Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Turism
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 15 în total
Cuvinte : 5064
Mărime: 104.86KB (arhivat)
Publicat de: Laurian Puiu
Puncte necesare: 6

Extras din proiect

Capitolul 1. Localizarea și caracterizarea geografică și economică a zonei

Județul Suceava se află in nord-estul României și are o suprafață de 8553 kmp, adică 3,6% din suprafața țării, fiind al doilea ca mărime din țară dupa Timis. Județul Suceava se învecinează la nord cu Ucraina, la sud cu județele Mureș, Harghita și Neamț, la vest cu județele Maramureș și Bistrița Năsăud, iar la est cu județele Botoșani și Iași. Suprafața fondului forestier reprezintă 53% din cea a județului, ocupând din acest punct de vedere primul loc pe țară.

Organizarea administrativă a teritoriului județului Suceava cuprinde 5 municipii cum ar fi Suceava, Rădauți, Falticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, 11 orașe și anume Gura Humorului, Siret, Solca, Broșteni, Cajvana, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți, Salcea, Vicovu de sus, 97 de comune și 379 de sate.

Conform Institutului Național de Statistică populația județului Suceava este de 708.433 locuitori(la 1 iulie 2010), din care in mediul urban 303.541 locuitori(42.8%) , iar in mediul rural 404.892 locuitori (57,2%).In județ majoritatea populației este de etnie română, reprezentând 96,4% din total, celelalte etnii având ponderi sub 1,5%: populația de etnie rromă 1,3%, ucrainiană 1,2%, poloneză 0,4%, rusă 0,4%, germană 0,3%. Totodată in anul 2010 rata șomajului a fost de 7,8%(20101 de șomeri), PIB-ul total la nivelul anului 2008 a fost de 9818,2 milioane lei prețuri curente, revenind 13898,8 lei pe locuitor. Județul a contribuit in anul 2008 cu 1,9% la realizarea produsului intern brut la nivel național și cu 17,9% la realizarea produsului intern brut in cadrul regiunii Nord-Est.Valoarea adăugată inregistrată in anul 2008 a fost de 8743,2 milioane lei și a reprezentat 89,1% din PIB.

Profilul economic al judeţului Suceava este puternic influenţat de diversitatea şi bogaţia de resurse ale zonei. Principalele resurse sunt pădurile (care reprezintă peste 52% din suprafaţa judeţului si 7% din suprafaţa ţării) ; terenuri arabile, majoritatea dintre ele fiind situate deoparte şi de alta a râurilor Siret, Suceava si Moldova ; păşuni şi fâneţe, resurse ale subsolului reprezentate de importante zăcăminte de fier, mangan, sulf, sare, calcar, şi de salba de izvoare de ape minerale. Astfel activităţile principale care s-au dezvoltat sunt legate de resursele enumerate,respectiv activităţile extractive şi de prelucrare a minereurilor, de exploatare şi prelucrare a lemnului, de creştere a animalelor si cultivare a pamântului, precum şi cele din domeniul industriei alimentare. Ramurile industriale reprezentative din județul Suceava sunt: industria de exploatare și prelucrare a lemnului, a cărei dezvoltare este in strânsă corelație cu suprafața mare a fondului forestier existent, industria alimentară, dezvoltată in corelație directă cu agricultura județului, se bazează pe prelucrarea produselor animaliere și a produselor vegetale, industria construcțiilor de mașini și industria ușoară reprezentată prin unități de confecții, tricotaje, incalțaminte.

Capitolul 2. Prezentarea potenţialului turistic

Potenţialul turistic natural este cunoscut sub numele de ofertă turistică primară şi este alcătuit din totalitatea resurselor naturale valorificabile in scopul practicării activităţii de turism ( relief, climă, resurse de apă, faună şi vegetaţie, rezervaţii naturale).

Dealurile și munții reprezintă formele de relief predominante ale județului. Raportat la marile unități geografice ale țării, teritoriul județului Suceava se suprapune parțial Carpaților Orientali și Podisului Sucevei. Regiunea muntoasă cuprinde masivele Suhard și Călimani(cu vârful Pietrosul de 2100 m), cei mai impunători munți vulcanici din țară, Obcina Mestecăniș, masivele Giumalău-Rarău, Obcina Feredeului, Obcina Mare, Munții Stănișoarei și Depresiunea Dornelor. Regiunea de podiș cuprinde dealurile piemontane Marginea, Depresiunea Rădăuți, Podișul Suceava-Fălticeni, Podișul Dragomirna, Depresiunea Liteni, Câmpia piemontană Baia, Valea Siretului. Judeţul Suceava are un relief variat, care oferă peisaje şi privelişti spectaculoase, această varietate atragând turiştii dornici de relaxare si recreere.

Clima este una temperat continentală cu o temperatură medie anuală de 8°C. Venind dinspre vest, masele de aer îşi pierd treptat din umezeală în timpul traversării Carpaţilor Orientali, încât in partea estică a judeţului ajung mai uscate, clima suferind un proces de continentalizare. Aerul de origine nordică aduce ninsori iarna şi ploi reci primavara şi toamna. Din est, judeţul primeşte influenţe climatice continentale cu secetă vara, cu cer senin, ger şi viscole iarna. Temperaturile minime coboară uneori până la - 38,5°C, iar temperatura cea mai ridicată a fost de 39,8°C (iulie 2000).

Judeţul Suceava dispune de o reţea hidrografică bogată, reprezentată de râuri (Bistriţa, Dorna, Moldova, Siret, Şomuzul Mare, Suceava), pâraie, iazuri. Pe teritoriul judeţului există izvoare de ape minerale şi mineralizate, cele mai renumite izvoare sunt cele de la Şaru Dornei şi Poiana Negri, intens valorificate economic şi Coşna.

Flora şi fauna conferă judeţului Suceava o inegalabila frumuseţe şi atractivitate.Ponderea vegetaţiei o alcătuiesc pădurile care ocupă peste 52% din suprafaţa judeţului, cu o compoziţie de 79,4% raşinoase şi 20,6% foioase. Fauna, bogată şi preţioasă, include numeroase specii cum ar fi ursul şi cerbul carpatin, căpriorul, râsul, lupul, vulpea, jderul, hermina, dihorul, cocoşul de munte, cocoşul de mesteacan, fazanul, corbul, diverse specii de acvile, vulturi, bufniţe. Pe teritoriul judeţului Suceava se află un numar de 23 rezervaţii naturale cu suprafaţa de 4457,20 ha, din care 6 rezervaţii naturale botanice, 9 rezervaţii naturale forestiere, 5 rezervaţii naturale geologice, şi 3 rezervaţii naturale mixte.

Pe teritoriul judeţului Suceava există diferite specii de plante rare. Pentru raritatea, frumuseţea şi însemnătatea lor ştiinţifică, acestea au fost declarate monumente ale naturii şi au trecut în regim de ocrotire. Printre acestea putem menţiona: arginţica, crinul de pădure, papucul doamnei, roua cerului, ruşcuţa de primăvară, smârdarul, stânjenelul, tulpina pitică, floarea de colţ.

Județul Suceava dispune de un potențial natural ridicat pentru tratamentul balnear al diferitelor boli, dat fiind fondul de resurse disponibile. Apele minerale carbogazoase, hipotone, atermale, bicarbonatate sodice și calcice din Vatra Dornei cât și cele din Bazinul Dornelor, mofetele naturale de sonda cu mare puritate și concentrație de CO2, nămolul de turbă din Tinovul Mare, Poiana Stampei, apele minerale sulfuroase din zona Iacobeni, bioclimatul tonic,constituie materia prima pentru zeci de proceduri care se efectuează in bazele de tratament. Turismul balnear este o formă de turism social. Această formă de turism aduce o categorie specifică de turiști, care din punct de vedere economic nu sunt foarte profitabili. O altă caracteristică a turismului balnear constă in faptul că această formă de turism este marcată de sezonalitate.

Potențialul turistic antropic este cunoscut sub numele de ofertă turistică secundară și cuprinde totalitatea resurselor create de om și valorificabile din punct de vedere turistic. Amintim: vestigii și monumente istorice, așezări, monumente de artă, muzee și case memoriale, datini și obiceiuri, etc.

Analizând spatiul turistic si agroturistic sucevean, se constata ca acesta este pastratorul si conservatorul unui inestimabil tezaur de monumente istorice, de arhitectura si vestigii istorice, ca si a unui veritabil patrimoniu etnofolcloric de o valoare si o puritate neasemuita. Ca vestigii istorice amintim Cetatea de scaun care reprezinta o cetate construita din piatra, Hanul Domnesc fiind una din cele mai vechi constructii civile din Moldova, Monumentul de arhitectura medievala Mirauti, aceasta fiind cel mai vechi monument religios din Suceava, opera a domniei lui Petru Musat si Ruinele Palatului Domesc care se afla la cativa zeci de metri de biserica Sf.Dumitru.

Preview document

Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 1
Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 2
Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 3
Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 4
Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 5
Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 6
Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 7
Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 8
Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 9
Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 10
Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 11
Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 12
Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 13
Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 14
Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava - Pagina 15

Conținut arhivă zip

  • Valorificarea Potentialului Turistic al Judetului Suceava.docx

Alții au mai descărcat și

Turismul rural în comuna Bran

Turismul rural, ecologic si cultural în comuna Bran Pe baza experienteiternationale si a practicilor întâlnite în ultimii ani, în România sunt...

Serviciile în Turism

Turismul reprezinta astazi, prin continutul si rolul sau, un domeniu distinct de activitate, o componenta de prima importanta a vietii economice...

Hotelurile Hilton

Hilton Hhonors Worldwide : Razboiul loialitatii Hotelurile Hilton privesc cele mai frecvente programe ale oaspetilor ca cel mai important...

Turism Rural

1.Itroducere in TRChiar dacă o definiţie a turismului rural ar putea părea ca fiind foarte simplă – acea formă de turism practicată în spaţiile...

Te-ar putea interesa și

Valorificarea potențialului turistic din județul Suceava

4. Potentialul turistic(natural si antropic) Datorita frumusetii locurilor, puritatii aerului, apelor, zonei montane, precum si a...

Program de valorificare a potențialului turistic din Județul Suceava

1.Localizarea si caracterizarea Judetului Suceava Judeţul Suceava este situat în nordul regiunii Moldova a României, cea mai mare parte a sa...

Fundamentarea Strategiei de Dezvoltare a unei Pensiuni Agroturistice

1. Descrierea solicitantului Denumirea/Numele solicitantului: HORODNIC LIVIU– ASOCIATIE FAMILIALA Obiectul de activitate Principalul obiect de...

Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Suceava

Valorificarea potenţialului turistic al judeţului Suceava Capitolul 1. Localizarea şi caracterizarea socio-economică a judeţului Situat în partea...

Program de Valorificare a Potențialului Turistic al Județului Suceava

CAPITOLUL 1 LOCALIZAREA SI CARACTERIZAREA JUDETULUI 1.1. Scurt istoric Situat intr-un cadru natural dominat de elemente bioclimatice central si...

Economia turismului intern și internațional - analiza circulației turistice a Județului Suceava

Capitolul I Cadrul natural si socio-economic 1.1 Asezare Judetul Suceava se afla in nord-estul Romaniei si are granita la nord si est cu...

Strategii de valorificare a potențialului turistic din Județul Suceava

INTRODUCERE În proiectul ce urmează se va studia analiza judeţului Suceava din mai multe puncte de vedere.Se vor studia cadrul natural,indicatorii...

Valorificarea potențialului turistic al județului Suceava

I. Informații generale despre județ Județul Suceava este situat în partea de nord-est a României și, ocupând 3,6% din teritoriul țării, este al...

Ai nevoie de altceva?