Extras din referat
“Contabilii nu au o foarte bună presă în această perioadă. Lor li se
reproşează toate inconvenientele care afectează industria americană. Dar aceşti
socotitori vor râde la urmă. În întreprinderea anului 1999, contabilitatea va juca
un rol mai important. Elementele vor fi contate altfel.
Noua contabilitate de gestiune va trebui să fie mai corect denumită economie
a producţiei, diferită esenţial de cea anterioară în privinţa conceptelor
fundamentale. Ea vizează integrarea producţiei şi a strategiei.”
Peter Druker (1990)
1.Abordări privind conceptul, obiectul de studiu și obiectivele contabilităţii manageriale:
Conceptul de contabilitatea de gestiune (managerială) şi rolul acesteia
Apărută ca urmare a dezvoltării producţiei şi a economiei concurenţiale, contabilitatea managerială s-a aflat într-o permanentă evoluţie ce poate fi evidenţiată prin însăşi denumirea sa. Dacă în trecut apărea sub denumirea de contabilitate industrială, contabilitatea costurilor, contabilitatea analitică, contabilitatea de gestiune, astăzi este întâlnită cel mai adesea sub denumirea de contabilitate managerială. În România s-a păstrat noţiunea de contabilitate de gestiune însă considerăm că cea de contabilitate managerială reflectă într-o mai mare măsură importanţa acesteia pentru managementul firmei, pentru adoptarea deciziilor corespunzătoare în scopul depăşirii unor obstacole legate de mediul concurenţial actual.
Contabilitatea managerială este cea care va controla factorii de producţie în vederea obţinerii unor produse, servicii corespunzătoare din punct de vedere calitativ şi cu costuri raţionale; serveşte ca instrument în adoptarea deciziilor de către managerii firmei.
Conceptul de contabilitate managerială se circumscrie obiectivului și specificului prelucrării informaţiilor contabile datorită următoarelor considerente:
- Prima categorie de utilizatori a informaţiei contabile care beneficiază de acestea sunt managerii
- Prelucrarea acestora pentru uzul intern și extern poartă apanajul actului decisional
- Contabilitatea managerială realizează o conciliere a grupării cheltuielilor după natura lor economică și după destinaţie în vederea atingerii obiectivelor de gestiune a entităţilor economice.
Astfel contabilitatea managerială poate fi definită ca fiind ansamblul de proceduri de identificare, cuantificare, colectare, analiză și raportare a informaţiilor contabile cu privire la operaţiunile, activităţile, procesele, lucrările și serviciilor realizate de entităţile economice în vederea fundamentării deciziilor tactice și strategice privind atingerea obiectivelor fixate de entitate.
După unii autori, contabilitatea managerială este „ un concept mai larg implicând cunoștinţe și pricepere profesională în pregătirea și mai ales în preazentarea informaţiilor necesare conducerii pe diferite nivele ierarhice.
Contabilitatea managerială reprezintă un domeniu distinct în cadrul evidenţei contabile,
avînd drept obiectiv principal măsurarea, colectarea, prelucrarea şi transmiterea informaţiei pentru planificare (bugetare), calculaţie, control şi analiza executării bugetelor în scopul pregătirii rapoartelor interne pentru luarea deciziilor manageriale.
Obiectivele contabilităţii manageriale rezultă din obiectul de studiu care sunt următoarele: determinarea costului prestabilit, standard antecalculat pe purtători de cost şi sectoare de activitate, colectarea cheltuielilor de producţie, administrarea şi determinarea costului efectiv, determinarea abaterilor dintre costul prestabilit şi cel efectiv, analiza acestora cât şi determinarea rezultatelor analitice și determinarea costurilor ca bază a formării preţurilor de vânzare.
Prin urmare principalele obiective sau funcţii ale contabilităţii manageriale sunt:
- calcularea costurilor pe produse (lucrări, servicii), activităţi şi pe unităţi
organizaţionale (diviziunii, departamente, secţii, servicii etc.);
- determinarea diferitor marje şi rezultate analitice pe produse, servicii sau activităţi;
- furnizarea informaţiei necesare elaborării bugetelor;
- furnizarea informaţiilor necesare elaborării bugetelor;
- furnizarea de informaţii pentru stabilirea abaterilor între previziuni şi realizări;
- furnizarea de informaţii destinate măsurării performanţelor (rentabilitate,
productivitate) la nivelul sectoarelor de activitate şi al produselor
furnizarea datelor pentru exercitarea controlului gestionar;
- luarea deciziilor manageriale pe termen lung şi coordonarea dezvoltării întreprinderii.
Obiectele contabilităţii manageriale cuprind resursele economice de care dispune întreprinderea, procesele economice precum şi rezultatele activităţii atât a întreprinderii în întregime, cât şi a subdiviziunilor structurale separate.
Organizarea contabilităţii manageriale este liberă. Ea este organizată în funcţie de nevoile proprii de informare ale întreprinderii. Însă caracterul facultativ al contabilităţii de gestiune nu trebuie absolutizat. El trebuie apreciat de pe poziţiile organelor de reglementare şi normalizare contabilă, fiscală şi de control. În realitate, această parte a contabilităţii este un instrument absolut necesar conducerii întreprinderii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Aspecte Teoretice privind Contabilitatea Manageriala.docx