Rolul Culturii Gastronomice în Dezvoltarea Turismului

Introducere:

Prin specificul său, turismul aparţine structural sferei sectorului terţiar. Diversitatea şi eterogenitatea serviciilor turistice, trăsăturile comune cu celelalte activităţi ale terţiarului, tendinţele în evoluţia acestora, dinamica sub impulsul aceloraşi grupe de factori-cauză confirmă apartenenţa turismului la acest sector. Mai mult, prin dimensiunile atinse de dezvoltare a turismului în zilele noastre, a volumului de activitate şi a numărului de personal angajat direct în industria turistică, acest sector economic de prestări de servicii rivalizează cu nivelul şi proporţiile multor ramuri ale economiei naţionale. În acelaşi timp, se poate aprecia că industria turistică constituie un model tipic al sectorului economic al serviciilor.

În urmatoarele rînduri voi descrie unul din serviciile turistice, adică serviciul de alimentaţie.

Alimentaţia publică constituie o componentă importantă a activităţii din domeniul turismului, încadrîndu-se structural în categoria serviciilor de bază.

Ca activitatea economică, alimentaţia publică este deosebit de complexă şi nu se rezumă doar la satisfacerea în exclusivitate a nevoii consumatorului turist.

Abordată prin prisma poziţiei sale, de componentă a produsului turistic, respectiv a serviciilor de bază, alimentaţia piblică determina calitatea prestaţiei turistice în ansamblul ei, influenţează conţinutul şi atractivitatea ofertei turistice ca majore implicaţii asupra dimensiunilor şi orientării fluxurilor turistice.

Îndeplinirea acestui rol presupune ca serviciile de alimentaţie publicăsă întrunească cîteva trăsături specifice:

- Prezenţa lor în toate momentele-cheie ale consumatorului turistic: puncte de îmbarcare, mijloace de transport, locuri de destinaţie şi sejur, locuri de agrement.

- Existenţa unei diversităţi structurale a serviciilor de acest gen: asigurată prin prezenţa unei tipologii largi de unităţi de alimentaţie publică, aptă să satisfacă o paletă diversificată de trebuinţe.

- Particularizarea serviciului de alimentaţie publică: mai ales în cazul unor forme specifice de turism, prin care se poate contribui nemijlocit la satisfacerea motivaţiei ce a determinat obţiunea pentru respectivul consum turistic.

- Necesitatea de a corespunde în egală măsură exigenţelor turiştilor autohtoni şi străini: Mai precis, bunurile ce fac obiectul serviciilor de alimentaţie publică trebuie să fie reprezentate de preparatele din bucătăria naţională şi internaţională, din cea specifică anumitor ţări şi yone.

Raportul dintre serviciile de alimentaţie publică şi ansamblul ofertei turistice este complex, profund, de intercondiţionare reciprocă, de dezvoltare sincronă.

Scurt Istoric

Preistorie

Înainte de apariţia omului modern, strămoşii săi, asemenea numeroaselor animale, s-au folosit de nişte funcţii rudimentare în prepararea mâncării :

- curăţarea în apa râurilor,

- prelevarea unei părţi consumabile dintr-un cadavru sau fruct,

- deschiderea scoarţei,

- zdrobirea cu mâna, cu ajutorul cuţitului (şi nu numai cu dinţii).

Descoperirea focului este o mare etapă în inventarea bucătăriei propriu-zise.

O ipoteză ar fi că bucătăria a apărut în urma unui ritual : devorarea colectivă a obiectului sacrificat, după îmbălsămarea parţială (asociată cu îmbălsămarea funerară). Această ipoteză evidenţiază ritualul puternic şi dimensiunea colectivă a practicilor culinare, lucru pe care o descoperire accidentală nu-l face.

Adăugarea produselor ce vor avea să schimbe substanţial gustul şi conservarea alimentelor, chiar şi într-o cantitate mică este o etapă importantă în evoluţia alimentară şi istoria bucătăriei.

Sarea, în special, va juca un rol primordial în conservarea alimentelor, produs care va fi folosit în acest scop până la apariţia frigiderului, la începutul secolului XIX.

Antichitate

Inventarea şi dezvoltarea agriculturii schimbă aptitudinile alimentare ale omului.

Vechii egipteni au lăsat în urma lor multe mărturii ale modului lor de alimentaţie. Alimentele de bază erau pâinea şi berea, realizate din orz şi amidon. Se găseau sute de sorturi de pâine în mai multe forme şi cu compoziţie diversă. Regimul alimentar egiptean era completat de peşte, carne (de obicei de oaie, porc şi de pasăre), fructe (curmale, smochine, rodii, pepeni şi struguri) şi de legume (usturoi, varză, castravete, alune, lăptuci, ceapă, praz şi ridichi). În sfârşit, mierea, produsă în stupurile de pământ, intra în numeroase deserturi şi alte meniuri.

În Grecia, alimentaţia şi bucătăria ne sunt cunoscute prin mai multe texte : Peştii de Dorion, Arta bucătarului de Chrysippe de Tyane şi Prăjituri de Iatroclés şi de Mendés. Venind in contact cu popoarele asiatice, grecii au căpătat gustul luxului şi interesul pentru o alimentaţie savantă şi rafinată. Îmbogăţiţi prin navigaţie, comerţ şi cuceriri, grecii împrumută de la orientali numeroase obiceiuri şi reţete. În vremea lui Pericle şi Alexandru Macedon, bucătăria se afirmă la nivel de artă. Atena devine celebră pentru abundenţa ospeţelor, în contrast cu Sparta, vestită pentru supa sa soldăţească şi greu comestibilă. Atenienii avuţi erau aprovizionaţi din toate colţurile Mediteranei cu păsări, peşte, animale domestice, vânat, stridii, legume, fructe (mere, migdale, curmale, gutui, smochine, măsline). Poporul consumă mult peşte sărat sau afumat şi sardele cu arpagic. În patiserie şi bucătărie se utilizează ca ingrediente făină de orz, miere, lapte, undelemn, carne de iepure şi de păsărele servite cu salată grecească.