Comportamentul polițistului față de victime

1. ABSTRACT

Activitatea zilnică a unui polițist este plină de neprevăzut. El nu știe întotdeauna cu ce se va confrunta pe parcursul zilei, în timpul serviciului. Cu siguranță, va trebui să se pregătească pentru a face față unor evenimente neașteptate. Acest fapt - înfruntarea neprevăzutului - alături de celelalte provocări, cărora polițistul trebuie să le facă față zilnic, conduc la un anumit grad de stres profesional, pe care acesta îl va gestiona pe parcursul carierei.

Înainte de a aduce în discuție stresul inerent profesiei de polițist, sunt necesare câteva delimitări conceptuale ale stresului, în general.

Astfel, Hans Selye spune despre stres că este "reacția organismului și nu situația care cauzează stresul. Nu ceea ce ți se întâmplă este important, ci felul în care reacționezi".

Violența de gen este un concept umbrelă care se referă la orice formă de violență îndreptată

împotriva unei persoane în baza diferențelor de gen asociate cultural femeilor și bărbaților.Violența de gen este îndreptată în cele mai multe cazuri împotriva femeilor și fetelor, însă și băieții sau bărbații pot fi victime ale violenței de gen. Copiii pot fi și ei victime ale violenței de gen. Violența de gen include și violența domestică. Violența de gen (Legea 202/2002 privindegalitatea de șanseîntrefemei și bărbați) - fapta de violență direcționată împotriva unei femei sau, după caz, a unui bărbat, motivată de apartenența de sex.

Violența domestică reprezintă „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate. Constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.“ (Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice).

Una din 3 femei din Uniune Europeană se va confrunta cu o formă de violență de-a lungul vieții sale, iar una din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său (FRA, 2014). Începând cu vârsta de 15 ani, 1 din 2 femei din Uniunea Europeană a trăit o formă de hărțuire sexuală, 1 din 20 de femei a fost violată, iar 95% dintre victimele traficului de ființe umane sunt femei (FRA, 2014). 55% dintre români consideră că violul este justificat în anumite situații atunci când victima este îmbrăcată într-un anumit fel, dacă a consumat băuturi alcoolice sau stupefiante sau dacă a acceptat să își însoțească partenerul acasă (Eurobarometrul 449, 2018).

Poliția este o instituție publică specializată a statului, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care are misiunea de a apăra drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei prin activități de menținere, asigurare și restabilire a ordinii și securității publice, de prevenire, investigare și de descoperire a infracțiunilor și contravențiilor.

2. INTRODUCERE

Sub aspect ethnologic, termenii "comportament, polițist și victimă" prezintă mai multe înțelesuri, așa cum rezultă din consultarea diferitelor dicționare explicative ale limbii române, astfel:

- Comportament = 1. Modalitate de a acționa și de a reacționa în anumite împrejurări sau situații; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul reacțiilor unui organism sau al unei colectivități animale ori umane la factorii de mediu; conduit.

- Polițist = un agent de poliție (1), funcționar de poliție.

- Victimă = 1. Persoană care suferă chinuri fizice sau morale ca urmare a greșelilor sale sau ale altora ori a unor catastrofe naturale. 2. Persoană care suferă un prejudiciu ori o atingere a vieții, sănătății sau integrității sale fizice ca urmare a unei fapte ilicite săvârșite de altcineva. 3. (În Antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu.

Voi începe prin a expune și analiza Declarația Universală a Drepturilor Omului, la care România a aderat. Violența asupra oricărui membru al familiei încalcă cele mai elementare drepturi garantate ființei umane: drepturile omului. În Declarația Universală a Drepturilor Omului (adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 septembrie 1948) se precizează următoarele) :

- Articolul 3:„Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei sale”.

Trebuie menționat faptul că violența dintre partenerii de viață este considerată de Organizația Mondială a Torturii, în raportul său din 1999, o formă e tortură, după cum urmează:

- Articolul 5:„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor crude, inumane sau degradante”.

Suntem liberi până la atingerea libertății celorlalți - dacă reușim fiecare dintre noi să conștientizăm și să internaizăm această realitate, toate înțelesurile violenței în relația de cuplu, capătă noi valențe, de netăgăduit.

Prevenirea și combaterea violenței în familie (asupra femeii și copilului, în special) (scurt cuprins) :

1. „Constitutia României reglementează în articolul 22 intitulat Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică”:

- Alin.1. Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.

- Alin.2. Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.

2. „Legea 217/2003 care încadrează în mod distinct abuzul familial, aduce precizări cu privire la formele de abuz care pot apare în cadrul familiei, reunite sub termenul de „violența în familie". „Violența în familie reprezintă orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material." Legea se aplică și persoanelor care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copiii, dovedite pe baza anchetei sociale. În cazul comiterii unor acte de violență în familie, organele de poliție intervin la sesizarea victimei, a altui membru al familiei (prin formularea de către acesta a unui denunț), a unei autorități sau din oficiu. Pentru a sprijini decizia de separare de agresor pe care o ia victima, prezenta lege prevede construirea de adăposturi care să asigure protecție, găzduire, îngrijire și consiliere victimelor violenței domestice în cazul în care se impune izolarea victimei de agresor, ca măsură de protecție. Persoanelor care au comis actul de agresiune le este interzis accesul în incinta adăpostului și mai mult, se impune ca adresa acestui adăpost să fie ținută secretă. Aceeași lege prevede și posibilitatea instanței de a dispune obligarea agresorului la tratament medical sau la internare într-un institut medical de specialitate până la însănătoșire, atunci când este cazul. Deasemenea, la cererea victimei sau din oficiu, se poate lua măsura interzicerii agresorului de a reveni în locuința familială, „ori de câte ori există probe sau indicii temeinice că un membru al familiei a săvârșit un act de violență cauzator de suferințe fizice sau psihice.