Politică investițională

Introducere

Investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economice. Ele stau la baza suplimentării, diversificării şi creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie. Nu se pot asigura sporirea capitalului fix sau circulant, suplimentarea numarului locurilor de muncă, diversificarea prducţiei fără un consum de resurse financiare, fără investiţii.

Investiţiile reprezintă ansamblul de cheltuieli antrenate în construirea de noi mijloace fixe, în dezvoltarea sau modernizarea celor existente cu scopul obţinerii unor venituri superioare in viitor. Ele îmbină aspecte cantitative şi calitative, deoarece, pe de o parte, necesită fonduri băneşti şi cheltuieli pe termen mediu şi lung, iar pe de altă parte, permit promovarea progresului tehnic şi ridicarea calităţii factorilor de producţie. Investiţia reprezintă, în acelaşi timp, o cheltuială certă pentru un viitor ce conţine elemente de incertitudine (reducerea cererii pentru produsele firmei, creşterea preţului la materia primă, apariţia unor produse mai performante). Decizia de investire este considerată cea mai importantă şi mai riscantă decizie adoptată la nivel de întreprindere, pentru că aceasta antrenează cheltuieli esenţiale în prezent pentru a obţine profituri în viitor, care sunt incerte.

De fapt, investiţia este un proces care evoluează în timp, rentabilitatea relevându-se doar pe parcursul realizării sale. Pornind de la ideea conform căreia timpul poate fi împarţit, în mod convenţional, în termen lung şi în termen scurt, se poate menţiona că întreprinderile pot alege, după caz, fie investiţiile pe termen scurt în vederea producerii unor bunuri de consum, caz în care se înregistrează o rentabilitate scăzută, dar garantată, fie investiţiile pe termen lung, care vizează producerea bunurilor material industrial, caz în care, într-o primă perioadă, rentabilitatea este inexistentă, aceasta devenind remarcabilă după o anumită perioadă.

Profesorul universitar Niţă Dobrotă, defineşte noţiunea de investiţii în două accepţiuni: într-o accepţiune restrânsă, investiţiile reprezintă un adaos la capitalul sau la patrimonial personal existent, adaos rezultat din folosirea unei părţi a economiilor obţinute din activitatea persoanei respective. În sens larg, şi din perspectivă microeconomică, în concepţia aceluiaşi autor, investiţiile se identifică cu plasamentele persoanelor fizice şi /sau juridice în diferite domenii şi sub diferite forme.

În unele lucrări de specialitate, investiţiile sunt definite ca “orice decizie de cheltuire, care conduce la dobândirea unui active în vederea obţinerii ulterioare a unui flux de lichidităţi şi care are ca scop creşterea avuţiei proprietarilor de întreprinderi”.

Capitolul I. Conceptul de investiţie. Dimensiuni ale conceptului de investiţii

1.1 Noţiuni generale privind investiţiile

Noţiunea de „investiţie” cuprinde totalitatea cheltuielilor sau alocărilor de fonduri, de la care se aşteaptă venituri viitoare. În sens restrâns, investiţiile reprezintă totalitatea cheltuielilor pentru obţinerea activelor fixe, adica pentru:

a) construirea, reconstruirea, lărgirea, modernizarea sau achiziţionarea activelor fixe, de natura maşinilor, utilajelor, instalaţiilor, clădirilor, mijloacelor de transport, etc.;

b) cheltuieli care privesc lucrările de proiectare, prospecţiuni şi explorări geologice;

c) pregătirea personalului necesar obiectivelor în construcţie, inclusiv a personalului administrativ, tehnic al firmei, care este în curs de construcţie sau în proces de investiţie.

Prin „procesul de investiţie”, moneda se transformă în active fixe, astfel incât se petrece procesul de alocări de fonduri pentru diverse acţiuni, cum ar fi: înlocuire sau expansiune a instrumentelor de muncă. Managerul financiar constituie „investiţia” ca fiind o decizie de imobilizare de capitaluri, în vederea obţinerii în viitor a unei rentabilităţi mai bune. Principalul rol al său într-o investiţie este de a găsi sursele financiare necesare. De asemenea, de a evalua şi a obţine rentabiliatea corespunzătoare.