Analiza Emisiunii Big Brother

Despre concept şi evoluţia sa

“Era extrem de periculos să-ţi laşi gândurile să circule liber când erai în orice loc public sau în raza de filmare a unui ecran de televizor. Până şi cel mai mic lucru te putea da de gol. Un tic nervos, o privire inconştientă de anxietate, un obicei destul de prost de a şuşoti cu tine – orice sugestie de anormalitate putea arăta faptul că ai avea ceva de ascuns. În orice caz, până şi faptul că purtai o expresie nepotrivită pe faţă putea fi considerată drept o ofensă majoră, pentru care puteai fi pedepsit.”

Regimul oligarhic din cartea lui George Orwell, O mie nouă sute optzeci şi patru, controlează tot. Fiecare mişcare, fiecare gest, fiecare tresărire. Orice spasm necontrolat poate însemna moarte, orice gând necurat sau abatere de la programul zilnic va trezi suspiciuni, orice îndoială asupra puterii partidului aduce cu sine ştergere permanentă.

Putem spune că în această carte se prezintă o viziune sumbră a viitorului pe care îl va avea o societate de tip totalitar. Personajul principal al cărţii, Winston Smith, este un cetăţean oarecare al Oceaniei, una dintre cele trei mari puteri ale lumii (Oceania, Eurasia şi Estasia) care se află într-un război fără cauză. Trecutul este întotdeauna modificat: dacă până ieri Oceania se afla în război cu Eurasia, astăzi se pot afla în război cu Estasia, întrucât ea a fost duşmanul nostru din totdeauna şi toate documentele sunt modificate astfel încât „adevărul” nu poate fi contestat. În Oceania, Ministerul Păcii se ocupa cu problemele de război, Ministerul Adevărului cu modificarea trecutului şi Ministerul Dragostei cu cei care nu se pot conforma sistemului şi îşi păstrează memoria individuală, comiţând astfel crima de gândire.

Winston comite crima de a gândi contra Partidului şi se încăpăţânează să înţeleagă de ce trebuie schimbat trecutul. În urma acestei crime, lui Winston îi este spălat creierul, însă nu i se umblă doar în minte, ci şi în suflet. Ajunge să-şi iubească conducătorul suprem, Fratele cel Mare (Big Brother) şi să se supună modului de gândire dictat de acesta.

Având în vedere faptul că este mai ușor să concentrezi sentimentele maselor spre o singură persoană (fie ea și imaginară), decât spre un grup destul de numeros, conceptul de Fratele cel Mare a rămas în mentalul colectiv drept abstractizarea personificată a unei persoane care deşi nu fusese văzută vreodată, nu va muri niciodată şi va veghea în permanenţă asupra lucrurilor pe care oamenii le gândesc, le conştientizează şi sunt pe cale să le facă.

Big Brother în lume şi în România

Conceptul de Big Brother sau Fratele cel Mare a fost, astfel, preluat din cartea lui Orwell şi a fost extrapolat în cadrul unei emisiuni TV care a început să ruleze pentru prima dată în Olanda, în 1999, pe un mic canal de televiziune, fiind produsă de către Endemol. În Portugalia, Germania, Italia şi Spania s-a creat o adevărată isterie printre telespectorii dornici să afle totul despre concurenţii-cobai. În Franţa, emisiunea Loft story a avut două serii, adica doi ani foarte buni, cu cote de audienţă foarte mari. În Polonia, deşi emisiunea a fost demarată în aprilie 2001 şi a fost aspru criticată pentru imoralitate de către biserica catolică, s-a bucurat un mare succes printre polonezi. Ţările unde nu a prins deloc au fost Danemarca (participanţii jocului s-au supărat şi au părăsit doar după câteva zile apartamentul în care erau filmaţi) şi Marea Britanie, unde televiziunile, după ce au tatonat emisiunea şi piaţa, au considerat că nu e cazul să o difuzeze.

Emisiunea a avut un succes fulminant în majoritatea ţărilor unde a fost adotată/adaptată - şi indecent, poate, având în vedere scandalurile iscate în mass-media cu ocazia relaţiilor apărute la nivel sentimental dintre concurenţi, fiind urmărită cu o curiozitate avidă de milioane de telespectatori. Am putea spune că acest gen de satisfacţie era acela oferit, cu trei sute de ani în urmă, de celebrul „diavol şchiop” al lui Lesage, care ridica acoperişurile caselor pentru a lăsa să se vadă cum trăiesc oamenii în intimitate. Cu alte cuvinte, prin această emisiune, s-a vrut şi s-a şi reuşit exploatarea indiscreţiei vulgare a telespectatorilor lipsiţi de educaţie estetică, a acelor telespectatori care şi când urmăresc Romeo şi Julieta au sentimentul că privesc prin gaura cheii în apartamentul vecinilor.