Turism internațional

INTRODUCERE

Lumea de astăzi, mai mult ca oricînd, trece printr-o perioadă de profunde schimbări. Poate de aceea se şi spune că suntem în pragul unei a doua revoluţii industriale. Chiar dacă aceasta este o exagerare, sau poate o prezicere exactă, este de remarcat că noile tehnologii şi noile forme de comunicaţie vor avea consecinţe însemnate şi ample asupra multora dintre sistemele economice, politice,sociale şi demografice ale lumii. Ceea ce ieri era de neconceput sau de neimaginat, astăzi a devenit un fapt obişnuit.

Unul dintre principalele fenomene social-economice ale secolului nostru îl constituie dezvoltarea cu o rapiditate şi continuitate remarcabilă a turismului intern şi internaţional, atît la nivelul Terrei cît şi la nivel de regiuni geografice, zone şi ţări.

Activitatea turistică se înscrie între fenomenele ce s-au impus în mod deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind una dintre trăsăturile caracteristice ale secolului al XX-lea şi în special a celei dea doua jumătăţi a acestuia. Ca mijloc de utilizare în mod plăcut şi în condiţii de efort a timpului liber, turismul a devenit în zilele noastre o activitate social-culturală şi economică de mare importanţă, în multe cazuri fiind un factor esenţial în balanţa de venituri a ţărilor respective. De pildă, în ţări ca Spania, Elveţia, San Marino ş.a., turismul constituie una dintre principalele ramuri economice, dacă se au în vedere veniturile anuale, iar în Italia, Austria, Franţa, Danemarca veniturile obţinute din turism se situează printre ramurile economiei de frunte. Totodată, turismul oferă locuri de muncă pentru cei care se ocupă cu organizarea, transportul, cazarea şi alte forme de deservire a turiştilor.

Mutaţiile intervenite în viaţa social-economică a lumii după cel de al doilea război mondial (introducerea automatizării, folosirea ciberneticii şi tehnicii de calcul în diverse sectoare economice, industrializarea agriculturi, conturarea ştiinţei ca ramură de producţie, modernzarea mijloacelor de transport etc.) au oferit, printre altele, posibilităţi sporite de creştere a productivităţii muncii, cu multiple efecte pozitive asupra membrilor societăţii, între care: creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber prin reducerea zilei şi a săptămînii de lucru, prin mărirea concediilor, creşterea speranţei medii de viaţă etc. Iar acestea, la care se adaugă diversificarea şi modernizarea mijloacelor de informare, rapida dezvoltare a mijloacelor de transport etc., au favorizat desprinderea omului de mediului său cotidian, obişnuit, şi formarea deprinderii de a călători.

TURISMUL ÎN CIRCUITUL ECONOMIC MONDIAL: repere istorice, tendinţe şi mecanisme în formarea fluxurilor

Analiza istorică a societăţii umane arată că turismul a existat în forme incipiente

din perioada Evului Mediu. Astfel, călătoriile şi pelerinajele la marile catedrale şi

ansambluri monahale, de studiu ale artiştilor şi învăţaţilor timpului sau ale nobililor

şi negustorilor în localităţi cu ape tămăduitoare atestă faptul că turismul are o istorie

de cîteva secole, mărturiile fiind date de jurnale şi note de călătorie, note comerciale, corespondenţă şi alte valoroase documente scrise. Deasemenea călătoria şi turismul internaţional se poate spune, fără teamă de a greşi, că au început atunci cînd un oraş-stat mediteranean desfăşura acte de comerţ, cu altul, aproximativ cu 5000 de ani în urmă. Şi totuşi, călătoria internaţională din raţiuni comerciale a devenit o activetate sistematică cam în jurul anilor 1500 î.e.n., cînd fenicienii au devenit cunoscuţi ca fiind comercianţi şi fondatori ai oraşelor-state independente în zone ca Utica şi Cartagina din partea mediteraneană a Africii de Nord, Tir şi Sidon unde se află acum Libanul. Cam pe la 500 î.e.n. s-au pus bazele oraşelor state în vestul îndepărtat al Italiei Alexandru cel Mare (356 – 323 î.e.n.) a reunit cele mai multe dintre comunităţile vestice. Ca urmare, fenomenul turistic se autonomizează tot mai mult în relaţiile economice internaţionale. De pildă, doar într-o singură perioadă a anului 334 î.e.n., în Efes – ale cărui ruine pot fi văzute şi astăzi – 700.000 de turişti s-au reunit pentru a fi distraţi de acrobaţi, jongleri, magicieni şi prostituate.

Romanii, însă, erau internaţionalişti cu reputaţie, o mare parte din călătoria lor avînd drept motivaţie cucerirea. Legiunile romane erau întinse de jur împrejurul întregii lumi mediteraneene, în ţările balcanice, pe teritoriile de astăzi ale Spaniei, Franţei, Germaniei şi Marii Britanii.

Romanii şi funcţionarii de stat bogaţi călătoreu mult pentru afaceri, dar şi pentru plăcere. Făceau excursii pe Nil pentru a admira piramidele.

În secolele VIII – X vikingii au venit pe continent din Scandinavia să jefuiască, să prade şi să răpească, dar să facă şi comerţ. O parte s-au stabilit în locuri îndepărtate şi dispersate ca Rusia, Irlanda, Sicilia, Franţa şi Anglia din ziua de aui.

Cruciaţii, venind mai ales din teritorii cum sunt Franţa şi Germania de azi, la porunca Papei, au încercat să salveze Ţara Sfîntă (Palestina) de musulmani. Orice cruciadă era o lungă călătorie ce presupunea mult timp şi cam trei secole pînă romanii au abandonat cauza ce i-a pus în mişcare. Prin prisma intenţiei lor, aparent religioase, s-au dezvoltat comerţul şi căile de comunicaţie prin Europa şi din Europa în Orientul Mijlociu. În Estul Mijlociu, încă de pe la anul 500 î.e.n., erau poşte-staţii pentru călătorii, predecesoarele hotelurilor mari.

Favoarea religioasă se reflectă pregnant în istoria internaţională a voiajului. Islamul s-a răspînditmult de-a lungul Africii şi în sudul Spaniei, cîştigîndu-şi faima prin idealul de a cuceri în numele lui Alah. Aşa se şi explică de ce astăzi cam jumătate din populaţia Africii este oficial musulmană. Mănăstirile romano-catolice medievale, mănăstirile de maici şi alte case religioase ofereau locuri de cazare şi primeau musafiri. Camerele de odihnă erau fără un preţ dinainte stabilit, dar se aştepta din partea vizitatorilor să se facă o ofertă. Iată de ce s-ar putea spune că biserica a administrat o formă antideluviană a lanţurilor hoteliere de astăzi.

Motivaţia religioasă a constituit, cel puţin în parte, cauza prezenţei turismului în circuitul economic mondial. De secole, creştinii au călătorit şi încă mai călătoresc cu milioanele în fiecare an. La Lourdes, în Franţa, se întîlnesc 5.000.000 de oameni în speranţa vindecării fizice şi întăririi spirituale. Musulmanii încearcă să facă o excursie la Mecca cel puţin o dată în viaţa lor. Vaticanul este continuu aglomerat cu credincioşi şi curioşi, iar Zidul Plîngerii, la Ierusalim, este o destinaţie fundamentală pentru pelerinii evrei din întreaga lume. Fără îndoială, călătoria în scop religios conţine elemente de plăcere, provocare şi schimbare, chiar dacă destinaţia este un templu Shinto, în Japonia, sau o bazilică, în Mexic.

Călătoria internaţională de plăcere şi cunoaştere (informare) s-a conturat în Europa în perioada dintre 1763 (sfîrşitul războiului de 7 ani) şi 1789 (începutul revoluţiei franceze), o perioadă cînd călătoria prin Franţa şi Italia se putea face în siguranţă. Călătoriile durau în multe cazuri trei ani, timp în care tinerii învăţau limba, arta şi arhitectura. După războaile purtate de Napoleon “Marea Călătorie” a fost înlocuită treptat cu voiajul în masă.

Fiecare progres, ce a urmat în tehnică şi economică, a avut un efect imediat în preţul şi volumul călătoriei.

Concentrîndu-ne atenţia asupra fenomenului din zilele noastre, potrivit cifrelor şi faptelor turismului mondial al anilor `90, voiajele pe Terra au devenit una dintre cele mai mari industrii de export, ea antrenînd peste 2000 miliarde de dolari SUA, respectiv 7% din vînzările de bunuri substanţiale şi servicii şi 15% din totalul sectorului terţiar*. Turismul beneficiază de bunurile economice ale altor sectoare în valoare totală de 1000 miliarde de dolari SUA.