Extras din referat
1. Aspecte generale privind persoanele fără scop lucrativ
Noţiunea de societate fără scop lucrativ se referă la urmatoarele tipuri de entităţi juridice: asociaţii, fundaţii, organizaţii sindicale si celelalte organizaţii cu caracter obştesc, culte religioase, partide politice.În cadrul persoanelor juridice fără scop lucrativ (nepatrimonial), adică a organizaţiilor non-profit se includ toate organizaţiile
Înzestrate cu personalitate juridică, ai căror membri convin să pună în comun, în mod statornic, contribuţia lor materială, cunoştinţele şi activitatea lor, pentru satisfacerea unui scop nepatrimonial în acord cu interesele generale ale societăţii.
Noţiunea de scop nelucrativ semnifică un scop care nu urmăreşte obţinerea unui profit.Pe de altă parte nelucrativ nu înseamnă caritabil.Caracterul nelucrativ se referă la faptul că beneficiişe sau excedentul din activităţile fără scop lucrativ nu se distribuie niciodata între membrii organizaţiei non-profit.Ele sunt utilizate integral pentru atingerea scopului propus.
Scopul pentru care se constituie o organizaţie non-profit trebuie să fie licit, determinat şă să aibă un anume caracter de permanenţă.
Obiectul de activitate al unei organizaţii non-profit trebuie să aibă întotdeauna un caracter ideal, nepatrimonial, el urmărind realizarea unor interese sociale, cel mai adesea chip altruist, fără a se aştepta la o contraprestaţie din partea celor care beneficiază de serviciile organizaţiei non-profit.În mod conex, unele organizaţii pot desfăşura activităţi cu scop lucrativ, dar pentru obţinerea unor fonduri necesare îndeplinirii aceluiaşi scop.
Asociaţiile non-profit şi fundaţiile existente în prezent în ţara noastră s-un înfiinţat pe baza a două reglementări distincte:
1. Legea nr.21-1924 pentru persoane juridice (Asociaţii şi Fundaţii), publicată în Monitorul Oficial al României nr.27 din 6 februarie 1924.
2. Ordonanţa Guvernului nr.26/30.01.2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României nr.39 din 31 ianuarie 2000.Prezenta ordonanţă a intrat în vigoare cu data de 1 mai 2000 şi abrogă prevederile Legii 21/1924.
Asociaţiile şi fundaţiile constituite până la data de 1 mai 2000 în condiţiile Legii 21/1924 pentru persoane juridice (Asociaţii şi Fundaţii) îşi păstrează personalitatea juridică legal dobândită.Acestor asociaţii şi fundaţii li se aplică de la data intrării în vigoare a O.G. nr.26/2000 regimul juridic prevăzut de aceasta.
Definiţia legală a asociaţiei non profit este : “ asociaţia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe prsoane care , pe contribuţia materială, cunoşinţele sau aportul lor în muncă,pentru realizarea unor activităţi în interes general, comunitar sau după caz în interesul lor, personal nepatrimonial.”
Asociaţiile non-profit se constituie în temeiul dreptului constituţional la libera asociere, consacrat prin art.37 alin.1 din Constituţie: “cetăţenii se pot asocia liber ăn partide politice, în sindicate şi alte forme de asociere. ”Această asociere simplă nu este suficientă, deoarece aceasta trebuie pentru a deveni asociaţie să dobândească personalitate juridică.
Definiţia legală a fundaţiei este : “subiectul de drept înfiinţat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic între vii ori pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent şi irevocabil, realizării unui scop de interes general sau după caz, comunitar. ”
Dacă vom compara cele două definiţii, definiţia asociaţiei cu cea a fundaţiei se poate observa că cele două sunt asemănatoare, totuşi deosebirea fundamentală între asociaţia non-profit şi fundaţe este genrată de patrimoniu; în cazul fundaţiei elementul principal prin intermediul căruia se doreşte a aduce la îndeplinire scopul propus este patrimoniul, în timp ce la asociaţie scopul propus a fi adus la îndeplinire are la bază, în mod preponderent munca asociaţiilor, în general voluntară.
Asociaţiile şi fundaţiile se caracterizează prin caracterul lor nelucrativ, în sensul că activităţile desfăşurate de ele nu au niciodată drept scop obţinerea de profit, distribuibil sub formă de dividente.
2. Înfiintarea, organizarea şi conducerea societăţilor fără scop lucrativ
2.1 Înfiinţarea si organizarea asociaţiilor
Asociaţia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau, după caz, în interesul lor nepatrimonial.
Asociaţia dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul Asociaţiilor si Fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritoriala îşi are sediul.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Contabilitatea Persoanelor fara Scop Lucrativ.doc