Banca Interamericană de Dezvoltare

1.Rolul şi impactul Băncilor de Dezvoltare în plan mondial

Pe măsură ce activităţile Băncii Mondiale se dezvoltau, s-a simţit tot mai mult nevoia existenţei unor instituţii financiare cu caracter regional, cu rădăcini puternice în regiune, atât din punct de vedere al managmentului cât şi al Know-how-ului . Astfel, în anul 1959 a fost înfiinţată Banca Inter-Americană de Dezvoltare, urmată după câţiva ani de Banca Africană de Dezvoltare. În anul 1990, pe aceleaşi considerente ca şi băncile de dezvoltare regională a luat fiinţă Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, având ca principal scop sprijinirea tranziţiei la economia de piaţă în ţările din Europa de Est şi în Republicile fostei URSS.

Structura organizatorică şi financiară a băncilor regionale de dezvoltare se bazează pe structura Băncii Mondiale. Autoritatea supremă în aceste bănci o deţine Consiliul Guvernatorilor, alcătuit din reprezentanţi ai ţărilor membre, de obicei miniştrii de finanţe. Ţările membre subscriu la capitalul băncilor regionale de dezvoltare, subscripţii care, cu timpul, sunt majorate. La ultima rundă de majorare a capitalului subscris, numai o cota foarte mică, de câteva procente, a fost platită în numerar, restul fiind capital garantat. Astfel, băncile deschid o pistă foarte atractivă pentru transferul de resurse, de la ţările bogate spre cele în curs de dezvoltare, deoarece pot angaja resursele de capital achitat prin împrumuturile de pe pieţele internaţionale de capital. În acest fel, băncile regionale de dezvoltare joacă un rol important în mobilizarea resurselor financiare din regiunile în care operează.

În structura financiară a băncilor de dezvoltare trebuie facută distincţie între resursele ordinare şi fondurile speciale. Resursele ordinare constau în principal, din finanţele obţinute de pe pieţele internaţionale de capital, pe baza capitalului garantat de ţările membre. Pentru a evita orice retragere a capitalului garantat, politica financiară a băncilor de dezvoltare este conservatoare. În acest scop, valoarea capitalului disponibilizat pe piaţa de capital este, în general, limitată de nivelul capitalului garantat de membrii care nu fac împrumuturi. Băncile de dezvoltare au şi rezerve substanţiale, între 15-30 % din împrumuturile acordate. Astfel, băncile de dezvoltare au reuşit o cotaţie de categorie triplu A, ceea ce înseamnă că pot împrumuta relativ ieftin. Fondurile speciale sunt formate din contribuţii ale unor membri sau ale unor terţe ţări şi permit băncilor de dezvoltare să acorde finanţare cu dobânzi joase pentru ţările cele mai sărace. În general, aceste contribuţii vin de la bugetele ţărilor mai bogate, în scopul dezvoltării cooperării. Pentru a preveni tranzacţiile riscante, care ar afecta credibilitatea băncilor regionale de dezvoltare pe pieţele internaţionale de capital, aceste fonduri sunt gestionate separat de resursele ordinare. Pentru unele ţări, care nu se numară printre cele mai sărace, se pot acorda împrumuturi mixte, atât din resursele ordinare cât şi din fondurile speciale.