Valorificarea potențialului balnear în Stațiunea Pucioasa

CAPITOLUL 1 CONSIDERAŢII GENERALE

În acest capitol se va prezenta staţiunea balneoclimaterică Pucioasa,una dintre cele mai importante statiuni balneare din România frecventată de foarte nulti turişti anual pentru tratarea unor afecţiuni si nu numai.

1.1 Pozitie geografica şi accesibilitate

Pucioasa este un oras din județul Dâmbovița, Muntenia, România. În trecut, localitatea purta numele Podurile, însă o dată cu dezvoltarea băilor și-a însușit numele Pucioasa. Izvoarele minerale de pucioasă și iod se află în Pucioasa-Sat.

Pucioasa este așezată pe cursul mijlociul al văii Ialomiței, la 20 km de Târgoviște, în zona dealurilor subcarpatice, a căror înălțime depășesc cu puțin 600 metri și sunt situate la 100 metri deasupra nivelului mării. Orașul este situat în zona colinar centrală a județului Dâmbovița, la 81 de km față de limita sudică și la 42 de km față de limita nordică.Se află la o distanță aproximativ egală față de București și de Brașov, la 100 de km de fiecare. Se întinde pe o distanță de 8,75 km de-a lungul Văii Ialomiței între Miculești și Zărăfoaia și pe o lățime de 7,37 km între Pucioasa-Sat și Maluri, având o suprafață totală de 4239 hectare, dintre care teren intravilan 714,4 hectare și 3545 hectare extravilan.

Se învecinează la nord cu comuna Moțăieni, orașul Fieni (satul Berevoești) și comuna Bezdead, satul (Măgura), la sud cu comuna Brănești, satul Lăculețe, la est cu comunele Vârfuri, Valea Lungă și Glodeni, iar la vest cu Vulcana Băi

1.2. Infrastructura

Accesul rutier este lesnicios, localitatea fiind situată pe drumul naţional DN 71 Târgovişte – Pietroşiţa – Sinaia, întreţinut şi bine semnalizat. Ca urmare, deplasările sunt posibile din toate zonele ţării, iar pentru oraşe mari ca Ploieşti, Braşov şi Bucureşti, durata deplasării auto este foarte scurtă, de 1 – 1,5 ore.

De asemena, judeţul este tranzitat şi de o reţea de cale ferată de 121 km, din care 55 km linii principale simple şi 66 km linii secundare simple, pe rutele:

1. Bucureşti, Titu, Găeşti, Piteşti;

2.Titu, Târgovişte, Pucioasa, Fieni, Pietroşiţa

3. Târgovişte, Mija, I.L. Caragiale, Ploieşti.

Transportul feroviar a scazut din punct de vedere calitativ, infrastructura situandu-se mult sub standardele U.E

1.3 Cadrul natural

1.3.1. Relieful

Râul Ialomița a format de-a lungul timpului trei terase, dispuse pe direcția nord-sud denumite în popor „poduri”. Terasa care a devenit cea mai populată vatră a așezărilor umane este cea centrală. Terasa de jos a rămas o bază agrement, de exploatare a pietrei, a apei și a cultivării pământului denumită și Lunca Ialomiței. Terasa situată la cea mai mare înălțime față de cursul apei este populată, în trecut fiind o zonă cu arbori, pomi fructiferi și fâneață.

Lungimea terasei centrala este de 4 km, iar lățimea între 300 și 700 de metri și se intinde de la locul unde Ialomița este traversată de calea ferată, până la confluența râului Bizdidel cu Ialomița.

Dealurile subcarpatice ale zonei sunt Stârmina, Beja cu vârful Zăpodie, Brezeanca, Mușa, Pătrana, Băloiu, Curpeniș (620 metri), Cornetu pe partea stângă a Ialomiței și a Bizdidelului, iar Spătărelu-Mitropolie și Măldăreanca pe partea dreaptă, au înălțimi variind între 500 și 700 de metri.

În primăvara anului 1940 s-au produs alunecări masive de teren, ca urmare a exploatării gipsului pe versantul dealului Spătărelu. Alunecările de ternen s-au intensificat în anii ploioși 1970 și 1975, din cauza extinderii carierei de gips în valea izvoarelor cu pucioasă, ca urmare a cererilor tot mai mari de gips din partea fabricii de la Fieni. Alunecările au afectat vegetația de arbori, au provocat degradări ale reliefului și peisajului orașului. În 1975 a fost construit un baraj cu scopul de a ocroti zona agricolă prin mărginirea și dirijarea organizată a apelor Ialomiței.