Riscuri între Cascada Bâlea și Vf. Piscul Negru

In acest proiect vreau sa scot in evidenta riscurile din spatiul turistic curpins intre Cascada Balea si Vf. Piscul Negru. Acest areal se intinde pe aproximativ 17 de km (pe DN 7C) pe tritoriul judetelor Sibiu si Arges respectiv o parte din Muntii Fagaras. Acest areal se închiderea circulatiei publice, începând cu data de 01.11.2010,– Transfagarasan pe sectorul km 104 + 000 (Piscu Negru) - km 130 + 800 (Cabana Bâlea Cascada).

1. Zona de studiu

Muntii Fagarasului reprezinta cea mai mare partea din treimea estica a Carpatilor Meridionali, intre Defileul Oltului Turnu Rosu-Caineni in vest si valea Dambovitei pe latura estica, individualizati prin masivitate acceantuata, relief tipic alpin cu varfuri care ating cotele altimetrice maxime ale reliefului Romaniei:Molvoveanu 2544m si Negoiu 2535m. Caracterul de unicat in peisajul Carpatilor Romanesti este, insa, dat de extinderea reliefului glaciar si periglaciar, de energia de relief cu cele mai mari valori in tara, ceea ce justifica numele dat de Emm. De Martonne de "Alpii Transilvaniei" pentru Carpatii Meridionali.

Arealul studiat se intinde pe 17 km (pe DN 7C) pe tritoriul judetelor Sibiu si Arges Acest areal se închiderea circulatiei publice, începând cu data de 01.11.2010,–

Transfagarasan pe sectorul km 104 (Piscu Negru) - km 130 (Cabana Bâlea Cascada).

2. Cadru natural

2.1. Geologie.Muntii Făgărasului sunt constituiti în totalitatea lor din roci metamorfice, denumite sisturi cristaline. Distributia generală a diferitelor varietăti de roci este în fâsi orientate de la est la vest.Cea mai sudică este formată din gnaisuri: roci de culoare deschisă, dure, în care benzi albe de cuart si feldspat alternează cu benzi întunecate de mică neagră.

La nord de această fâsie a gnaisurilor de Cumpăna-Holbav urmează o a două, formată din roci puternic sistoase si lucioase, ce se găsesc alături de cuart: sunt micasisturile, în constitutia cărora intră uneori si nodule roscate-închis de granati.

Alternând cu aceste micasisturi, care ocupă toată creasta principală, apar, în special, în partea de vest a Făgărasului, amfibolite (roci de culoare închisă datorită predominantei unui mineral negru-verzui din grupa amfibolilor) si calcare cristaline albe (de exemplu: marmurele din Fereastra Zmeilor, din Valea Moasa Sebesului, Piatra Albă, Muntele Albota, Valea Brezcioarei).

Ultima zonă, cea mai dinspre nord, formează o parte din versantul nordic al masivului muntos. Sunt roci mai slab metamorfozate decât cele amintite si anume sisturi argintii sau verzui, cu luciu mai putin pronuntat. Intercalatiile de calcare sunt în această zonă mai rare.

Toate rocile enumerate, care formează Muntii Făgăras, nu apar la lumină decât în anumite puncte, acolo unde ele nu sunt ascuse de solul vegetal.

Blocul cristalin al Muntiilor Făgăras a început să se ridice fată de relieful înconjurător la începutul erei tertiare. Ca si întregul lant al Carpatilor Meridionali, ridicarea a avut loc în trei etape succesive (în Eocen, în Miocen si în Pliocen). În fiecare din aceste etape s-au creat platforme de eroziune, ce se mai recunosc astăzi pe creste sub forma unor suprafete aproape plane, fractionate de văi (de exemplu: creasta principală în Vârful Brătilei si în Vârful Comisul).

2.2.Climă.Masivul are o climă aspră, cu caracteristici subpolare. Temperatura scade cu cresterea altitudinii. Valoarea medie anuală a crestei atinge -2 grade Celsius. Temperatura

variază între +20 si -38 grade Celsius. Sunt rare zilele când deasupra Făgărasului cerul este complet senin. Aici sunt înregistrate cele mai mari valori ale precipitatiei, ajungând la 1400 mm/an. Iarna se produc multe avalanse, care fac imposibilă inclusiv circulatia pe drumul alpin, transfăgărăsanul, care din 1974 traversează masivul.

2.3.Floră.Haina vegetală a Masivului Făgăras este foarte bogată si variată. Păduri compacte acoperă pantele muntilor până la o înăltime de aproape 1.700 m, iar întinse fânete si poieni - împodobite cu tot felul de flori - împânzesc malurile văilor, luminisurile pădurilor sau plaiurile ondulate de sub centura împădurită a masivului.

Dincolo de regiunea fânetelor începe pădurea de fag, care acoperă în mare parte poalele masivului. Fagul se dezvoltă aici puternic, înalt si drept, alcătuind codrii cu adevărat măreti. Pentru frumusetea pădurilor de fagi argintii de pe Valea Bâlei ca si pentru celelalte valori turistice ce se găsesc de-a lungul ei (stâncării, lacuri si cascade), această vale a fost declarată de Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii rezervatie naturală. În luminisurile pădurilor de fag ca si pe malurile apelor se întâlneste salcia căprească, mesteacănul, plopul tremurător, aninul, zmeură, mure.

În partea superioară a pădurii, fagul se amestecă cu bradul, ce apare destul de rar. În schimb, locul său este luat de molid, care ocupă toată regiunea păduroasă, de la 1.100 până la aproape 1.700 m altitudine.

În afara de acesti doi reprezentanti ai coniferelor, în Făgăras se mai întâlnesc si alte esente răsinoase. Astfel, zada sau laricele (pe Valea Brezcioarei), pinul (pe Valea Caselor, pe Muntele Clăbucet), tisa (în număr mai mare pe Muchia Moasei), rare exemplare de zâmbru, si destul de des jneapănul (pe Muchia Mosului). Dintre acestea, zada, tisa si zâmbrul sunt specii ocrotite prin lege.