Prezicerea comportamentului prin atitudini

Studiul atitudinilor este unul dintre capitolele sociopsihologiei și psihologiei organizaționale intens studiate de-a lungul timpului. Numeroși cercetători au analizat, îndeosebi, modul în care atitudinile indivizilor pot prezice comportamentele acestora în diferite situații. În opinia mea, analiza atitudinilor angajaților este un factor important în ceea ce privește viitorul unei organizații pentru că modul în care indivizii relaționează influențează în mod direct productivitatea și dezvoltarea unei organizații, oferind informații despre direcția spre care se îndreaptă compania. Așadar, modul în care angajații se comportă la locul de muncă pot indica punctele tari și punctele slabe ale organizației respective, întrucât comportamentele acestora provin din felul în care munca se desfășoară, a relațiilor de muncă, al conținutului muncii, al gradului de satisfacție, atașament rganizațional și implicare în muncă.

Pentru o bună înțelegere a atitudinilor, un concept multidimensional căruia i s-au atribuit numeroase caracterizări, mă opresc asupra capitolului ”Atitudinile sociale” din volumul ”Psihosociologie” (2010) în care Septimiu Chelcea analizează mai multe perspective și definiții, din care reies atributele definitorii. Una dintre definițiile care mi-au atras atenția a fost cea a lui Solomon Asch (1952) conform căreia ”atitudinile sunt tendințe de durată determinate și fomate prin experiența trecută”. De aici reiese faptul că atitudinile sunt învățate prin socializare de-a lungul unei perioade de timp și formate prin acțiuni repetitive (Septimiu, 2010, pg 300). Având în vedere faptul că trecutul influențează atitudinile din prezent, acestea pot fi prestabilite a fi negative sau pozitive, în funcție de impactul emoțional al stimulului asupra individului.

O altă perspectivă este oferită de Emory S Bogardus (1882-1973): ”O atitudine este o tentință spre acțiune, pentru sau contra ceva din mediu, care devine astfel o valoare pozitivă sau negativă” (apud Septimiu, 2010) și Eiser, Van Den Plight (1988): ”Atitudinile sunt sisteme rezistente de evaluare pozitivă sau negativă, trăiri emoționale și tehnici de acțiune pro sau contra în legătură cu obiectele sociale". Această două abordări exprimă legatura dintre atitudine și comportament, acțiune și împarte atitudinile în două categorii distincte, negative sau pozitive, la fel cum pot fi caracterizate și efectele acestora asupra organizației (apud Grigoruță, M., 2005, pg 10).

Jon G. Udell subliniază, de asemenea, modul în care unul sau mai mulți stimuli externi, dau naștere unor atitudini specifice, care la rândul lor se materializează într-un comportament, reacție: ”Atitudinile pot fi definite ca un set mental care direcționează răspunsul individului la un stimul. Acestea însumează cunoștințe, emoții, motivații și intenții. Ele descriu modul în care oamenii se simt și sunt înclinați să reacționeze la anumiți stimuli.” (Udell, 1965, pg 46). Acesta afirmă și faptul că atitudinile nu se formează în mod conștient, iar indivizii, de cele mai multe ori, nu realizeză că sunt predispuși să aibă anumite atitudini sau comportamente față de un subiect (Udell, 1965, pg 46).