Asigurarea Bunurilor în Transporturile Terestre și Aeriene

1.1 Consideratii generale asupra asigurarii

Problemele asigurarii sunt abordate, dupa caz, sub aspect juridic, economic sau finanaciar.

Abordarea juridica este frecventa si justificata, întrucât asigurarea, pentru a fi operanta, trebuie sa capete forma juridica, iar aceasta forma este cea dintâi sesizabila îmbracând forma contractului de asigurare. Acesta reprezinta „ legea partilor” precum si legea propriu zisa.

Contractul de asigurare prezinta anumite trasaturi caracteristice si anume:

1. este un contract consensual, adica se incheie valabil prin simplul consimtamânt al parilor si este valabil din momentul în care asiguratorul si asiguratul si-au exprimat acordul de vointa cu privire la continut.

2. este un contract sinalagmatic, adica partile contractante îsi asuma obligatiile reciproce si interdependente. Astfel, asiguratul se obliga sa faca declaratii de risc exacte, în atentia asiguratorului, atât la încheierea contractului cât si la producerea sinistrului precum si la achitarea primelor de asigurare datorate. Asiguratorul se obliga sa acopere riscul asiguratului, în cazul producerii acestuia, acordând intemnizatia cuvenita.

3. este un contract aleatoriu, adica la încheierea acestuia partile nu cunosc existenta sau întinderea exacta a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta pentru ele din contract. Aceasta deoarece obligatiile asumate de asigurat si asigurator depind de un eveniment incert. Aceste eveniment, denumit aleator, este esential deoarece daca s-ar cunoaste momentul producerii lui, asigurarea nu ar mai avea sens, riscul respectiv urmând sa fie acoperit cu certitudine de catre asigurator.

4. este un contract cu titlu oneros, adica fiecare parte urmareste sa obtina un folos, o contraprestatie în schimbul obligatiei ce îsi asuma. Asiguratul beneficiaza de protectia ce i-o ofera asiguratorul, care preia asuprasa riscul asigurat, nu în mod gratuit, ci în schimbul platii primei de asigurare.

5. este un contract succesiv, adica se esaloneaza în timp. Asiguratorul se angajeaza sa acopere un risc pe o perioada foarte lunga de timp sau foarte scurta de timp, cu plata la încheierea contractului.

6. este un contract de adeziune, adica desi este redactat si imprimat de asigurator, la el a aderat asiguratul.

7. este un contract de buna-credinta, adica presupune ca executarea acestuia sa se faca cu buna-credinta de catre parti

legea constituie, alaturi de contract, o alta forma juridica de realizare a asigurarii si anume ex contractu si ex lege.

Asigurarea ex contractu se bazeaza pe principiul facultativitatii, se incheie din proprie initiative, de catre persoanele fizice si juridice interesate, impotriva acelor fenomene care le ameninta bunurile, viata sau integritatea corporala;

Asigurarea ex lege are la baza principiul obligativitatii, adica persoanele fizice si juridice detinatoare de bunuri care fac obiectul asigurarii obligatorii sunt obligate sa le asigure impotriva riscurilor prevazute de lege, iar societatile de asigurari care au primit autorizatie legala de a practica asemenea asigurari sunt obligate sa le realizeze.

Sub aspect economic, fondul de asigurare se constituie, se repartizeaza si se utilizeaza în procesul repartitiei produsului national brut, când între asigurati si asiguratori se folosesc si se ivesc anumite relatii social-economice, banesti. Aceste relatii banesti de repartitie se concretizeaza în primele de asigurre pe care le platesc companiile nationale, regiile autonome si societatile comerciale pentru asigurarea unor bunuri ale lor, unitatile si organizatiile cooperatiste, private si persoanele fizice pentru asigurarea bunurilor lor sau chiar a persoanelor fizice. Relatiile de asigurare se folosesc si cu prilejul utilizarii fondului de asigurare pentru finantarea diferitelor masuri de prevenire, limitare si combatere a efectelor distructive ale manifestarii fortelor naturii, accidentelor, pentru compensarea daunelor survenite si plata sumelor asigurate în cazul accidentarii sau decesului persoanelor asigurate.

Relatiile de asigurare sunt o componenta a finantelor, a relatiilor economice.

Fondul de asigurare îmbraca în mod necesar forma baneasca, se formeaza în mod descentralizat, dar se utilizeaza în mod centralizat, si se constituie în vederea acoperirii unor bagupe provocate de fenomene viitoare si nesigure. Asigurarea presupune existenta unei comunitati de risc care se formeaza în mod spontan, prin simpla participare la constituirea fondului de asigurare la dispozitia unei organizatii specializate. Acest fond se imparte apoi conform principiului mututalitatii, adica la constituirea fondului de asigurare perticipa toti membrii comunitatii dar acesta se reaprtizezaza numaia celor asigurati care au suferit prejudicii dupa urma producerii riscului asigurat.

Deci, “ asigurarea exprima relatii de distribuire si redistribuire a valorii adaugate brute, relatii care apar în procesul constituirii si utilizarii fondului de asigurare în vederea desfasurarii neîntrerupte aa ctivitatii economice, pastrarii integritatii bunurilor asigurate, protejarii perdoanelor fizice, împotriva anumitor evenimente care le-ar putea aecta viata ori integritatea corporala, precum si onorarii obligatiilor de raspundere civila ce revin persoanelor fizice si juridice fata de terti.”

Asigurarea sub aspect financiar apare a fi considerata o ramura prestatoare de servicii, un intermediary financiar si un active financiar într-o economie de incertitudini. Societatile de asigurare îsi desfasoara activitatea pe o piata concurentiala. Astfel apar ca o ramura prestatoare de servicii atunci când, în schimbul primelor încasate de la persoane fizice si juridice, ofera acestora un produs sui generis, si anume obligatia de a prelua asupra sa efectele negative ale producerii unui anumit fenomen sau complex de fenomene. Rolul de intermediar financiar îl îndeplinesc mai cu seama societatile de asigurari de viata, desi si societatile de asigurari de bunuri si de raspundere civila dispun de anumite resurse financiare temporar libere, pe care le ofera spre plasare pe piata. În spatele societatilor de asigurare, ca intermediary financiar, stau persoanele fizice, care au încheiat asigurari de viata în dublu scop:pe de o parte, pentru a se proteja împotriva unor posibile evenimente viitoare, iar pe de alta, pentru a-si fructifica economiile încredintate societatilor de asigurare. Pentru persoanele fizice titulare ale unor contracte de asigurari de viata, asigurarea constituie veritabile active financiare, cu scadente de valorificare mai lungi sau mai scurte.

În concluzie, într-o economie de incertitudini, asigurarea favorizeaza afilirea economiilor populatiei catre piata financiara: incertitudinile din economie pot sa favorizeze sau sa defavorizeze evolutia avutiei viitoare a agentilor economici, iar contractul de asigurare apare ca o creanta conditionata, emisa de asigurator si achizitionata de asigurat.