Regimul oxigenului din apă

Notiuni introductive:

Apa acoperă cca 73 % din suprafața Pământului, aproape de trei ori mai mult decât suprafața continentală sau de uscat (sol/subsol) de pe întreg globul pământesc, și reprezintă o componentă importantă și a atmosferei și a litosferei, fiind totodată indispensabilă vieții și activităților umane.

Dacă se vorbește de întrega apă de pe planeta Pământ, atunci se poate considera termenul de mediu acvatic sau hidrosferă.

Apa poate fi de 2 tipuri:

- Apa dulce

- Apa sărată

Din estimările deja cunoscute proporția de apă dulce este relativ mică în comparație cu apa sărată din oceane, mări și se găsește accesibilă sub formă de apă de suprafață într-un procent mai mic de 0,2 % din totalul resurselor de apă de pe Pământ. Ca urmare, importanța și unicitatea proprietăților apei trebuie evaluate având în vedere repartiția sau distribuția resurselor de apă pe

Pământ, proprietățile fizice și chimice ale apei, compoziția substanțelor și organismelor prezente în apă, precum și utilizările acesteia în diferite activități productive industriale, agricole sau zootehnice, de consum gospodăresc, transport sau energetic.

Principale resurse naturale de apă pot fi grupate în următoarele categorii: ape de suprafață curgătoare (fluvii, râuri, pârâuri) și stătătoare (lacuri naturale și de acumulare), ape subterane, apa sărată a mărilor și oceanelor, precum și apa din ghețari și de pe suprafețe înzăpezite.

Apa este considerată componenta minerală cea mai răspândită de pe Pământ, care dispune de capacitate de regenerare și formează hidrosfera sau mediul acvatic. Volumul estimat al hidrosferei este de cca 1384 milioane km3 , din care cea mai mare parte este apă sărată (cca 97,39 %), iar restul apă dulce. Apa dulce se găsește în proporție de 79 % în calotele glaciare polare și aisberguri, 20 % ca apă subterană și numai 1 % sub formă accesibilă de apă de suprafață (i.e. 52 % în lacuri, 20 % apă din sol - umiditatea solului, 8 % apă atmosferică (vapori de apă), 1 % apă conținută în biomasă și cca 1 % în râuri și alte ape curgătoare).

Oxigenul este un gaz solubil și se află dizolvat în apă sub formă de molecule O2, prezența oxigenului în apă condiționând existența marii majorități a organismelor acvatice. Toate apele care se află în contact cu aerul atmosferic conțin oxigen dizolvat în timp ce apele subterane conțin foarte puțin oxigen. Solubilitatea oxigenului în apă depinde de presiunea atmosferică, temperatura aerului, temperatura și salinitatea apei. Conținutul în oxigen al apei râurilor este rezultatul următoarelor acțiuni antagoniste: - reabsorbția oxigenului din atmosferă la suprafața apei prin difuzie lentă sau prin contact energic, interfața apa-aer prezintând o importanță deosebită în acest sens. Acest transfer este serios perturbat de prezența poluanților cum ar fi detergenții și hidrocarburile; - fotosinteza, care poate asigura o importantă realimentare cu oxigen a apei, ajungându-se la valori care pot depăși saturația; - consumul biochimic de oxigen pentru biodegradarea materiilor organice poluante.