Criza Economică Actuală

CRIZA ECONOMICĂ ACTUALĂ

1 INTRODUCERE

După 1990, unii bancheri iresponsabili au inoculat populaţiei ideea că se poate cumpăra la nesfârşit pe credit. Sistemul a funcţionat o perioadă, s-au strâns datorii peste datorii, dar economia mondială a intrat acum în colaps. Bancherii şi-au luat însă comisioanele grase din morişca financiară declanşată, lăsând acum greul pe umerii plătitorilor de impozite. Despre un asemenea pericol avertiza cu 250 de ani în urmă Adam Smith, părintele teoriei economiei de piaţă. El vorbea atunci despre moralitate în economie.

Adam Smith, părintele economiei de piaţă, ne-a atenţionat de acum 250 de ani

Adam Smith (1723 - 1790) a fost un om politic şi economist scoţian. Este părintele economiei de piaţă, bazată exclusiv pe cerere şi ofertă, în care orice restricţie sau intervenţie din partea statului sunt excluse. Totodată însă, Adam Smith a atras atenţia, în lucrarea “Teoria sentimentelor morale”, că nu e suficient ca oamenii să se bucure singuri de propria bogăţie, ci trebuie să o investească spre binele tuturor. Adică un om bogat trebuie să fie corect faţă de societatea care l-a îmbogăţit, altfel se ajunge la convulsii economice şi sociale. În general, ideile lui Smith sunt material didactic în toate manualele de economie, mai puţin “Teoria sentimentelor morale”. Faptul că nu s-a ţinut cont de această lucrare a dus la criza economică de astăzi.

Omenirea a mai fost zguduită de patru crize economice

Prima criză care a marcat economia mondială a fost între anii 1815 şi 1818, iar a doua criză, foarte dură, a fost în perioada 1846 - 1847, care a prefaţat revoluţiile din 1848. A urmat, în 1859, o perioadă de avânt a economiei de tip capitalist, dar în 1873 a apărut o altă criză puternică, ducând până la urmă la izbucnirea primului război mondial. Cea mai profundă criză pe care a cunoscut-o economia capitalistă a fost între 1929 şi 1933. A debutat în SUA, cu prăbuşirea bursei new-yorkeze. Dar ăsta a fost doar semnalul de suprafaţă, aşa cum este şi acum. Adevărata criză este jos, în structurile de bază ale economiei.

Economia societăţii omeneşti se dezvoltă în salturi, adică în cicluri economice. Ca orice tip de existenţă din Univers, un asemenea interval e o chestie care se naşte, trăieşte şi moare. Pentru exemplificare, ca într-o poveste, să spunem că la un moment dat toţi oamenii merg cu bicicleta. Un individ inventează însă automobilul. Această invenţie e asimilată de industrie şi încep să se producă multe autovehicule. Dezvoltarea industriei autoturismelor creează mai multe locuri de muncă, adică apar mai mulţi salariaţi, care înseamnă mai mulţi cumpărători, acest lucru dezvoltă industria bunurilor de larg consum, se dezvoltă segmentul transporturilor etc. Astfel ciclul economic înregistrează o creştere. Dar vine o zi în care toţi oamenii îşi vor fi cumpărat deja automobile, iar piaţa e suprasaturată. Nu se mai achiziţionează maşini, se închid fabricile de profil, apar şomeri, nu se mai cumpără produse de larg consum şi astfel întreg mecanismul se prăbuşeşte. Aceasta este criza economică de supraproducţie.

În momentul în care toată lumea merge cu maşina, cineva inventează avionul. Invenţia este asimilată industrial şi se dezvoltă un alt ciclu economic, aşa cum am arătat mai sus, care se va sfârşi cu o altă criză economică. Luând în considerare faptul că au mai fost crize economice, se pune întrebarea: de ce nu s-a prevenit declinul început în 2007?

Colapsul din prezent e atipic

Specialiştii spun că actualul colaps economic este mult mai complicat, este atipic. De ce? În plină dezvoltare economică a anilor ‘90, după căderea blocului socialist, unii bancheri, văzând că este rost de profit, au început să dea împrumuturi într-un iureş din ce în ce mai ameţitor, pentru a împinge de la spate comerţul şi a câştiga din dobânzi, apoi au girat cu aceste datorii ale populaţiei alte împrumuturi, adică s-au tot adunat bani virtuali peste bani virtuali. A rezultat o falsă acumulare de capital, iar în relaţia bani-marfă-bani elementul monetar a devenit o ficţiune, din care bancherii au câştigat comisioane grase - de data asta în bani reali. În anii ‘90 însă, o anumită zonă a pieţei s-a suprasaturat cu produse şi s-a declanşat criza. Abia atunci s-a observat că tot eşafodajul fusese bazat pe bani virtuali, pe datorii ce urmau să fie plătite, dar care fuseseră contabilizate ca sume existente deja în seifurile băncilor. Adică totul s-a bazat pe minciună.