Studiul privind potențialul turistic al comunei Doftana

INTRODUCERE

Procesul de diversificare şi integrare a mai multor ramuri economice impune schimbări majore în structura economică a gospodăriilor familiale şi viaţa populaţiei rurale.

Printre numărul mare de activităţi prezente acum în mediul rural, un important rol cu tendinţă de expansiune este reprezentat de activitatea de agroturism.

Activitatea de agroturism are 2 obiective principale:

- Rol de recreaţie şi odihnă pentru public.

- Rol de creştere a veniturilor fermierilor prin utilizarea produselor proprii şi evitarea în acest caz, a cheltuielilor de transport şi a taxelor comparate cu alte tipuri de turism.

Implementarea agroturismului în fermele familiale poate fi motivată datorită următoarelor avantaje:

- Activitatea de agroturism creşte oportunitatea numărului de locuri de muncă.

- Asigură continuitate în activităţile ruralului unde populaţia este săracă.

- Produsele autentice şi experienţa unică este valabilă în cadrul gospodăriilor familiale.

- Prevede oportunităţi de a indica care produse sunt importante în viitor, în vederea consumului familial sau utilizării în activitatea de turism.

- Poate genera venituri în sezoanele neactive pentru agricultură.

- Prevede oportunităţi de a crea recunoaşterea fermierilor (proprietarilor) ce practică această activitate.

- Creşte nivelul comportamentului social în relaţie cu alţi membri din aceeaşi sau altă comunitate.

- Veniturile şi pelerinajul către gospodăriile familiale stimulează dezvoltarea rurală forţând noi relaţii cu agricultura domeniului privat cu resursele naturale şi conservarea mediului.

Capitolul I

Turismul rural şi agroturism

1.1 Scurt istoric al turismului rural

Apariţia călătoriilor turistice s-a produs încă din antichitate, iar activităţi turistice în spaţiul rural au început a fi practicate empiric din aceeaşi perioadă.

Este cunoscută participarea, în număr mare, a elevilor la vizitarea locurilor sfinte – DANONA (Zeus) şi DELFI (Apollo) – frecventarea băilor curative sau a jocurilor festive periodic organizate.

În perioada romană, majoritatea călătoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau militare, iar traseele lor parcurgeau în mod inevitabil spaţiul rural. În acelaşi timp, odată cu evoluţia societăţii omeneşti se diversifică şi structura călătoriilor: astfel, în Evul Mediu călătoreau în număr însemnat comercianţii, dar se întâlnesc frecvent ambasadori, preoţi, pelerini, oameni de ştiinţă, artişti etc.

Europa este cea care înregistrează primele forme de conştientizare de turism rural în secolele XVI şi XVII. Viaţa satului, aşa cum era ea şi nu inventată, este imortalizată în operele pictorilor italieni, olandezi, englezi.

În secolul al XIX-lea, arhitectura rurală ocupă un loc din ce în ce mai important în desen şi pictură.

Lipsa unei documentaţii bibliografice cuprinzătoare pe tema satului turistic în diverse ţări şi mai ales lipsa unei documentaţii pe teren în ţările în care turismul rural are deja tradiţii (Austria, Elveţia, Franţa, Germania, Spania, Polonia etc.) nu ne permite o prezentare amplă, concretă asupra experienţei internaţionale în domeniul amenajării şi exploatării satelor turistice.

Practicarea turismului rural s-a extins din ce în ce mai mult în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în aproape tot continentul european. O vacanţă la ţară a intrat în obişnuinţa iubitorilor de aer curat, natură, spaţii pur ecologice. Căutarea mediului rural, pentru odihnă şi recreere este o tendinţă generală în practica mondială a turismului actual. De aceea, regiunile rurale ale Europei înscriu turismul, rând pe rând, în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor.

Turismul integrat în zonele şi localităţile rurale reprezintă o alternativă de a rezolva, în acelaşi timp, probleme ce privesc, pe de o parte, satul, iar pe de altă parte oraşul. Prin turism rural se vor putea rezolva probleme ale politicii amenajării teritoriului, ale echilibrului oraş-sat, conturându-se astfel o schimbare socială ce oferă posibilitatea populaţiei de la oraş să-şi regăsească rădăcinile, valorile culturale, destinderea fizică, liniştea şi calmul pierdute sau uitate.

În ţările Uniunii Europene, turismul rural nu este un fenomen nou. De-a lungul timpului, pentru majoritatea ţărilor U.E. – timpul însemnând câteva decenii – cazarea turiştilor s-a practicat de o manieră mai mult sau mai puţin spontană ori organizată.

Noul în acest domeniul se manifestă prin expansiunea fenomenului turistic în spaţiul rural. Această expansiune se explică, pe de o parte, prin relansarea dezvoltării regiunilor rurale şi, pe de altă parte, prin diversificarea formelor de practicare a turismului de masă. De aceea, ţările U.E. înscriu turismul în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor, sub denumirea specifică de turism rural.

Turismul rural şi agroturismul sunt activităţi economice complexe, cu o largă sferă de cuprindere, care pun în evidenţă, printr-un mecanism propriu, circulaţia turistică rurală. Căutarea mediului rural pentru odihnă şi recreere este o tendinţă generală în practica mondială a turismului. Venind în întâmpinarea acestei tendinţe, numeroase organizaţii de turism, lucrative sau obşteşti, din diverse ţări europene se preocupă, de mai mulţi ani, de organizarea şi instituţionalizarea turismului în spaţiul rural.

Astfel, în ţările cu un grad ridicat de urbanizare şi industrializare a apărut necesitatea de a recrea sau crea ambiantul rustic-rural sub multiple forme: sate de vacanţă, ferme de vacanţă, sate club sau pentru tineret, staţiuni rurale de odihnă, precum şi satul turistic care, în ultimii ani, deţine un loc prioritar.