Extras din proiect
INTRODUCERE
Statul Israel (מדינת ישראלl în limba ebraică, دولة اسرائيل Daulat Israil în limba arabă) este o ţară în Orientul Mijlociu, pe coasta estică a Mării Mediterane. Este o democraţie parlamentară şi, prin politica naţională, un stat evreu. Populaţia Israelului este predominant evreiască, cu o minoritate ne-evreiască consistentă, formată în special din arabi musulmani, creştini sau druzi. Israelul se învecinează, de la nord la sud, cu Libanul, Siria, Iordania şi Egipt, avand ieşire la Marea Mediterană, la golful Aqaba şi la Marea Moartă.
In Israel, turismul este o ramura de baza a economiei. Aici este meleagul sfant al lumii, aici s-au desfasurat principalele evenimente din istoria celor trei mari religii monoteiste, ceea ce determina o crestere a numarului turistilor si pelerinilor de la an la an. Israelienii stiu sa-si valorifice trecutul si sa ataga turistii. Astfel, daca in anul 1980 soseau 1,2 milioane turisti, in anul 1996 numarul acestora s-a dublat si a ajuns la peste 2 milioane. Peste 90% dintre turisti sunt din Europa, iar restul din S.U.A, Australia, Japonia, chiar si din Africa de Sud.
In Israel exista resurse turistice unice in lume, prin simplul fapt ca este Tara Sfanta, locul in care a trait si si-a desfasurat activitatea Iisus Hristos.
Din nefericire in Israel turismul a fost grav afectat de conflictele militare ce au avut loc. Turistii au preferat alte destinatii, care chiar daca nu erau la fel de spectaculoase, ofereau liniste si siguranta.
Odata ce pacea va triumfa in Orientul Apropiat, este evident faptul ca afluxul de turisti va spori substantial.
CAPITOLUL I – CONSIDERATII PRIVIND COMERTUL INTERNATIONAL CU SERVICII TURISTICE
Comertul international reprezinta totalitatea schimburilor de bunuri si servicii dintre doua sau mai multe state, pe zone geografice.
Nu se poate vorbi de o determinare stricta intre comertul international si comertul mondial. In general se foloseste termenul de comert international, ci nu cel de comert mondial, termen ce exista de mai mult timp.
Cand se are in vedere comertul unei tari atunci se vorbeste de comert exterior. Comertul exterior este parte integranta a comertului international si include exportul, importul, reexportul si tranzitul.
Exportul reprezinta activitatea desfasurata de persoanele autorizate de a vinde bunuri si servicii in alte tari.
Importul este reprezentat de activitatea desfasurata de persoanele autorizate pentru cumpararea de bunuri si servicii din diverse tari pentru tara careia ii apartin importatorii.
Reexportul este activitatea desfasurata de persoanele autorizate de a cumpara marfuri din unele tari si a le revinde in altele. Cand aceasta activitate se practica rational si pe scara larga, ea poate fi o sursa importanta de profit si constituie un mijloc de dezvoltare a comertului international.
Tranzitul reprezinta activitatea desfasurata de persoanele autorizate pentru transportarea marfurilor straine pe teritoriul national, dar si in activitatea de depozitare temporara a acestor marfuri in conditii de securitate, fiind considerat un comert invizibil.
Pentru dezvoltarea comertului exterior este importanta dezvoltarea de bunuri si servicii si, deci, politica economica a unui stat prin care se urmareste liberalizarea si sprijinirea tranzactiilor comerciale externe.
Caracteristicile comertului international cu servicii:
-Are la bază atât factori comuni (comertului cu bunuri), dar şi factori specifici şi se defineşte, de regula, printr-o dinamică superioară celui cu bunuri.
-Natura tranzacţiilor se modifică frecvent.
-Serviciile pot fi percepute ca activităţi, ca performanţe şi ca avantaje.
-De regulă, sunt considerate nestocabile şi presupun proximitatea furnizorilor şi beneficiarilor.
Moduri specifice de prestare a serviciilor
-Transfer transfrontalier (cross-border supply) - servicii prestate de pe teritoriul unui stat pe teritoriul altui stat- servicii de comunicaţii, asigurări, servicii financiare.
-Deplasarea consumatorilor dintr-o ţară pentru a consuma servicii într-o altă ţară (consumption abroad) - serviciile turistice.
-Prezenţa comercială (commercial presence) - înfiinţarea unei filiale sau sucursale care prestează servicii în alt stat.
-Deplasarea persoanelor din ţara de origine către altă ţară pentru a presta servicii (movement of natural persons) - servicii de avocatură, consultanţă, educaţionale, arhitectură, construcţii.
Principiile care guvernează comerţul cu servicii
-Nediscriminarea în relaţiile comerciale dintre participanţii la acordurile bilaterale şi multilaterale;
-Noua reciprocitate funcţională şi evolutivă;
-Sporirea accesului prestatorilor de servicii la pieţele externe;
-Concurenţa loială;
-Liberalizarea comercială;
-Transparenţa reglementărilor la nivel naţional.
- Restricţii cantitative (care limitează direct volumul sau valoarea tranzacţiilor);
-Măsuri bazate pe preţ (impunerea unor taxe furnizorilor străini sau controlul tarifelor).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Relatiile Internationale ale Israelului in Domeniul Turismului.doc