Sistemul bancar european în condițiile monedei unice. Perspectivele pieței unice europene

Introducere

Sistemul bancar european a fost creat în conformitate cu Tratatul de la Maastricht și este format din Banca Centrală Europeana (BCE) și băncile centrale naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene. Importanța sa se denotă din atribuțiile pe care le îndeplinește, aplicând politici monetare adoptate de Consiliul guvernatorilor, derulând operațiunile valutare, deținând și administrând rezervele oficiale ale statelor din zona euro și promovând buna funcționare a sistemelor de plăți. Crearea sistemului bancar european se află în strânsă legătură cu crearea pieței unice, având la baza moneda unică euro și cele patru libertăți fundamentale: a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor. Intensificarea concurenței, armonizarea schemelor de garantare a depozitelor, libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor, dar și introducerea unor noi bănci în piața unică, au fost doar câțiva factori care au contribuit la formarea sistemului european și la o strânsă uniune monetară.

Avantajele adoptării monedei unice euro au dus la lărgirea zonei de operare în condiții mai eficiente, la o competiție mai acerbă și la îmbunătățirea calității serviciilor. Transparența sporită a piețelor financiare, insituirea unei supravegheri și a unor controale eficiente în sectorul financiar, creșterea rezistenței și stabilității sectorului financiar reprezintă unele din obiectivele și perspectivele pieței bancare unice.

Scopul acestui referat este de a identifica rolul sistemului bancar european și a pieței unice bancare în economia europeană, fapt surpins în primele două capitole. Studiul de caz are la bază comparația dintre sistemul bancar european și cel american, fiind astfel suprinse diferențele și asemănările între două mari economii. Comparația are ca punct de pornire cele două bănci centrale, Banca Centrală Europeană (BCE) și Rezerva Federală a Statelor Unite ale Americii (FED). Acestea vor fi caracterizate din punct de vedere a cadrului funcțional, a politicii monetare, a instoricului instituirii celor două bănci. Organizarea politică diferită a celor două uniuni are un impact semnificativ asupra modului de luare a deciziilor și de organizare a acestora în prezent.

De asemenea, vor fi evidențiate influențele politicilor adoptate de către cele două sisteme, dar și răspunsurile de politică monetară la criza financiară din 2007, la criza pandemică din anul 2019 și la războiul din prezent. Aceste răspunsuri sunt caracterizate de existența a două grafice, care arată influența crizelor asupra ratei produsului intern brut și asupra ratei inflației.

Capitolul 1. Evoluția sitemului bancar european

În primul rând, evoluția sistemului bancar european este strâns legată de factorul legislativ ce surprinde integrarea sistemului bancar. În acest sens, prima etapă în evoluția sistemului a început în anul 1957, când prin tratatul de la Roma piețele naționale s-au transformat în piața comună. A doua etapă s-a concretizat odată cu adoptarea Primei Directive Bancare în anul 1977, care se referea la armonizarea reglementărilor bancare prin coordonarea legilor și ale prevederilor legislative privind instituțiile de credit. Următoarea etapă corespunde procesului de definitivare a Pieței Interne între anii 1983 și 1992, iar ultima etapă evidențiază, bineînțeles, crearea monedei unice.

Până în anul 1980, sistemele bancare ale majorității țărilor erau restricționate de numeroase constrângeri, în special de cele care vizau controlul fluxurilor de capital, chiar dacă prin intermediul Directivei au fost eliminate restricțiile cu privire la organizarea și prestarea de servicii și activități bancare. Printre cele mai reprezentative restricții se enumeră: controlul rate dobânzii și a capitalului, restricții privind înființarea de sucursale în străinătate, introducerea băncilor noi pe piață, plafonarea creditelor, restricții în domeniul asigurărilor. Cele mai semnificative restricții s-au aplicat în țări precum Franța, Anglia, Italia, Spania, unde se practica controlul fluxurilor de capital, liberalizarea sa fiind aprobată doar în Germania, Olanda, Luxemburg și Marea Britanie. Plafonarea creditului s-a manifestat în Danemarca, Spania, iar intrarea noilor bănci pe piață a fost descurajată în țări precum Grecia sau Italia.

Evoluția sistemului bancar s-a datorat și restructurării sistemului bancar. Astfel, la sfârșitul anilor ’80, acest proces a avut loc în țările mici (Danemarca și Olanda), fapt ce a dus la crearea unor largi instituții naționale pregătite pentru competiție în cadrul unei piețe unice. Fuziunile și achizițiile au creat instituții și în Suedia și Finlanda, iar băncile din Marea Britanie au cunoscut acest flux la începutul anilor ’90. Totodată, extinderea țărilor membre ale Uniunii Europene în țări emergente, s-a produs datorită mai multor factori, precum: fostele colonii, frica de comunism, structura de producție.

În anul 1985, Consiliul Comunității a adoptat Actul Unic ca expresie a hotărârii țărilor membre ale Comunității Europene de a realiza procesul de integrare stabilit de Tratatul de la Roma în sensul realizării unui spațiu economic integrat pe baza a patru libertăți de circulație: a persoanelor, a produselor, a serviciilor și a capitalurilor. Obiectivul Actului Unic era de a deschide o nouă etapă a liberalizării în domeniul mișcării capitalurilor și schimburilor de servicii, ceea ce era realizat deja la acea dată în domeniul schimburilor de mărfuri.

Totodată, paralel cu ideile acestui act, se urmărea și crearea unei piețe unice la sfârșitul anului 1992, care să aducă în reconsiderare perspectivele în domeniu și care avea la bază libertatea de mișcare a capitalurilor, libera prestație a serviciilor financiare și bancare și armonizarea minimală a reglementărilor care se aplică activității bancare și financiare. Liberalizarea mișcărilor de capital este reglementată de Directiva Liberalizării Capitalului adoptată în anul 1988, însă această armonizare este frânată de caracteristicile naționale ale piețelor monetare, decurgând din nivelul inflației. Libera prestație a serviciilor financiare și bancare a fost reglementată de a doua directivă de coordonare bancară din anul 1989 care avea ca obiectiv instaurarea unei piețe unice în care băncile aveau dreptul de a furniza servicii fără a avea structuri organizatorice proprii în țara în care își au rezidența clienții și prin intermediul unor sucursale înființate de ea în mod liber. Această directivă are la bază principiul recunoașterii reciproce a autorizațiilor bancare și a legislației potrivit cărora statele membre renunță să impună propriile condiții de acces la activitatea bancară a sucursalelor unei bănci de pe teritoriul lor. Directiva stabilește operațiuni precum:

- Primirea depozitelor și a altor fonduri ce pot fi retrase de la public;

- Acordarea de credite ce include credite de consum, ipotecar, factoring, pentru tranzacțiile comerciale;

- Leasing financiar;

- Servicii de transfer a banilor;

- Operațiuni de anticipare (futures) și opțiuni, etc.