Organizarea, funcționarea și conducerea sistemului bancar

Structura sistemelor bancare

Sistemele bancare din principalele ţări dezvoltate sunt eterogene, fiind incluse diverse tipuri de bănci, dar în contextul procesului de globalizare manifestă tendinţă de uniformizare.

Din punctul de vedere al gradului de specializare şi a organizării activităţii bancare există doua tipuri de sisteme bancare:

• sistemele bancare ale Europei Continentale, care sunt puţin specializate deoarece funcţionează după modelul băncii universale;

• modelul american aplicat şi în Japonia, care are la bază o specializare strictă a instituţiilor bancare;

Banca specializată este o instituţie de tip bancar sau bancă comercială, care, de regulă, pe lângă operaţiunile bancare de bază, dezvoltă predominant operaţiuni bancare intr-un anumit domeniu sau de un anumit tip.

Banca universală prestează numeroase tipuri de operaţiuni bancare, efectuează variate servicii bancare şi nu îşi limitează activitatea la anumite sectoare, adresându-se tuturor categoriilor de clienţi.

Banca universală conferă o gamă amplă şi completă de servicii bancare:

• acordă credite;

• gestionează mijloace de plată;

• colectează depozite;

• realizează plasamente în titluri şi participaţii la capitalul întrepirnderii;

Caracteristici ale sistemelor bancare

Sistemele bancare din ţările dezvoltate au ca trăsături principale:

• concentrare;

• diversitate;

• bancarizarea activităţii;

• accelerarea operaţiunilor de restructurare;

• deschiderea către relaţiile cu străinătatea;

Concentrarea activităţii bancare este reprezentată de ponderea pe care principalele bănci o deţin în totalul sistemul bancar şi reducerea numărului de bănci din totalul acestora.

Gradul de concentrare este evaluat după nivelul activităţii pe care instituţiile bancare şi de credit (distribuire de credite, colectare de depozite) le întreprind. Prin urmare piaţa bancară este controlată în mare parte de un număr redus de bănci. Astfel pe măsură ce numărul băncilor se diminuează, gradul de de concentrare bancară sporeşte.

Diversitatea unui sistem bancar este reprezentată de existenţa unui număr mare de instituţii bancare şi de credit care sunt definite de legea bancară şi au caracteristici diferite.

Într-un sistem bancar sunt atât bănci cu activitate universală, cât şi instituţii specializate într-un anumit tip de activitate sau clientelă. După dimensiunea băncilor sistemul bancar cuprinde bănci de mică dimensiune şi bănci de dimensiune internaţionlă..

Instituţiile bancare se mai pot diferenţia şi in funcţie de natura furnizorilor de capital, aceştia fiind de natură publică sau privată, iar acţionarii pot fi rezidenţi sau nerezidenţi, dar şi în funcţie de coexistenţa unor organisme cu personalitate juridică foarte diverse: societăţi cooperative, societăţi anonime, societăţi de persoane.

Gradul de bancarizare oferă informaţii relevante în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare bancar,deoarece pot fi calculaţi indicatori precum numărul cardurilor bancare, numărul de conturi la vedere şi numărul ghişeelor bancare.

Operaţiunile de restructurare bancară includ operaţiunile transfrontaliere (cu străinătatea), fuziunile şi absorbţiile, operaţiunile încrucişate bănci-asigurări şi preluările pachetului de control de către băncile străine.

Cele mai importante fuziuni s-au produs în: SUA – banca Citicorp şi societatea Travelers, au dat naştere la conglomeratul Citigroup; Japonia – Tokyo Bank si Mitsubishi Bank; Marea Britanie – Midland a fost absorbită de Hong Kong Shanghai Corporation.

Restructurările bancare au ca efect:

• extinderea gamei de produse oferite clientelei;

• amortizarea pe scară largă a investiţiilor în noile tehnologii;

• eliminarea costurilor suplimentare, ca urmare a organizării producţiei;

Principala consecinţă a restructurărilor este constituită de concentrarea sporită a sistemelor bancare şi reducerea numărului de instituţii bancare.

Intensificarea concurenţei este un alt efect al restructurărilor care poate fi:

• concurenţa distructivă ( atunci când structurile industriei favorizează existenţa unor capacităţi de producţie excedentare în raport cu nevoile curente ale cererii);

• concurenţă strategică ( măsurile adoptate pentru prevenirea intrării efective a unor concurenţi potenţiali, prin impunerea unor costuri nerecuperabile pentru candidaţi încă din momentul iniţial, al accesului pe piaţă);