Extras din referat
Asigurare reprezinta în principal, oferirea, intermedierea,
negocierea, încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare,
încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres şi de
recuperare, precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi
atrase prin activitatea desfăşurată.
Conform art.9 al Legii 136/1995, prin contractul de asigurare,
Contractantul asigurarii sau asiguratul se obligă să plătească o primă asiguratorului, iar acesta se obliga ca, la producerea unui anume risc, sa plateasca asiguratului, beneficiarului, beneficiarului asigurarii sau tertului pagubit, despăgubirea sau suma asigurată, denumită indemnizaţie, în limitele şi termenele cuvenite.
Asigurarea de viaţa este forma de asigurare prin care se
asigura protecţia financiara a familiei sau a altor persoane în caz de
deces al asiguratului. Riscul financiar legat de deces, boala sau
invaliditate este suportat de un grup de indivizi expusi aceluiaşi risc,
care contribuie la constituirea fondului de plată a sumelor asigurate. In forma ei tip, asigurarea de viata acopera numai riscul de
deces. Asiguratul plateste prima, iar la producerea evenimentului
asigurat, beneficiarul desemnat va incasa suma asigurata.
În cazul asigurărilor de viaţă pe termen limitat suma asigurată va
fi plătită numai dacă decesul intervine în perioada de valabilitate a
contractului (în interiorul termenului). Deoarece nu presupune nici
capitalizarea şi nici nu acoperă riscul în mod avantajos pentru asigurat
sunt preferate asigurările de viaţă pe termen nelimitat sau cele mixte
de viaţă.
Obiectul asigurarilor de persoane il reprezinta acordare unei sume de bani denuita suma asigurata de catre asigurator ,in cazul produceroo unui eveniment legat de integritatea fizica a asiguratului precum si in caz de supravietuire.Asigurarile de viata nu urmaresc acoperirea unei pagube,viata evident neputand fi evaluata.Urmaresc diminuarea unor efecte financiare negative din viata unei persoane cum ar fi pierderea totala sau partiala a capacitatii de munca datorata aparitiei unor boli sau in urma unor accidente.ajungerea la o anumita varsta precum si decesul.
Spre deosebire de asigurarile de bunuri unde asiguratul are dreptul la o despagurbire limitata la valoarea pagubei inregistrate fara a depasi suma asigurata,in cazul asigurarilor de persoane suma asigurata se determina dinainte de catre asigurat in functie de nevoile si posibilitatile sale financiare. In acelasi timp asiguratul poate incheia mai multe contracte de asigurare pentru sume diferite la mai multi asiguratori care sa vizeze acelasi risc ,fara nicio restrictie.
La producerea riscului ce a fost asigurat,
asiguratorul sau beneficiarul asigurarii va putea incasa drepturile cuvenite de la toti asiguratorii. In momentul incheierii contractului de asigurare,riscul trebuie determinat cu precizie pentru a putea fi stabilita capacitatea asiguratorului de a acoperi acest risc precum si cuantumul primei de asigurare.Pentru a determina compatibilitatea asiguratului cu gradul de risc pe care asiguratorul este dispus sa si-l assume acesta ii va adresa asiguratului o serie de intrebari.
Contractul de asigurare fiind unul de adeziune, toate societatile
de asigurare elaboreaza, potrivit Legii 32/2000 privind societatile de
asigurare, propriile conditii de asigurare. Prin semnarea contractului,
asiguratul accepta si conditiile generale ale contractului elaborat de
asigurator.
Daca asiguratorul va ajunge la concluzia ca profilul se potriveste gradului de risc va urma stabilirea taxelor astfel oamenii care prezinta un risc mai mare vor avea de platit mai mult decat cei care prezinta un risc mai mic.In cazul in care asiguratul nu da o declaratie exacta in momentul incheierii contractului de asigurare acest lucru poate atrage nulitate contractului.In astfel de situatii ,asiguratorul poate modifica sau denunta contractul sau poate refuza despagubirea solicitata de asigurat.Daca asiguratul determina cu intentie producerea riscului atunci asiguratorul nu este obligat sa plateasca despagubirea.
Perioada pe parcursul careia asiguratorul, in schimbul incasarii primei de asigurare, preia in raspundere riscurile asigurate si reprezinta intervalul de timp dintre ora 0 a zilei in care contractul de asigurare intra in vigoare si ora 24 a ultimei zile a perioadei pentru care s-a incheiat polita de asigurare si s-a platit prima de asigurare,se numeste perioada de asigurare.Prima de asigurare stabilita pe aceasta perioada este indivizibila.Chiar daca evenimentul asigurat se produce inainte de terminarea perioadei de asigurare,asiguratul nu poate pretinde rambursarea unei prime proportionale pentru intervalul de timp ramas.
In cazul in care,contractul de asigurare este reziliat ,anulat sau denuntat,prima de asigurare se restituie deoarece nu mai exista garantia de asigurare.Asigurarile de personae nefiind contracte de despagubire,asiguratorul plateste suma asigurata independent de orice prejudiciu.
Tipuri de asigurări de viață
Prin contractul de asigurare facultativa de persoane asiguratul (contractantul) se obligă sa plateasca prima de asigurare, iar asiguratorul se obliga sa plateasca cu titlu de indemnizatie de asigurare suma asigurata² in caz de deces, ajungere la o anumita varsta, invaliditatea permanenta totala sau alte evenimente. In caz de invaliditate permanenta partiala, suma asigurata se plateste, de regula, proportional cu gradul de invaliditate.
Asigurarile de persoane sunt de doua feluri: asigurari asupra vietii (art. 6 C. com., numite frecvent, dar incorect si asigurari de viata, desi viata nu poate fi asigurata) si asigurari pentru cazurile de accidente corporale (asigurari de accidente).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Asigurarile de Persoane.doc