Recunoșterea veniturilor în sistemele dualiste

1. Organizarea contabilităţii şi recunoaşterea veniturilor

Contabilitatea unei firme poate fi organizată în două circuite: pe de o parte, contabilitatea financiară (un circuit), iar pe de altă parte contabilitatea de gestiune (al doilea circuit). Sistemul de contabilitate în dublu circuit (dualist) este practicat îndeosebi în ţările Comunităţii Europene, pe când în ţările anglo-saxone şi în America domină contabilitatea într-un singur circuit (monistă).

În România, începând cu data de 1 ianuarie 1994 , contabilitatea este organizată în dublu circuit: unul, cel al contabilităţii financiare şi altul, cel al contabilităţii de gestiune. Ambele circuite ale contabilităţii – financiară şi de gestiune – sunt obligatoriu de organizat şi condus în întreprinderile româneşti. Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective.

Contabilitatea financiara are ca obiect circuitul patrimonial al întreprinderilor luat în totalitate şi structuralitatea sa ca entitate gestionară. Scopul său este acela de a determina periodic, de regulă la încheierea exerciţiului financiar, situaţia patrimoniului prin prisma ecuaţiei: active = capital propriu + datorii, precum şi rezultatul global bazat pe gruparea veniturilor şi cheltuielilor în funcţie de natura lor.

Contabilitatea internă de gestiune presupune evidenţa, calculul, analiza şi controlul costurilor şi rezultatele analitice prin prisma componentelor activităţilor consumatoare de surse şi producătoare de rezultate.

Organizarea contabilităţii ca tip monoist sau dualist are impact doar asupra modului de colectare a cheltuielilor. Într-un sistem contabil monist (intr-un singur circuit), cheltuielile sunt colectate potrivit destinaţiilor acestora, ceea ce permite separarea directă a cheltuielilor încorporabile de cele neîncorporabile. Sistemul contabil dualist, fiind organizat pe cele două componente, contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune, permite colectarea cheltuielilor în mod dual: în cadrul contabilităţii financiare cheltuielile se înregistrează potrivit naturii acestora, iar în contabilitatea de gestiune potrivit destinaţiei lor. Din punct de vedere al recunoaşterii veniturilor, diferenţele între cele două sisteme ţin de tehnica înregistrărilor contabile şi nu de momentul recunoaşterii. Recunoaşterea şi înregistrarea veniturilor se realizează la fel, în momentul vânzării produselor. În ceea ce priveşte momentul recunoaşterii veniturilor, se disting: recunoaşterea normală, recunoaşterea anticipată şi recunoaşterea ulterioară (amânată).

2. Aspecte generale privind recunoaşterea veniturilor

Recunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor începe cu definiţiile acestora, cărora li se adaugă criteriile generale de recunoaştere a elementelor situaţiilor financiare. Acestea vor fi recunoscute atunci când următoarele două condiţii sunt îndeplinite cumulativ:

• creşterea, respectiv diminuarea beneficiilor economice corespunzătoare modificării activelor sau datoriilor este probabilă;

• evaluarea veniturilor sau cheltuielilor este credibilă.

Criteriile de recunoaştere sunt aplicate fiecărei tranzacţii in parte, cu menţiunea că acolo unde exista tranzacţii legate între ele, criteriile trebuie aplicate ansamblului tranzacţiilor. Unele contracte constau într-o serie de tranzacţii legate între ele, al căror efect comercial poate fi înţeles numai prin analiza ansamblului.

Conform IAS 18 Venituri din activităţi curente, veniturile din vânzarea bunurilor vor fi recunoscute în momentul îndeplinirii concomitente a următoarelor condiţii:

1. întreprinderea a transferat toate riscurile şi avantajele inerente proprietăţii asupra bunurilor către cumpărător;

2. bunurile vândute nu mai sunt gestionate de către întreprindere la nivelul la care ar fi făcut-o dacă le-ar fi deţinut în proprietate, iar controlul efectiv va fi exercitat de către cumpărător;

3. evaluarea veniturilor este credibilă;

4. probabilitatea generării de beneficii economice asociate tranzacţiei este ridicată;

5. costurile tranzacţiei pot fi estimate în mod credibil.