Turismul Urban

Pornind de la faptul ca dezvoltarea economica si socio-culturala a oraselor s-a reflectat arhitectura acestora, si ca orasele, privite ca centre economice si culturale, sunt detinatoarele unor variate atractii determina ca acestea sa constituie destinatie pentru numeroase categorii de vizitatori.

Pe masura ce numarul acestora a crescut si s-a conturat o forma distincta de turism, au aparut preocupari privind amenajari specifice destinate diferitelor categorii de vizitatori cat si grija pentru armonizarea acestora cu exigentele functionarii in cele mai bune conditii a asezarilor urbane.

De-a lungul timpului, orasul s-a dovedit un reper in desfasurarea calatoriilor in sensul ca fie dotarile acestuia au fost utilizate ca locuri de popas in derularea circuitelor fie prin arhitectura cladirilor si ansamblurilor, monumente, sculpturi si basoreliefuri utilizate in decorarea pietelor, a edificiilor publice si private, elemente ale artei decorative, arta peisagistica, atractiile pe care le adaposteau s-au dovedit a fi ele insele apreciate destinatii turistice.

Dezvoltarea si modernizarea oraselor pe de o parte cat si varietatea ofertelor acestora pe de alta parte au condus in timp la conturarea unei forme specifice de turism – turismul urban. Pe masura amplificarii caatoriilor, aceasta forma de turism a capatat tot mai mult consistenta beneficiind astazi de caracteristicile unei forme distincte de calatorie cu motivatii foarte diverse. Avand in vedere necesitatea adaptarii orasului la cerintele turistilor, se impune clarificarea catorva aspecte legate de continutul, detreminantii si evolutia turismului urban dar si evaluarea impactului acestuia asupra vietii economice si sociale si in consecinta a cadrului optim de desfasurare.

Scurt istoric

Dorinta de cunoastere a unor locuri noi, ingrijirea sanatatii si odihna, pelerinaje, razboaie sau descoperiri, au constituit tot atatea motivatii de calatorie ale oamenilor inca din cele mai vechi timpuri.

Turismul urban isi are originea inca din antichitate, cunoscuta fiind afluenta calatorilor care frecventau tarmurile Mediteranei si insulele egeene. Epoca Renasterii se detaseaza prin aparitia proprietatilor aflate la marginea oraselor, a vilelor cu parcuri si belvedere din preajma oraselor cetati. Calatoriile si explorarile geografice din acea perioada au favorizat schimburile de idei prin preluarea din Orient si Bizant a acelor forme, sisteme tehnice si elemente decorative exotice, contribuind astfel la innoirea artei si stiintei. Caracteristice pentru zona orientala erau caravanseraiurile, cladiri destinate negustorilor calatori sau pelerinilor, ale caror vestigii se regasesc in Asia Mica si in Persia, pe coastele de nord ale Africii, in Spania sau in Peninsula Balcanica. Ulterior, obiectivele calatoriilor se diversifica, pastrand insa in centrul atentiei asezarile urbane si operele arhitecturale. arhitectura cladirilor si ansamblurilor, sculpturi si basoreliefuri utilizate in decorarea pietelor, a edificiilor publice si private, elemente ale artei decorative folosite in interiorul si exteriorul edificiilor, arta peisagistica, Incepand cu secolul al-XVI-lea, scrierile din acea perioada mentioneaza elementele urbane apartinand unor orase ca Roma, Paris, Segovia, Karlsruhe, Dresda, Leipzig, Edingburg etc, si care se constituiau ca obiective de interes turistic: zidurile si fortificatiile oraselor, biserici, manastiri, porturi, ruine, palate, gradini, spatii comerciale, etc. In toata aceasta perioada, asezarile urbane europene cunosc importante transformari prin realizarea de castele, palate, catedrale, gradiniparcuri, amenajari de importanta edilitara (pavaje, iluminat, transport intern).

Mai tarziu, orasele premoderne au cunoscut o ascensiune mult mai evidenta ca urmare a dezvoltarii economice, a exploziei demografice, cresterii comertului mondial, progresului inregistrat in domeniul transporturilor. Se dezvolta astfel orasele metropola si cele predominant industriale, urbanisti si arhitecti de renume ca Le Corbusier, R. Unwin, E. Henard, O. Gerson, J. Haussman incercand sa schimbe peisajul citadin. Punerea in valoare a multor resurse economice va conduce la aparitia oraselor mici si mjlocii, cu o arhitectura noua, care imbina unele traditii locale sau regionale cu elementele urbanismului modern.

In secolele al-XIX-lea si al-XX-lea se inregistreaza cele mai noi cuceriri ale tehnicii pentru

modernizarea structurilor edilitare, indeosebi prin realizarea de noi materiale de constructie mai usoare si fiabile.

Societatea contemporana se confrunta cu o explozie a spatiului urban mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, scolile de urbanism preocupate de dezvoltarea si modernizarea sistemelor urbane cunoscand o deosebita amploare. Numerosi arhitecti si urbanisti sunt preocupati de realizarea unor noi stiluri arhitecturale, in multe orase europene, alaturi de centrele vechi istorice, dezvoltandu-se cartiere moderne. S-a conturat chiar si o tipologie a oraselor culturale care include urmatoarele tipuri de asezari urbane: orase capitala (Paris, Londra, New York), orase istorice (Oxford, Cambridge, Venetia, Canterbury), orase industriale traditionale (Bradford), orase de cultura si arta (Roma, Florenta, Salonic, Avignon), orase revitalizate (portul vechi si docurile Londrei), etc.

Unii specialisti considera ca turismul urban se poate desfasura si in orasele care au statut de orase balneare, montane sau de litoral, elementul cultural distingandu-se in plan secundar.

Clarificari conceptuale cu privire la turismul urban

Clarificarea notiunii de turism urban nu poate fi realizata decat in contextul intelegerii statutului si a functiilor oraselor, demers ce presupune abordarea intercorelata atat a notiunii de oras cu semnificatiile sale cat si a conceptului de turism in spatiul urban.

Modul de organizare spatiala a oraselor si etapele istorice de evolutie si dezvoltare au condus la extinderea sau suprapunerea unor curente arhitectonice si a unor stiluri artistice care confera acestora statut de orase patrimoniale cu reale valente turistice punandu-si amprenta asadar si asupra turismului, fie ca se refera la vizitarea oraselor sau numai la utilizarea acestora ca locatii pentru alte forme de turism.

In majoritatea tarilor europene, incepand cu anii ’80, s-au remarcat o serie de mutatii in practica turistica in sensul diversificarii si internationalizarii destinatiilor turistice, diminuarii duratei sejururilor precum si unui puternic fenomen de fragmentare a concediilor, toate aceste evolutii explicand amploarea crescanda a deplasarilor de scurta durata si cresterea fluxurilor turistice in spatiile urbane sau imprejurimile acestora. Intr-o acceptiune foarte larga, turismul urban reprezinta petrecerea timpului liber in orase, avand la baza motivatii dintre cele mai diverse, de la vizionarea de spectacole, vizitarea unor obiective culturale, pana la efectuarea de cumparaturi sau vizite la rude si intalniri cu prietenii.

In prezent, literatura de specialitate nu inregistreaza o definitie unanim acceptata

pentru turismul urban, punctele de vedere diferite avand totusi unele elemente comune

referitoare la cuprinderea notiunii de turist si excursionist, pe de o parte cat si la delimitarea