Contabilitatea și raportarea grupurilor de societăți într-o economie bazată pe cunoaștere

Introducere

Strategiile de concentare economică pe care societățile le adoptă pentru a-și păstra și

consolida poziția pe piață au determinat apariția anumitor tipuri și structuri specific societăților de grup.

Grupul se manifestă ca o entitate economică în primul rând, formată dintr-un ansamblu de societăți, fiecare cu o personalitate juridică proprie, unite prin diverse legături, în virtutea căreia una dintre ele deține unitatea de decizie și exercită o influență sau control asupra celorlalte dominându-le.

Noțiunea de grup îmbracă o formă extinsă și o formă restrânsă. În forma extinsă un grup este format dintr-un lider de grup (societatea mamă) și filiale sau după caz, asocieri în participație și întreprinderi asociate. În forma restrânsă un grup este format din societatea mamă și filialele sale.

Societățile de grup de tip financiar iau naștere în principal prin achiziția de titluri, în scopul preluării controlului asupra activității societăților achiziționate.

Structura de grup care se construiește pe acest tip de relație de tip financiar, poate fi definită ca un ansamblu de societăți comerciale independente juridic, dominate de o societate mamă care își exercită asupra societăților dominante influența, controlând direct sau indirect activitatea acestora, manifestându-și totodată unitatea de decizie.

Doar grupurile financiare sunt recunoscute în mod explicit de norme. Acestea se bazează pe controlul generat de deținerea de acțiuni și se caracterizează prin existența unei societăți-mamă, obligată să întocmească și să publice situații financiare consolidate.

Întocmirea și prezentarea conturilor consolidate se realizează la aceeași dată ca și conturile anuale individuale ale societății mamă. Există, însă posibilitatea ca grupul să prezinte situațiile sale consolidate la o altă dată decât cea a conturilor anuale ale societății-mamă.

Pentru a se asigura egalitatea de tratament între categoriile de asociați, grupul este obligat la furnizarea de informații, adică tocmai la publicarea de situații financiare consolidate certificate de către un auditor.

I. Noțiuni privind politici și practici contabile

Politicile contabile definesc o concepție contabilă privind ”sinceritatea” fiecărei întreprinderi sau instituție publică în prezentarea ansamblului problemelor financiare. Dicționarul de contabilitate al Editurii Universității din Oxford definește politicile contabile ca fiind ,,bazele contabile specifice și utilizate în permanență de către o organizație în întocmirea situațiilor financiare; aceste baze sunt considerate și determinate de organizație ca fiind cele mai adecvate pentru prezentarea cu fidelitate a rezultatelor și operațiilor sale financiare; politicile au focalizat subiecte specifice precum ,,regimurile de pensii”, ,,goodwill-ul”, ,,costurile de cercetare și de dezvoltare”, ,,operațiile exprimate în monede străine” .

O definiție mai precisă aparține lui Christopher Nobes: ,,Politicile contabile sunt metode detaliate de evaluare, măsurare și recunoaștere (constatare) pe care o întreprindere le-a ales dintre cele general acceptate de lege, standarde contabile sau practici comerciale.

Aceste politici trebuie să fie utilizate în mod permanent și trebuie să fie publicate. Raportul anual al unei întreprinderi va include ,,o anexă privind politicile contabile” care au fost aplicate în situațiile financiare. De exemplu, o publicare a politicilor ar preciza dacă întreprinderea a utilizat metoda lineară sau degresivă de amortizare, dacă în evaluarea stocurilor a fost utilizată metoda FIFO sau CMP, cum au fost calculate și contabilizate provizioanele pentru plățile viitoare de pensii.

Organismul internațional de normalizare contabilă (IASC-IASB) definește Politicile contabile drept ansamblul principiilor, bazelor, convențiilor, regulilor și practicilor specifice adoptate de o entitate în conducerea curentă a activităților a contabilității acestora, pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare.

Cu toate acestea mai apar și alte principii și reguli, cum ar fi:

- raționamentul profesional- singurul care permite alegerea alternativelor;

- judecata de valoare care reprezintă baza soluțiilor contabile;

- pragul de semnificație conform căruia o informație - este tratată ca semnificativă în funcție de interesul urmărit (spre exemplu dacă ea reprezintă sub 5% dintr-o cifră de afaceri, nu mai prezintă importanță).

Politicile contabile încorporează:

- principiile;

- metodele și procedurile;

- bazele de calcul;

- regulile de evaluare;

- practicile proprii specifice fiecărei entități în parte.

La elaborarea politicilor contabile trebuie respectate conceptele de bază ale contabilității, și îndeosebi: contabilitatea de angajamente, principiul continuității activității, dar și celelalte principii, care guvernează funcționarea contabilității.

Această ultimă modalitate de concentrare duce la constituirea grupurilor a căror apariție este legată de strategia de dezvoltate a întreprinderii.