Stocurile

Stocurile sunt cantitati de resurse materiale care se acumuleaza în depozitele si magaziile unitatilor economice, într-un anumit volum si o anumita structura, pe o perioada de timp determinata, cu un anumit scop. Stocurile sunt de fapt rezultatul activitatii de aprovizionare si de desfacere, al activitatii comerciale, în general, care este dependenta de natura si caracteristicele materialelor si produselor, de conditiile si modalitatile de furnizare si asigurare-transport, de strategiile care se elaboreaza pe aceasta linie, în scopul îndeplinirii obiectivului de baza pe care fiecare agent economic si l-a propus.

În general, scopul formarii stocurilor este diferit. Agentii economici îsi constituie stocuri de resurse materiale sau de produse pentru a asigura alimentarea continua a subunitatilor de consum sau servirea clientilor în vederea desfasurarii normale a activitatii si realizarii astfel a obiectivelor ce si le-au propus.

Cerintele care au condus la dezvoltarea ampla a conceptului de stocare si au pus in actiune functiile multiple pe care le indeplinesc stocurile sunt in principal, urmatoarele:

a) necesitatea de a crea siguranta, certitudine, de a garanta alimentarea continua a productiei, a desfacerii si vanzarilor.

b) necesitatea imobilizarii unor cantitati cat mai mici de materiale in stocuri

c) diminuarea continua a cheltuielilor de stocare

d) necesitatea asigurarii unor stocuri de conjunctura

e) realizarea cerintelor implicate de moda, de sezon, de specific regional, zonal sau geografic, de traditie cu deodebire la bunurile de consum

Problematica stocurilor a devenit o categorie economica foarte cuprinzatoare, ea incluzand atat probleme de dimensionare, de optimizare a amplasarii in teritoriu, de reducere a cheltuielilor de stocare, cat si problemele de depozitare, de structura sortimentala, conservare, redistribuire, mod de utilizare, etc. Aria larga si continuu mobila instabila a gestiunii stocurilor se interfereaza si cu alte segmente economice (ritmicitatea aprovizionarii si desfacerii, determinarea si utilizarea capacitatilor de depozitare, gestiunea operativa a bunurilor, etc.), iar la punctele de contact , asa-zisele puncte de interese, unde frontierele dispar, se creeaza zone de interinfluente si de actiuni comune (de tipul corelatiilor : marimea stocului – capacitatea de depozitare, lotul de livrare – marimea stocului) care determina modelari si optimizari partiale si interactive in vederea realizarii functiei scop : cresterea eficientei intregii activitati economice.

Cap 2. Rolul stocurilor

Rolul determinant al stocurilor este evidentiat de faptul ca acestea asigura certitudine, siguranta si garantie în alimentarea continua a productiei si ritmicitatea desfacerii rezultatelor acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionarilor cu cel al productiei, iar stocul reprezinta acel “tampon inevitabil” care asigura sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de furnizare a resurselor materiale.

Alte motive pentru crearea stocurilor ar putea fi:

- investirea unei parti din capital în stocuri pentru a reduce cheltuielile de organizare;

- capitalul investit în stocuri e usor de evidentiat;

- asigurarea desfasurarii neîntrerupte a procesului de productie;

- asigurarea unor comenzi de aprovizionare la nivelul consumului imediat nu este întotdeauna posibila si eficienta din punct de vedere economic;

- anticiparea unei cresteri a preturilor (exceptând speculatiile) etc.

Opiniile referitoare la utilitatea mentinerii stocurilor sunt contradictorii. În timp ce perspectiva traditionala subliniaza rolul stocurilor în satisfacerea cererii, abordarea moderna pune accentul pe reducerea sau chiar înlaturarea lor, pentru a evita imobilizarea unei parti importante din capitalul întreprinderii.

Sustinerea sau criticare deciziilor de mentinere a stocurilor implica analiza prealabila a rolului pe care trebuie sa îl îndeplineasca stocurile. În esenta, rolul stocurilor este de a realiza:

- Îmbunatatirea serviciului logistic pentru clienti. Asigurarea disponibilitatii produselor pentru satisfacerea cererii clientilor interni sau externi, în momentul manifestarii acesteia, constituie un motiv prioritar pentru detinerea de stocuri. Nivelul de servire este un indicator ce reflecta capacitatea firmei de a onora cererea clientilor. Poate fi definit în functie de: durata ciclului de performanta (intervalul de timp dintre lansarea comenzii de client si primirea marfii de catre acesta); numarul comenzilor onorate; cantitatea comandata, onorata din stoc, pentru un produs sau o linie de produse.