de uscăciune îndelungată se pierd în aluviuni,chiar şi apele rîurilor mai mari ca Topolniţa şi Coşuştea.În schimb, în perioadele cu multă umezeală,mai ales primăvara şi după mari ploi torenţiale,apele se revarsă,acoperind suprafeţe forte mari ,formând chiar lacuri temporale ca Lacul Turcului şi Zătonul de la Ponoare ,Lacul de la Gornoviţa şi lacul de la Balta,de unde şi numele satului.Apele Zătonului şi cele ale Lacului Turcului se scurg numai pe cale subterană spre Bulba.Tot pe cale subterană se scurg şi şi apele micilor bazine închise dintre Balta şi Cireşu.În shimb la lacul de la Gornoviţa are loc o difluenţă:o parte din apele care vin aici,din marginea de nord-vest a podişului,formând izvorul principal al Topolniţei,trec din lac pe cale subterană, pe sub Cornetul Babelor, în Coşuştea, pe când cea mai mare parte a apei curge spre Balta.Interesant, chiar impresionant, este faptul că şi râul Topolniţa intră pe cale subterană la peştera de la Cireşu şi iese la Prosăc,după o cale subterană de aproximativ 700m (I. Vintilescu,1941).

O altă formă carstică ,deosebită prin dimensiunile sale, care se impune în peisaj este Podul natural de la Ponore. Dolinele sunt destul de răspândite uneori înşirate de-a lungul unor văi seci,ca de exemplu la Ponoare. La Corneţel,lânga satul Gornoviţa,dolina se află la nivelul luncii ,ceea ce face ca în perioadele umede,când nivelul freatic este ridicat,să fie plină de apă.

În carstul Mehedinţean sunt şi multe sohodoluri(văi seci)la Gornoviţa şi Buseşti,dar sunt

şi izvoare carstice ca cele de la ca cele de la Bulba şi Izverna.Acestea au avut o importanţă mare în viaţa localnicilor,un debit mare şi o temperatură constantă.În calcarele din podiş sunt şi numeroase peşteri,cele mai cunoscute fiind : Peştera Topolniţei ,Peştera lui Epuran(amândouă rezervaţii naturale), Pestera de la Pod, Peştera Zăton şi altele de mai mică însemnătate. Lapiezurile se găsesc peste tot unde calcarul se află la suprafaţă sau este acoperit de un strat subţire de sol.Unele dintre acestea sunt umplute cu material argilos,de culoare roşie.