Liga statelor arabe

Tendintele de emancipare ale statelor arabe si ,in acelasi timp,de creare a unitatii lor dateaza inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea,inceputul secolului XX ,cand populatiile arabe ale teritoriilor ce faceau parte din Imperiul Otoman au inceput sa-si clameze dreptul la independenta.Astfel,intre 5 iunie 1916 si 1 octombrie 1918 ,prin proclamarea Jihadului ,arabii,sprijiniti de Marea Britanie –interesata si ea de disparitia colosului turc- reusesc sa respinga trupele otomane.Dupa Primul Razboi Mondial ,cand Imperiul Otoman si-a gasit sfarsitul, Marea Britanie si Franta s-au evidentiat ca actori internationali cu o atitudine paternalista fata de statele arabe –Libia si Siria au devenit protectorate franceze, Palestina a intrat sub protectoratul britanic, iar Transiordania si Irak sub tutela aceleiasi coroane britanice.

Mai tarziu ,chiar daca puterile coloniale europene nu si-ar mai fi putut manifesta pe deplin puterea asupra nationalistilor arabi ,cel putin,printr-o politica de tip “divide et impera” , se asigurau ca nu s-ar naste o uniune a teritoriilor arabe (Khadduri , 1946 ) .Totusi , momentul in care se poate afirma ca influenta europeana a incetat este Criza Canalului Suez.Anul 1956 ramane emblematic pentru lovitura pe care au primit-o statele europene atunci cand presedintele Egiptului , G.A.Nasser ,a decis nationalizarea Suezului. Drept consecinta , de pe 29 octombrie pana pe 15 noiembrie , trupele protocolului de la Sevres (reprezentand Israel, Marea Britanie si Franta) invadeaza fara succes teritoriul egiptean.

O problema spinoasa pe masa discutiilor liderilor europeni , dar si arabi deopotriva , a constituit-o inca de la inceputul secolului XX si o constituie si astazi situatia Palestinei , pamant sfant pentru arabi ,crestini si evrei .Prevazand pericolul pe care l-ar antrena nasterea unui stat nonarab pe teritoriul palestinian, cateva state arabe au decis ca doar prin unitate pot pune capat pericolului. De fapt , ratiunea ce a stat la baza infiintarii Ligii Statelor Arabe a fost aceea de a preintampina nasterea unui stat israelian. Cu certitudine , proiectul arab nu avea cum sa izbuteasca atat timp cat , in 1947 , ONU ,prin rezolutia 181, prevedea impartirea Palestinei intr-un stat evreu si unul arab (United Nations General Assembly Resolution 181, 1947 ) si, deja,in 1948 ,se nastea statul Israel , recunoscut fiind atat de SUA ,cat si de URSS ,cele doua puteri mondiale ale momentului. In replica, Liga Araba a propus ,in 1964 ,crearea unei organizatii care sa reprezinte interesele populatiei arabe din partea nonevreiasca : Organizatia pentru Eliberarea Palestinei.

Desi pe 22 martie 1945 ,la Cairo , doar sase state ( Egipt , Arabia Saudita, Irak, Liban , Siria ,si Transiordania –ulterior , Iordania ) au semnat Pactul de infiintare a Ligii Arabe , pe masura ce noi teritorii au reusit sa-si castige independenta , numarul membrilor organizatiei a crescut ,ajungand ,in prezent ,la 21 de state ( cele 6 si Algeria ,Bahrein ,Comore ,Djibouti ,Emiratele Arabe Unite ,Irak , Kuweit ,Libia ,Maroc ,Mauritania ,Oman ,Qatar ,Siria ,Somalia , Sudan ,Tunisia ,Yemen ). O situatie particulara o prezinta teritoriul palestinian ,care ,desi nu constituie un stat recunoscut la nivel international ,se bucura de drepturi egale in cadrul Ligii ,asemenea celor 21 .Spre deosebire de celelalte organizatii regionale in care criteriul de aderare al statelor este teritorialitatea ,Liga Statelor Arabe (sau ,mai simplu , Liga Araba ) si-a selectat membrii in functie de considerente culturale ,lingvistice si ,in mare parte ,religioase.Nu are importanta continentul pe care se situeaza statul atat timp cat acesta face parte din lumea araba.Astfel poate fi explicat si faptul ca,astazi ,Liga Araba reprezinta o organizatie regionala al carei teritoriu nu coincide cu cel al unui continen ,statele ce o compun facand parte fie din Orientul Mijlociu ,fie din nordul Africii.

Protocolul de la Alexandria , semnat in octombrie 1944 de aceleasi state fondatoare ,a constituit un moment decisiv in istoria Ligii Arabe deoarece prefigura rolul pe care avea sa-l joace aceasta in evolutia statelor arabe si ,in egala masura ,prezenta institutia cea mai importanta in procesul sau decizional –Consiliul Legii Arabe . De fapt ,cele cinci puncte ale protocolului incercau sa ofere solutii problemelor cu care se confrunta ,in acel moment ,lumea araba .Conform primului punct ,Liga Araba constituia forul politic de actiune colectiva a tuturor statelor semnatare ,caruia I se adauga punctul doi ,denumind domeniile de cooperare ale acestora, si punctul trei ,ce aducea in atentie un discurs de tip prospectiv in perioada postrazboi.Ultimele doua parti se refereau la situatia Libanului ,recunoscut de catre semnatari ca stat independent ,si a Palestinei ,un teritoriu reprezentativ pentru lumea araba (The Alexandria Protocol , 1944 ).