Capitalul Uman

1. Conceptul de capital uman

Teoria economica a capitalului uman a fost dezvoltata pentru prima data de către G. S. Becker in lucrarea Human Capital. Conform acestei teorii, individul este privit ca deţinător al propriului sau capital uman si ca investitor in capitalul uman. De asemenea tot in cadrul aceste teorii întreprinderea este privita ca fiind locul de formare profesionala, de investiţie in capitalul uman, beneficiile investiţiei urmând a fi împărţite între întreprindere şi salariaţi. Cele mai importante investiţii în capitalul uman sunt: educaţia şi formarea profesională. Capitalul uman este format din ansamblul capacităţilor creative şi productive ale angajatului, deoarece ele include cunoştinţe tehnice, experienţa, cunoştinţele generale, etc.

Un alt teoretician care a studiat capitalul uman a fost T. A. Stewart. Acesta susţinea in cadrul studiilor sale ca activităţiile cele mai importante ale unei întreprinderi se bazează în primul rând pe oameni si nu pe maşini. Conform acestuia capitalul intelectual este prezent in trei dimensiuni ale întreprinderii : personal, structuri si clienţi. Schematic el poate fi prezentat astfel :

Explicaţia schemei prezentate anterior este :

Capitalul uman – cuprinde ansamblul cunoştiinţelor colective, creativitatea, managementul, competente de gestiune, si de antreprenor pe care le posedă în mod colectiv salariaţii unei întreprinderi.

Capitalul structural – include utilizarea cunoştiinţelor şi informaţiilor şi difuzarea lor în interiorul organizaţiei şi transmiterea lor atât la nivel intern cat si la nivel extern. El reprezintă de fapt ambalajul capitalului uman.

Capitalul clienţi – este dat de valoarea relaţiilor pe care le întreţine întreprinderea cu partenerii săi de afaceri.

Capitalul organizaţional – cuprinde capitalul de inovaţie si capitalul de procese

Capitalul de inovaţie – cuprinde totalitatea activelor necorporale inclusiv brevete, drepturile legale, proprietatea intelectuala si secretele comerciale

Capitalul de procese – se refera la procesele de lucru si la soluţiile tehnice

Alţi cercetători în domeniul acesta precum, Edvinsson si Malone considera capitalul uman ca o ‘combinaţie între cunoştiinţele personalului, talentul sau, spiritul de inovaţie şi capacităţiile sale ’. Cu alte cuvinte capitalul uman regrupează ansamblul resurselor intangibile deţinute de către colaboratorii întreprinderii. Aceste resurse sunt : competente, atitudini si agilitate intelectuala. Se remarca in cadrul acestor studii caracterul volatil al capitalului uman care spre deosebire de cel structural părăseşte întreprinderea în fiecare seara o data cu plecarea angajaţilor acasă.

Alt cercetător precum Bounfour considera ca, ‘capitalul umana poate fi redus la ansamblul cunoştiinţelor tacite si rutinelor purtate de creierul oamenilor în sânul organizaţiei’.Acesta considera capitalul uman ca fiind o componenta importanta in cadrul organizaţiei deoarece aceste organizaţii pot exista si se pot dezvolta numai prin intermediul oamenilor.

Conform concepţiei lui Ulrich, capitalul intelectual este dat de produsul dintre competenta si implicare. Capitalul intelectual depinde ca urmare a acestei concepţii de modul in care fiecare angajat gândeşte şi îşi îndeplineşte obligaţiile de serviciu si de modul in care întreprinderea pune in practica politici si sisteme pentru ca aceste obligaţii sa fie îndeplinite.

Numeroase cercetări în domeniu au încercat sa dea răspunsul la următoarea întrebare : Cum poate fi aplicata oamenilor noţiunea de capital ( sau de activ) care conform definiţiei trebuie sa producă valoare, trebuie sa fie deţinut si controlat si trebuie sa fie evaluat in termeni monetari.Daca prima condiţie este respectata nu acelaşi lucru se întâmplă şi in cazul celorlalte doua condiţii. Cercetătorul Davenport în lucrarea sa de specialitate intitulata ‘ Workers are not assets’ susţinea faptul ca oamenii care lucrează în cadrul unei întreprinderi nu sunt capitalul uman ci ei sunt deţinători de capital uman si sunt investitori in capitalul uman. De aceea întreprinderea trebuie sa urmărească in permanenta nu numai valoarea indivizilor ci si valoarea oferita de către aceasta indivizilor care vor alege sa lucreze in cadrul ei.