Politică de dezvoltare rurală

Dezvoltarea spatiului rural este o activitate de importanta vitala pentru o tara,atat prin dimensiunea spaţiului rural, exprimată prin suprafata detinuta, cat si prin ponderea populatiei ocupate in activitati diverse.

Carta europeana defineste spatiul rural ca fiind teritoriul constituit de spatial agricol destinat culturilor vegetale si creşterii animalelor, suprafetelor neagricole si activitatilor care traiesc în acest mediu.

Politica dezvoltarii rurale a fost creata, din punct de vedere formal, ca urmare a reformelor Agendei 2000, avand terminologia de ‘cel de-al doilea pilon al Politicii Agricole Comune ‘(PAC). Unele dintre instrumentele politicii au facut parte din politica fundamental a UE inca din anii 1970 si 80, dar majoritatea au fost introduse in anii 1990.

Orientarile strategice ale Uniunii identifica domeniile importante pentru iîndeplinirea prioritatilor comunitare, împreuna cu o serie de optiuni pe care statele membre le-ar putea integra in planurile strategice nationale si in programele lor de dezvoltare rurala. Planurile strategice nationale transpun orientarile in contextul national, tinand cont de necesitatile regiunilor si sunt puse in aplicare prin intermediul programelor de dezvoltare rurala.

Pentru fiecare set de prioritati, orientarile strategice comunitare sugerează masurile cheie care ar trebui luate.

Programele nationale de dezvoltare rurala ale statelor membre au la baza sase orientri comunitare strategice care vor contribui la:

- identificarea zonelor in care sprijinul comunitar acordat dezvoltarii rurale genereaza cea mai mare valoare adaugata la nivelul Uniunii Europene;

- crearea unor conexiuni cu principalele prioritati la nivel European;

- asigurarea coerentei cu celelalte politici comunitare, in special cu politicile de coeziune si de mediu;

- luarea masurilor conexe punerii in aplicare a noii politici agricole comune, axata pe adaptarea la evolutia pietei si necesitatea de restructurare care decurge din PAC, atât pentru vechile cat si pentru noile state membre.

Cele sase orientari strategice sunt:

1. imbunatatirea competitivitatii sectoarelor agricol si forestier;

2. imbunatatirea mediului si a regiunilor rurale;

3. cresterea calitatii vietii in zonele rurale si încurajarea diversificării;

4. construirea capacitatii locale de ocupare a fortei de munca si de diversificare;

5. transpunerea prioritatilor in programe;

6. complementaritatea cu alte instrumente comunitare;

Principiile de baza ale politicii de dezvoltare rurala sunt urmatoarele:

- Multifunctionalitatea agriculturii. Rolul agriculturii variaza functie de produsele obtinute. Aceasta implica recunoasterea si încurajarea unui evantai de servicii furnizate pentru agricultura.

- Multisectorialitatea si integrarea. Economia rurala permite datorita diversificarii activitatilor, crearea de noi surse de venituri si noi locuri de munca si protectia mostenirii rurale.

- Flexibilitatea. Acordarea ajutoarelor pentru dezvoltare rurala, bazate pe subsidiaritate, favorizând descentralizarea si consultarea la nivel regional, local si parteneriatul.

- Transparenta. Elaborarea si gestionarea se face în mod transparent, plecând de la o legislatie simplificata si mai accesibila.

Una din principalele inovatii ale acestei politici este metoda adoptata, vizând o mai buna integrare a diferitelor interventii cu scopul de a asigura o dezvoltare armonioasa a tuturor zonelor rurale ale Europei.

Marile axe ale acestei dezvoltari sunt urmatoarele:

- Reintarirea sectorului agricol forestier;

- Ameliorarea competitiei zonelor rurale;

- Prezervarea mediului si a patrimoniului cultural.