Cuprins
- 1. Istoric 3
- 2. Compoziţie chimică 4
- 3. Structura 4
- 4. Productia 5
- 5. Intrebuintari 6
- 6. Concluzii 9
- 7. Bibliografie 10
Extras din referat
1.Istoric
Portocalul are origine în India, Pakistan, Vietnam, sud estul Chinei şi a fost adus de arabi în occident. În sanscrită se numea nâranga (probabil de origine darvidică, nu ariană; în tamilă naru înseamnă parfum. Din India a trecut în Arabia unde se numea naranj şi apoi în sudul Franţei, numit naurange (pronunţat noránsh).
Apoi în engleză şi franceză s-a transformat în orange. Nu în toate limbile se foloseşte acest nume, în olandeză se numeşte sinaasappel ("măr chinezesc").
Cultivarea acestui arbore face parte din agricultura multor ţări, în Statele Unite (Florida şi California), cea mai mare parte din ţările mediteraneene, alte ţări: Brazilia, Costa Rica, Belize, Cuba, Pakistan, China, India, Iran, Egipt, Turcia şi Africa de Sud.
Acest fruct este originar din tara mandarinilor. Portocalul era raspândit în Siria si în Egipt înca de la începutul erei crestine. Cultura lui a început sa se extinda în Europa în perioada primelor cruciade.
Deseori, acest citric a fost considerat drept un elixir al tineretii.
Portocala dulce este numita si "portocala portugheza" si se pare ca Vasco da Gama a adus-o cu el inapoi, dupa o calatorie in India.
In prezent, Brazilia este cel mai important producator de portocale din intreaga lume, fiind urmata de SUA si Mexic.
2.Compozitie chimica
Compozitia chimica a portocalei: apa – 87 g, proteine – 0,7 g, lipide – 0,2 g, glucide – 7,8 g, fibre alimentare – 1,6 g, fier – 0,2 mg, calciu – 49 mg, sodiu – 3 mg, potasiu – 200 mg, fosfor – 22 mg, zinc – 0,2 mg, vitamina B1 – 0,06 mg, B2 – 0,5 mg, C – 50 mg, E – 0,24 mg, acid folic, retinol, etc. Energie la 100 g: 34 kcal.
Portocala contine:
- vitamina C cantitati remarcabile, care exercita o actiune preventiva si curativa fata de bolile respiratorii (raceala, gripa), protejeaza organismul de radicalii liberi, care pot afecta celulele (procese degenerative, imbatranirea tesuturilor) si favorizeaza absorbtia fierului, necesar globulelor rosii din sange;
- vitamina A, in cantitate redusa, este importanta pentru crestere, vedere si integritatea pielii si a mucoaselor;
- calciu si potasiu, necesare pentru activitatea musculara si, prin aceasta, si pentru activitatea inimii;
- zaharuri usor asimilabile de catre organism;
- fibre folositoare pentru reglarea intestinului.
3.Structură
Portocalul dulce (Citrus sinensis) este un arbore fructifer din genul Citrus, care face parte din familia Rutaceae. Este vorba despre un arbore de mărime mijlocie, dar în condiţii optime poate ajunge la 13 m înălţime, are coroana mare, rotundă sau piramidală, cu frunze ovale de 7-10 cm cu margine dreaptă şi ramuri care uneori au spini mari de 10 cm. Florile sunt albe parfumate, care apar izolat sau în buchet. Fructul este Portocala dulce. Sustantele active: hesperidina, pectina • Acidul: ascorbic, citric • Alcaloizi: Betadina • Zaharuri: fructoză , galactoză • Vitamine (B2) ,(B1), (B6) şi (C) • Minerale: fier, calciu, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, zinc (în fruct).
Există o mare varietate de portocali cu mari diferenţe, fundamentale pentru calitatea şi gustul fructului, care variază de la dulce la acru. Specia Citrus aurantium produce portocale amare .
Preview document
Conținut arhivă zip
- Portocala.doc