Cadrul Juridic General al Arbitrajului

1. Arbitrajul.

A fost perceput dintotdeauna ca o alternativa preferabila cadrului judiciar institutionalizat, statal.Celeritatea, disponibilitatea, confidentialitatea, caracterul definitiv si executoriu ca si cheltuielile ocazionate, mai reduse, au pledat constant in favoarea optiunii pt solutionarea arbitrala a litigiilor. Limitele arbitrajului au fost fixate vremelnic in perimetrul realizarii drepturilor patrimoniale. Orice contact cu materia arbitrala releva acest adevar simplu: arbitrajul se opreste in mod absolut la granita drepturilor patrimoniale.

O prima obs. tine de calificarea raportului juridic dedus judecatii. Dreptul roman nu a retinut regula din dreptul francez dupa care arbitrajul era apanajul strict al raporturilor juridice comerciale. Protectia sporita acordata subiectelor de drept civil clasic care interzicea invazia arbitrajului in domeniul strict civil. Considerentele tin de o constientizare a procedurilor liber ales de parti, cat si de alegerea arbitrilor insisi, aptitudini presupuse a fi mai la indemana profesionistilor decat a pers de drept privat.

Sistemul instantelor judecatoresti, prin caracterul institutionalizat si complet diferit procedural, cu garantii de aparare implementate in favoarea tuturor partilor, este perceput ca un taram mult mai sigur pt ignoranta juridica a subiectilor comuni de drept. Dreptul roman nu cunoaste asemenea limita. Orice raport juridic are, fara obs. calitatii pers. sau continutului raportului juridic in sine, facultatea de a fi supus arbitrajului, in mod liber. Din aceasta perspectiva arbitrajul roman are vocatia de panaceu universal pt toti subiectii de drept.

Drepturile care alcatuiesc domeniul de existenta al arbitrajului roman sunt redate tradittional prin constructia clasica a "drepturilor de care partile pot dispune". Limitele arbitrajului sunt impinse in mod, aparent, pana la granita capacitatii de exercitiu a persoanei. Sensul constructiei se vrea insa putin diferit. Dispozitia se intinde doar pana la limitele acceptate pt tranzactionare, pt stingerea pe calea unei tranzactii a litigiilor domeniului de existenta al arbitrajului. Izvorul normativ relevant exclude drepturile asupra carora legea nu permite a se face tranzactia.

Chiar daca dreptul nostru nu a rezervat materia arbitrajului exclusiv domeniului comercial, plasandu-l in domeniul dreptului comun, jurisprudenta releva faptul ca centrul de greutate al acestei materii este situat in perimetrul raporturilor juridice de drept comercial cu care sunt investite formele institutionalizate de arbitraj (organizate de principiu pe langa camerele de comert locale sau cea nationala).

Intr-adevar, arhitectura prcedurala a arbitrajului raspunde cel mai bine nevoilor de celeritate, costuri mai reduse, ocolirea publicitatii si specializare induse de litigiile comerciale. Practic, domeniul de existenta (admisibilitate) al arbitrajului isi gaseste un teren propice in interiorul dreptului comercial. Acesta este perimetrul antural in care arbitrajul pare a se simti cel mai bine. Regula este admisibilitatea arbitrajului in tot domeniul comercial, domeniu patrimonial si supletiv dein punct de vedere normativ, cel putin ca perceptie generala. Limitarile de admisibilitate raman a fi verificate dupa aceste criterii relevate pt dreptul comun: domeniul patrimonial cu excluderile normative particulare exprese din acest domeniu.

Domeniul comercial este insa unul in continua explorare si extindere. In sens clasic si cumva "stricto senso", domeniul comercial acopera obligatiile comerciale, raporturile juridice care au ca obiect drepturi si obligatii nascute din activitatea de prod. comert si prestari de servicii. Toate aceste manifestari de vointa, cu efecte patrimoniale, care se inscriu in domeniul comercial, alcatuiesc domeniul de existenta natural al arbitrajului. Facultatea de stingere a litigiilor prin tranzactii, tipica materiei arbitrajului, este limitat de normele legale imperative, cel putin a domeniior speciale de drept comercial, ingusteaza in mod vizibil incidenta arbitrajului.

2. Reglementarea actuala a arbitrajului in codul de procedura civila:

Actuala reglementare a institutiei arbitrajului din Codul de procedura civila (Cartea IV, Despre Arbitraj) constituie dreptul comun in materie de arbitraj. Cartea IV cuprinde 11 capitole care trateaza arbitrajul privat voluntar incepand cu dispozitiile generale si cu conventia arbitrala, apoi continuand cu tribunalul arbitral (arbitrii, constituirea tribunalului arbitral, termenul si locul arbitrajului), cu sesizarea tribunalului arbitral (cererea de arbitrare, intampinare, cererea neconventionala), ca procedura arbitrala, cu cheltuielile arbitrale si sfarsind cu hotararea arbitrala (pronuntarea, desfiintarea si executarea hotararii arbitrale).

De asemenea, doua din cele 11 capitole ale Cartii IV reglementeaza arbitrajul international si recunoasterea si executarea hotararilor arbitrale straine. Cartea IV , care cuprinde art. 331 la 337, reflecta reglementarea arbitrajului astfel cum aceasta a fost adusa prin Legea nr. 59/1993.

Intemeiat de prevederile Conventiei de la New York din 1958, arbitrajul a devenit si eficienta alternativa fata de justitia statala, cu reglementari proprii si cu o existenta proprie. In Romania, cresterea rolului arbitrajului, mai ales in materie comerciala, in anii de dupa 1989, s-a facut simtita in mediul de afaceri din Romani, la un moment dat interesul pt solutionarea cauzelor comericale prin intermediul arbitrajului castigand destul de mult teren in raport cu justitia statala. De asemenea, nr. cauzelor comerciale cu element de extrancitate a crescut.

De aceea misiunea reglementarii arbitrajului din perspectiva actualelor realitati economice din Romania, precum si din perspectiva calitatii Romaniei de membru al Uniunii Europene, devenit una extrem de importanta.

In acest context a aparut si noua reglementare a arbitrajului, mai ampla, si ajustat in raport cu reglementarile similare din celelalte state ale Uniunii Europene, astfel cuprinsa in proiectul noului

Cod de procedura civila. In continuare, vom face o prezentare generala a noii reglementari privinf arbitrajul din Noul Cod de procedura civila, reflectata in doua sectiuni:

- structura reglementarii

- noutati aduse de noul cod al reglementarii actuale.

Putem vorbi de o adevarata restructurare atat formala, cat si pe fond a institutiei arbitrajului in viziunea noului Cod de procedura civila. Astfel, desi institutia arbitrajului se regaseste in cuprinsul aceleasi Carti (Cartea IV), aceasta cuprinde insa 7 titluri, in locul celor 11 capitole. Conceptual insa, reglementarea diferitelor institutii specifice arbitrajului este, in linii mari, asemanatoare celei din cuprinsul actualei Carti IV. Cele 7 titluri sunt arbitral dedicate dispozitiilor generale in materie de arbitraj, conventiei arbitrale, tribunalului arbitral, procedurii arbitrale, desfintarii hotararii arbitrale, executarii hotararii arbitrale si arbitrajului institutionalizat (art. 533-612).

Cu privire la procedura arbitrala, tratata in Titlul IV al Cartii IV, aceasta cuprinde, sub forma de capitole, reglementari privind sesizarea tribunalului arbitral, judecata arbitrala, cheltuielile arbitrale si hotararea arbitrala. Arbitrajul institutionalizat este reglementat - pt prima data de Codul de procedura civila in ultimul titlu al cartii IV (Titlul VIII) - art. 1096-1118. Arbitrajul international este insa tratat separat, in Cartea VII (Procesul civil international), mai exact in cadrul Titlului a Codului de preocedura civila, IV al acestei carti, titlu structurat in doua capitole:

- procesul arbitralinternational (Capitolul I)

- efectele hotararilor arbitrale straine (Capitolul II). Fiecare titlu, respectiv, capitol in parte, contine denumirea reglementarii pe articole, ceea ce transforma Codul de procedura civila intr-un instrument de lucru mult mai adecvat scopului pt care a fost elaborat.

3.1. Noutati aduse de Noul Cod de procedura civila cu privire la arbitraj:

Una din principalele noutati aduse de noua reglementare a arbitrajului o reprezinta introducerea definitiilor arbitrajului (art. 533, Titlul I, Cartea IV) si a arbitrajului institutionalizat (art. 607, Titlul VII, Cartea IV). Astfel, arbitrajul este definit ca "jurisdictie alternativa avand caracter privat". Li se recunoaste partilor aflate in litigiu si tribunalului arbitral competent libertatea de a stabili "reguli de procedura derogatorii de la dreptul comun, cu conditia ca regulile respective sa nu fie contrare ordinii publice si a dispozitiilor imerative ale legii". Cat priveste arbitrajul institutionalizat, acesta este definit ca "forma de jurisdictie arbitrala care se constituie si functioneaza in mod permanent pe langa o organizatie sau institutie interna ori internationala sau ca organizatie neguvernamentala de interes public de sine statatoare, in conditiile legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil in cazul tutror litigiilor supuse lui spre solutionare potrivit unei conventii arbitrale".