Cauciuc

Cauciucul natural

Cauciucul natural se extrage din sucul lãptos al unor arbori tropicali de genul Hevea brasiliensis, Ficus elastica, ori din sucul unor plante care cresc în zona temperatã, cum sunt: tau-sacâzul, coc-sacâzul, si crâm-sacâzul, în care latexul este depus în rãdãcini.

Din punct de vedere chimic, cauciucul natural este o hidrocarburã macromolecularã, cu formula brutã (C5H8)n, unde n variazã între 1000 si 5000. Moleculele cauciucului sunt formate din catene lungi ce au ca si component structural de bazã izoprenul:

Cauciucul natural obtinut din latex este ambalat în baloturi si expediat fabricilor pentru prelucrare.

Proprietãti. Cauciucul brut are o culoare slab gãlbuie, este insolubil în apã, alcool, acetonã, dar solubil în benzen, benzinã, sulfurã de carbon etc. Cea mai importantã proprietate a cauciucului este elasticitatea, care este optimã între 0 si 300.

Cauciucul brut prezintã o serie de inconveniente: elasticitatea sa variazã cu temperatura, si anume peste 300 el se înmoaie (curge), iar sub 00 devine casant. Sub actiunea oxigenului cauciucul “îmbãtrâneste”, adicã devine sfãrâmicios si inutilizabil.

Prin vulcanizare, la dublele legãturi ale catenei se aditioneazã sulf, ceea ce duce la o cuplare între molecule, prin punti de sulf. Vulcanizarea transformã cauciucul dintr-un material plastic într-un material elastic modificându-si comportarea la actiunea dizolvantilor:

Practic, vulcanizarea se face tratând cauciucul cu sulf sau cu protoclorurã de sulf, S2Cl2 în proportie de 0,3-3% în greutate fatã de cauciuc si în conditii speciale de temperaturã si de presiune.

Un procedeu modern îl constituie vulcanizarea radioactivã, care constã în expunerea cauciucului influentei radiatiilor emise de izotopul radioactiv al cobaltului, obtinându-se un cauciuc vulcanizat de calitate superioarã. Prin vulcanizare, cauciucul îsi îmbunãtãteste proprietãtile: i se mãreste elasticitatea pe care si-o mentine între limite mult mai mari de temperaturã, devine mai rezistent la agenti mecanici, la frecare, la agenti chimici si la apã, nu lasã gazele sã treacã prin el si dobândeste calitãti de bun izolator electric.

Prin încãlzire, sub presiune redusã, cauciucul se descompune cu formare de izopren.

Datoritã dublelor legãturi existente în lantul macromoleculelor, cauciucul are proprietatea de a da reactii de aditie, caracteristice hidrocarburilor nesaturate.

Cauciucul aditioneazã brom si acid bromhidric; de asemenea, prin hidrogenare cataliticã rezultã hidrocauciucul [C5H10]n, care nu mai contine duble legãturi si prezintã caracter saturat.

Întrebuintãri. Cantitãti importante de cauciuc se consumã pentru fabricarea anvelopelor, în industria constructoare de masini. Se fabricã tuburi, garnituri, curele de transmisie, articole sanitare, pãrti din aparate si din instalatii necesare industriei chimice, cleiuri de lipit, încãltãminte de cauciuc, izolatoare electrice, obiecte de uz casnic etc.

Cauciucul sintetic

Cauciucul sintetic este un compus macromolecular cu proprietãti asemãnãtoare celor ale cauciucului natural, care se obtine prin polimerizarea izoprenului sau prin polimerizarea butadienei ori prin copolimerizarea lor cu stiren sau cu nitril-acrilic etc. Vulcanizarea cauciucului sintetic se face analog cu a cauciucului natural. Fabricarea cauciucului sintetic comportã douã operatii:

- Prepararea monomerului; ca monomeri se pot folosi: izoprenul, butadiena, stirenul metil-stirenul, acrilonitrilul, cloroprenul etc.;

- Polimerizarea sau copolimerizarea monomerilor enumerati.