Turismul rural în zona Făgetului

Proiect
7/10 (1 vot)
Domeniu: Turism
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 20 în total
Cuvinte : 8771
Mărime: 470.79KB (arhivat)
Publicat de: Dina Tamaș
Puncte necesare: 8

Extras din proiect

Capitolul 1. Turismul rural – începutul unei noi „ere” a turismului

„A călători nu înseamnă doar a vedea ceva nou; înseamnă, de asemenea, să laşi în urmă. Nu înseamnă numai să deschizi uşi, ci şi să le închizi în spatele tău, fără să te mai întorci vreodată. Dar locul acela pe care l-ai vizitat, va fi mereu acolo pentru tine, de câte ori vei închide ochii."

Jan Myrdal

Turismul rural reprezintă o nouă formă de turism, ce s-a dezvoltat din dorinţa oamenilor de a fi cât mai aproape de natură, din dorinţa de a "scăpa" de spaţiile aglomerate ale oraşelor, de poluare şi implicit de problemele vieţii cotidiene.

Natura este elementul esenţial al turismului rural, iar pentru turist ea îmbină atât ineditul, cât şi liniştea, relaxarea, toate acestea în cadrul satului, locul de păstrare a obiceiurilor şi tradiţiilor, locul de reîntoarcere la origini.

Dezvoltarea turismului rural poate aduce atât beneficii cât şi efecte negative mediului şi comunităţilor, însă ceea ce trebuie urmărit este dezvoltarea unui turism durabil, capabil să-şi păstreze proprietăţile din generaţie în generaţie.

Turismul a devenit una dintre cele mai mari industrii ale lumii, iar manifestarea sa după al Doilea Război Mondial a luat prin surprindere populaţia încă nepregătită pentru un asemenea impact socio-cultural. Turismul era văzut ca o resursă naturală regenerabilă, vizitatorii venind doar pentru a admira – nu şi a consuma – peisajul, obiceiurile, monumentele unei anumite destinaţii.

Turismul rural reprezintă un concept ce include toate activitaţile turistice ce se desfaşoară în mediul rural, dispunând de o structura funcţională de servicii şi cazare eterogenă. S-a impus încet, dar consecvent, în special pe pieţele turistice din tările dezvoltate economic, ţări puternic industrializate şi cu un grad de urbanizare ridicat.

1.1. Evoluţia şi importanţa turismului rural

Călătoriile în spaţiul rural au avut loc încă din Antichitate; având scopuri comerciale, culturale sau militare, traseele călătorilor parcurgeau inevitabil şi spatiile rurale. Din Evul Mediu, calatoriile au început să se diversifice, mai ales pentru comercianţi, preoţi, ambasadori, oameni de ştiinţă, artişti, calfe şi studenţi.

Europa este cea care înregistrază primele forme conştientizate de turism rural în secolele XVI-XVII, în acele vremuri pictorii fiind interesaţi să valorifice în operele lor construcţiile şi mediul spaţiului rural.

În Romania, „viaţa la ţară” a reprezentat un subiect frecvent întâlnit în operele marilor scriitori; de asemenea, a fost şi modelul de inspiraţie pentru mulţi pictori romani din secolul XIX, deoarece în acest cadru se întâlneau o serie de elemente specifice acestui popor: folclorul, natura, munca pământului, obiceiurile şi tradiţiile păstrate de sute de ani. Primele manifestări considerate începuturi ale circulaţiei turistice în Romania au fost reprezentate de obiceiurile de Sânziene, de plecarea maramureşenilor către mănastirile din Moldova, de vacantele de sărbători în lumea satului, la rude sau prieteni, de retragerea la sat în perioadele călduroase, etc.

Turismul rural se practică de peste şase decenii, dar în mod sporadic şi neoficial, prin cazarea la cetăţeni a vizitatorilor ocazionali ai unei aşezări rurale.

În mod organizat, în cadrul reţelei de turism, înca din anii 1967-1968 s-au realizat primele acţiuni turistice în mediul rural pentru grupuri de turişti, pe litoralul românesc al Mării Negre. Putem aprecia că turismul rural în Romania se afla abia la început, iar potenţialul ridicat al zonelor rurale va face ca dezvoltarea acestei noi forme de tursim – turismul rural – să se accentueze în timp.

Anul 1972 reprezintă începutul practicării turismului rural organizat; astfel, la cererea Ministerului Turismului, Centrul de Cercetare pentru Promovarea Turismului Internaţional identifică şi selectează 118 sate reprezentative pentru România, care sunt introduse în circuitul turistic intern şi international.

Turismul rural s-a dezvoltat datorită creşterii tot mai accentuate a preferinţelor turiştilor, dar mai ales datorită necesităţii regăsirii liniştii spaţiilor verzi, a spaţiilor neurbanizate şi aglomerate, şi datorită dorinţei de a fi cât mai aproape de natură.

Pentru a defini turismul rural, este necesar să se recunoască calitaţile esenţiale a ceea ce înseamnă „rural”. Deşi guvernele naţionale folosesc criterii specifice pentru a diferenţia mediul urban de cel rural, în special prin densitatea populaţiei, nu există o accepţiune universală care să distingă populaţia rurală de cea urbană. Mediul rural poate fi asociat cu agricultura, obiceiurile şi tradiţiile păstrate de sute de ani, spaţiile verzi, nepoluate, dar şi cu populaţia care de multe ori nu este în pas cu ritmul accelerat al informaţiilor sau cu ultimele noutăţi. Multe persoane din mediul rural trăiesc într-un stil arhaic, motivând turistul în alegerea vizitării acelei zone şi oferind unicitate produselor turistice rurale.Evoluţia mediului urban şi a omului de la oraş, face ca mediul rural să reprezinte pentru aceştia o întoarcere în timp, o oază de linişte şi de recreere.

Importanţa turismului rural, a recreerii, şi rolul său în cadrul procesului de dezvoltare a zonelor rurale nu au fost niciodată mai evidente, în multe ţări apărând necesitatea recunoaşterii acestui lucru şi a politicii integrării, în scopul susţinerii afacerilor din turismul rural şi a mediului în care se desfăşoară.

Un aspect pozitiv al structurii acestei industrii este faptul că turismul reprezintă un sector intensiv de muncă umană, având ocazia să contribuie atât la crearea de locuri de muncă, dar şi la dezvoltarea economică în zonele rurale.

Turismul –în special cel rural – stimulează preocupările pentru păstrarea naturii intacte, a valorilor şi resurselor, în condiţiile desfăşurării unei vieţi normale sau chiar favorabile.

Turismul rural reprezintă una dintre cele mai eficiente soluţii de amortizare a cerinţelor turismului, cu exigenţele protejării mediului şi dezvoltării durabile. Turismul rural nu este total nou, dar cel care se afirmă începând cu anii ’70 este sensibil diferit, sub aspectul delimitării spaţiului, al caracteristicilor şi conţinutului vacanţelor.

Pentru ca turismul să nu devină un risc pentru comunitate, un mediu natural sau cultural nu trebuie sa primescă un numar prea mare de turişti, deoarece mediul poate fi distrus, chiar dacă are un potenţial turistic pozitiv şi s-a avut în vedere protejarea lui, prin desfăşurarea unui turism durabil. Însă, în ultimul timp, în legătură cu comunităţile rurale se foloseşte des termenul de dezvoltare durabilă, turismul orientându-se spre acest tip de dezvoltare care se îngrijeşte şi de permanentizarea sa în generaţiile viitoare.

Actualmente se produce o schimbare în industria turistica. Aspecte precum calitatea, flexibilitatea, sensibilizarea faţă de elementele mediului înconjurător şi individualizarea, dobândesc o din ce în ce mai mare importanţă. Grija faţă de mediul înconjurător şi faţă de valorile culturale pune sub semnul întrebării metodele de producţie şi consum ale turismului de masă şi limitează oarecum dezvoltarea activitatii turistice.

Dezvoltarea impetuoasă a turismului contemporan, care a dus la edificarea unor adevărate „cetăţi turistice” în regiuni pline de pitoresc şi de inedit ale lumii, a scos la iveală, mai ales în ultima perioadă, aspecte deosebit de importante. Cerinţa crescândă pentru turismul din regiunile rurale, precum şi reorientarea unor aspiratii, gusturi şi tendinţe către folclor, tradiţie şi puritatea naturii, necesită un comportament turistic, care, la randul său, implică un set de motivaţii adecvate.

Preview document

Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 1
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 2
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 3
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 4
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 5
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 6
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 7
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 8
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 9
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 10
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 11
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 12
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 13
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 14
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 15
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 16
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 17
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 18
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 19
Turismul rural în zona Făgetului - Pagina 20

Conținut arhivă zip

  • Turismul Rural in Zona Fagetului.doc

Alții au mai descărcat și

Turismul rural în comuna Bran

Turismul rural, ecologic si cultural în comuna Bran Pe baza experienteiternationale si a practicilor întâlnite în ultimii ani, în România sunt...

Serviciile în Turism

Turismul reprezinta astazi, prin continutul si rolul sau, un domeniu distinct de activitate, o componenta de prima importanta a vietii economice...

Hotelurile Hilton

Hilton Hhonors Worldwide : Razboiul loialitatii Hotelurile Hilton privesc cele mai frecvente programe ale oaspetilor ca cel mai important...

Turism Rural

1.Itroducere in TRChiar dacă o definiţie a turismului rural ar putea părea ca fiind foarte simplă – acea formă de turism practicată în spaţiile...

Te-ar putea interesa și

Potențialul turistic al spațiului rural și valorificarea lui în Depresiunea Făgăraș

INTRODUCERE Activitatea turistică reprezintă călătoria de plăcere, pentru recreere. Această noţiune a fost extinsă în ultimii ani pentru a include...

Aspecte Strategice privind Dezvoltarea Serviciilor de Turism în Bucovina

Introducere Acest proiect l-am realizat cu scopul de a face cunoscută necesitatea dezvoltării sectorului terţiar şi în special a turismului, în...

Turismul rural în Banat

Prima definiţie a turismului datează din anul 1880 şi aparţine lui E. Guy Freuler: ”un fenomen al timpurilor moderne bazat pe creşterea...

Analiza Diagnostic Social-Economica a Comunei Hirjauca în Vederea Includerii Acesteia în Circuitul Turistic Rural al Republicii Moldova

Introducere MOTTO: „UN EUROPEAN DIN PATRU ÎŞI PETRECE VACANŢA LA ŢARĂ ” Una dintre tendinţele dezvoltării industriei turismului este întoarcerea...

Ai nevoie de altceva?