Împrumutul obligatar

Imprumutul obligatar

Creditul obligatar reprezintă o grupă a operaţiilor de credit cu existenţă seculară care se referă la relaţiile de credit în care partenerii sunt instituţiile statale sau întreprinderile economice în calitate de debitori, care emit obligaţiunile, în această calitate, pe de o parte, şi creditorii, subscriitori şi deţinători ai acestor obligaţiuni, care-şi angajează astfel capitalurile, în vederea obţinerii unui venit sigur sub formă principală de dobânzi.

Deci, obligaţiunea este înscrisul care consemnează raportul de credit şi forma prin care, în principal, se desfăşoară. De aici expresia de credit obligatar.

Obligaţia este un titlu de recunoaştere a datoriei care reprezintă o creanţă financiară, pe care deţinătorul (creditorul) o are asupra emitentului (debitorul), sau altfel spus, este o promisiune scrisă de a plăti o sumă de bani (principal) la o dată stabilită. Deţinătorul încasează de regulă, periodic dobânzile convenite în raportul de credite.

O mare parte a obligaţiunilor sunt emise de stat. Fie către Trezorerie (Ministerul sau Departamentul Finanţelor), fie de instituţii locale (primării, prefecturi, comitate, state federale etc). Importanţă deosebită în contextul prezentei lucrări o au raporturile de credit obligatar în care întreprinderile emitente sunt debitori, iar scriitorii, creditori.

Debitorul isi rezerva adesea dreptul de a denunta imprumutul prin anticipare.

Creditul obligatar constituie o forma a creditului contractat de stat prin lansarea titlurilor de imprumut

(obligatiuni, bonuri de tezaur) in scopul acoperirii deficitului bugetar;

In economiile moderne, creditul obligatar detine o pondere importanta, care se masoara ca pondere a datoriei publice fata de produsul intern brut;

Imprumuturile obligatare se pot diferentia prin caracteristicile acestora, astfel:

- modalitati de lansare;

- modalitati de rambursare;

- tipuri de obligatiuni.

Din punct de vedere al modalitatilor de lansare se remarca:

• emisiunea de obligatiuni si distribuirea directa de catre organismul emitent;

• emisiunea de obligatiuni si lansarea prin intermediul unui sindicat sau consortiu format din banci comerciale si institutii financiare.

Spre exemplificare, este prezentata emisiunea de obligatiuni, lansate la data de 25 februarie 1997 de catre BCR. In pregatirea emisiunii, BCR a solicitat consultanta mai multor banci de investitii. Singurele care au manifestat un interes real pentru parteneriat cu banca romana au fost Merrill Linch, Nomura si J.P. Morgan.

Merrill Linch a facut cea mai atragatoare oferta angajandu-se ca pe langa consultanta sa sprijine efectiv si sa subscrie la lansarea de euroobligatiuni. Consultanta a fost oferita gratuit; costul acesteia a fost inclus in comisionul de subscriere, stabilit la 1,25% din valoarea emisiunii.

Fisa tehnica a emisiunii cuprinde urmatoarele elemente, care evidentiaza, de altfel, si elementele unui credit obligatar:

- data lansarii: 25 februarie 1997;

- volumul emisiunii: 75 mil $;

- scadenta: 10/03/2000 (data la care se ramburseaza imprumutul);

- cuponul fix de dobanda: 9,125% anual

- listare: Bursa de Valori Luxemburg;

- pret de emisiune: 99,85%.