Comunicarea de masă - mediere și mediatizare

1. Caracteristici de bază

În studiul sociologiei comunicării este important să se definească concept cum sunt cele de comunicare de masă, medium, mass-media, media, canal; caracteristicile principale ale comunicării mediatice; principalele abordări ştiinţifice ale comunicării mediatice din sociologia comunicării şi ştiinţele comunicării.

Noţiunile de comunicare de masă, medium şi mass-media se suprapun doar parţial, fiecare având conţinuturi specifice şi atributuri particulare. Prima distincţie importantă este cea dintre comunicarea directă şi comunicarea mediatizată, care include toate formele de comunicare bazate pe un support ethnic ca intermediar şi transmiţător al schimburilor comunicaţionale şi care îmbracă 2 mari forme: Comunicarea mediată în care suportul tehnic permite accesul şi schimbul comunicaţional între locutori individuali (telefonul, scrisoarea, e-mailul) şi Comunicarea mediatică pornind de la marile mass-media tradiţională(presa scrisă, radioul, televiziunea)la noile media de comunicare (NTIC).

James Lull reaminteşte că sensul originar al termenului mass media implică ,,o sursă capabilă să producă mesaje în masă, un canal de transmitere masivă, printr-un process de comunicare de masă, unei audienţe de masă şi care duce la crearea unei culture de masă degradate” Tot el defineşte comunicarea ca fiind terenul de întâlnire conceptual unde se intersesctează relaţiile interpersonale şi inovaţiile tehnologice, stimulentele co-economice şi ambiţiile socioculturale, divertismentul uşor şi informaţia serioasă.

2. Elemente şi definiţii: medium, canal, media

Comunicarea de masă are trăsături, elemente structural şi funcţii specific: sursa transform informaţia în mesaj, emiţătorul transformă mesajul în semnale(impulsuri electrice), canalul asigură transportul informaţiei(semnale)prin aer(unde), cablu, fir, receptorul transformă informaţia în mesaj(radioul sau televizorul), destinatarul preia mesajul şi îl decodifică. În tot acest process pot intervenii şi elemente de distorsiune.

În prezent există confuzii şi chiar ambiguităţi conceptuale în cadrul analizei comunicării de masă, fiind folosite ca şi sinonime noţiunile de comunicare de masă, mass-media, mijloace de comunicare de masă şi media de comunicare.

Notiunea mass-media se referă nu doar la suporturile şi mijloacele tehnice de transmitere a mesajelor ci mai ales la caracterul masiv al mesajelor difuzate, pe când noţiunea de ,,comunicare de masă”se referă la ansamblul procesului de comunicare Pentru mediile audiovizuale este utilizat termenul de broadcasting, adică transmiterea unui mesaj prin intermediul televiziunii sau radioului, fără a avea nici un control asupra celuia care îl receptează. În schimb, termenul de narrowcasting se referă la emiterea pe o arie restrânsă. Canalul(unde, cablul telefonic) defineşte mijloacele tehnice de transmitere a semnalelor, limitează conţinutul transmis şi codurile utilizate, ceea ce presupune că fiecare media produce un discurs cu o gramatică textual specifică. În sens larg, termenuleste folosit şi pentru a desemna o organizaţie din domeniul audiovizualului.

Noţiunea de mijloace ale comunicării de masă este traducerea englezescului mass-media care desemnează ansamblul metodelor de comunicare fie o instituţie media. John Fiske distinge 3 categorii principale de mijloace de comunicare: prezentaţionale: vocea, faţa, corpul, prin ele se realizează comunicările interpersonale; reprezentaţionale: cartea, pictura, fotografia, arhitectura; tehnologice: telefon, radio, televiziune, Internet. Trebuie subliniată tendinţa apropierii şi întrepătrunderii acestor categorii de mijloace, fiind important să observăm atât diferenţele cât şi similarităţile. Sensul noţiunii de canal-mijlocul, suportul prin care este transmis semnalul: undele sonore, hertziene, cablul telefonic sau fibrele optice, undele luminoase- şi în sensul noţiunii de medium- mijlocul tehnic sau fizic de bază pentru convertirea mesajului într-un semnal capabil de a fi transmis prin canal. În perspective mediumuluim, important este nu sensul mesajului ci modul în care este construit. Fiecare dintre noile media a determinat diferenţieri, adaptări şi regrupări ale funcţiilor îndeplinite de mediile anterioare. Generalizarea televiziunii a produs o modificare progresivă a stilului radioului şi presei scrise, o adaptare a acestora la exigenţele competiţiei introduse de noul media. Diferenţierea funcţiilor unui media, regruparea acestora şi ,,recuperarea” acestora de către noul media sunt cele trei mecanisme adaptative prin care ansamblul media răspunde sfidărilor produse de impunerea unui nou media.