Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Contabilitate
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 16 în total
Cuvinte : 6777
Mărime: 23.96KB (arhivat)
Publicat de: Ivan Chivu
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Caraus A

Extras din referat

Sistemul contabil simplificat în partidă dublă reprezintă sistemul contabil ce prevede reflectarea faptelor economice în bazei dublei înregistrări, cu aplicarea variantelor simplificate ale planului de conturi contabile, registrelor contabile şi rapoartelor financiare.

Sistemul contabil simplificat în partidă dublă poate fi aplicat de entităţile care nu depăşesc limitele a două din următoarele trei criterii pentru perioada de gestiune precedentă:

- totalul veniturilor din vânzări nu va depăşi limita de 15 milioane de lei;

- totalul bilanţului contabil nu va depăşi limita de 6 milioane de lei;

- numărul mediu scriptic al personalului în perioada de gestiune nu va depăşi 49 de persoane.

Modul de ţinere a contabilităţii conform sistemului contabil simplificat în partidă simplă este reglementat de prevederile SNC 4 “Particularităţile contabilităţii la întreprinderile micului business”.

Acest standard nu are un analog în nomenclatorul standardelor internaţionale şi este elaborat, pornind de la necesitatea simplificării contabilităţii la întreprinderile micului business.

SNC 4 se extinde asupra tuturor entităţilor, care sunt agenţi ai micului business în conformitate cu legislaţia în vigoare, indiferent de apartenenţa lor de ramură, tipul de proprietate, forma juridică şi de organizare (cu excepţia instituţiilor financiare).

Nu au dreptul de a folosi prevederile SNC 4 entităţile micului business care:

– deţin o poziţie dominantă pe piaţa internă de mărfuri conform avizului organului de stat care efectuează reglementarea antimonopol;

– sînt create din cote de participaţie şi partea comună a fondatorilor, care nu se încadrează în categoria de agenţi ai micului business, care depăşeşte 35 % în patrimoniul ei (capitalul social);

– au depăşit în perioada de gestiune indicatorii stabiliţi de legislaţia în vigoare pentru agenţii micului business (numărul mediu scriptic al personalului, totalul veniturilor din vînzări etc.);

– persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza patentei de întreprinzător.

Conform Legii contabilităţii atît la întreprinderile mari cît şi la cele mici, responsabilitatea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii o poartă conducerea în entitatea cu răspundere limitată, partenerii în entitatea cu răspundere nelimitată, proprietarului pentru întreprinzătorii individuali.

P. 6 al SNC 4 “Particularităţile contabilităţii la întreprinderile micului business” stipulează că, în funcţie de volumul muncii contabile conducătorul agentului economic al micului business poate:

1. să creeze un serviciu contabil, ca subdiviziune structurală separată condusă de şeful serviciului contabil (contabilului-şef);

2. să prevadă în statele întreprinderii funcţia de contabil;

3. să transmită în baze contractuale ţinerea contabilităţii unei firme specializate de audit;

4. să ţină contabilitatea personal, dacă nivelul lui de studii corespunde cerinţelor prevăzute de legislaţia în vigoare.

La aplicarea acestui sistem contabil întreprinderile micului business trebuie să:

- elaboraze şi să aplice Planul de conturi contabile simplificat;

- utilizeze formularele de registre contabile recomandate de SNC 4 cu posibilitatea adaptării acestora la specificul activităţii sau elaborării registrelor suplimentare proprii;

- întocmească rapoarte financiare simplificate conform formularelor prevăzute de SNC 4.

În cadrul acestui sistem unităţile economice sunt obligate să ţină evidenţa în baza dublei înregistrări şi contabilităţii de angajamente, adică principiului specializării exerciţiilor. Acest sistem prevede utilizarea planului simplificat de conturi contabile, întocmirea şi prezentarea rapoartelor financiare condensate (simplificate).

Întreprinderea ţine contabilitatea activelor, pasivelor, veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare în baza principiilor specializării exerciţiilor şi dublei înregistrări.

Principiul specializării exerciţiilor prevede reflectarea operaţiilor economice în conturi şi în rapoartele financiare în perioada de gestiune în care acestea au avut loc, indiferent de momentul efectiv al încasării (plăţii) mijloacelor băneşti sau a altei forme de compensare. De exemplu, veniturile din vînzarea producţiei şi mărfurilor se constată în momentul livrării acestora şi transmiterii dreptului de proprietate cumpărătorului; veniturile din prestarea serviciilor - pe măsura efectuării acestora; veniturile sub formă de dobînzi şi dividende - la calcularea lor, indiferent de momentul primirii. Consumul de energie electrică se trece la consumuri sau cheltuieli în perioada de gestiune, în care aceasta a fost folosită, indiferent de momentul virării mijloacelor băneşti; salariul se constată ca consumuri sau cheltuieli - pe măsura calculării acestuia, indiferent de momentul plăţii etc.

Esenţa dublei înregistrări constă în reflectarea intercorelată a fiecărei operaţii efectuate concomitent în debitul unui cont şi creditul altui cont la aceeaşi sumă. De exemplu, procurarea stocurilor de mărfuri şi materiale se reflectă concomitent în conturile de evidenţă a valorilor cumpărate (debitul contului 211 "Materiale" sau al contului 217 "Mărfuri" - intrarea materialelor, mărfurilor) şi conturile de evidenţă a datoriilor sau mijloacelor băneşti, plătite furnizorului (creditul contului 521 "Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale" sau al contului 242 "Conturi curente în valută naţională" - majorarea datoriilor întreprinderii faţă de furnizor sau transferarea mijloacelor băneşti de pe contul de decontare etc.); calcularea salariului se înregistrează în conturile consumurilor şi/sau cheltuielilor de producţie (debitul conturilor 215 "Producţia în curs de execuţie", 713 "Cheltuieli generale şi administrative" etc. - majorarea consumurilor şi/sau cheltuielilor) şi în contul de evidenţă a decontărilor privind retribuirea muncii cu salariaţii întreprinderii (creditul contului 531 "Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii" - majorarea datoriilor întreprinderii faţă de salariaţi privind salariul) etc.

Activitatea economică a unei întreprinderi constă din multiple operaţii economice, care influenţează situaţia existentă a activelor şi pasivelor.

Întreprinderile micului business ca şi celelalte întreprinderi reflectă toate operaţiile economice în documentele contabile primare corespunzătoare. Documentele justificative sunt acte întocmite în scris, care confirmă executarea operaţiilor economice sau acordă dreptul de înfăptuire a acestora.

Preview document

Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 1
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 2
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 3
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 4
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 5
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 6
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 7
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 8
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 9
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 10
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 11
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 12
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 13
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 14
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 15
Sistemul Contabil Simplificat în Partidă Dublă - Pagina 16

Conținut arhivă zip

  • Sistemul Contabil Simplificat in Partida Dubla.doc

Alții au mai descărcat și

Sistemul Contabil în Partidă Simplă

Modul de ţinere a contabilităţii conform sistemului contabil în partidă simplă este reglementat de regulile stabilite de SNC 62 „Contabilitatea în...

Rezultatul Exercițiului

Elaborarea acestui proiect are ca scop sustinerea examenului de atestat,prin care se dovedeste nivelul elevat de cunostiinte acumulate în cei 4 ani...

Contabilitatea Subventiior Guvernamentale

Evaluarea este procesul prin care se determina valorile la care structurile situatiilor financiare vor fi recunoscute in bilant si in contul de...

Organizarea activității de decontare și evidență bancară

I.2. Reglementarea contabilitatii bancare Directia contabilitatii generale are urmatoarele obiective : - defineste politica Bancii în domeniul...

Te-ar putea interesa și

Elementele comune și particularitățile reglementării contabilității în Republica Moldova și altor sisteme

Întroducere În condiţiile globalizării economiei şi sporirii gradului de deschidere a economiilor naţionale se observă o accelerare a convergenţei...

Contabilitatea Cheltuielilor, Veniturilor și a Rezultatului Financiar SRL Servicomas

Introducere ,,Mulţi oameni consideră profiturile ca reprezentând un surplus inutil şi nejustificat din punct de vedere economic, însuşit de...

Sistemul Contabil în Partidă Simplă

Modul de ţinere a contabilităţii conform sistemului contabil în partidă simplă este reglementat de regulile stabilite de SNC 62 „Contabilitatea în...

Contabilitatea rezultatelor financiare și repartizării profitului pe baza materialelor SRL Larimar-Plus

INTRODUCERE Actualitatea temei: În condiţiile economiei de piaţă elementul principal al activităţii economico- financiară este profitul, deoarece...

Sistemul de Contabilitate Curent al Republicii Moldova

Sistemul de contabilitate curent al Republicii Moldova a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1998 in conformitate cu decizia Guvernului asupra Reformei...

Contabilitatea Rezultatului Financiar

Introducere Este cunoscut faptul că funcţia de baza a contabilitaţii este aceea de a reflecta modul de gestionare, prin care contabilul prezintă...

Bazele Organizării Contabilității la Întreprinderile Micului Business

Începînd cu anii 60 ai sec.XX mai întîi în SUA, apoi în Europa Occidentală devine tot mai populară ideia dezvoltării întreprinderilor mici şi...

Studiu Comparativ Privind Sistemul Simplificat de Contabilitate Aplicabil din 2011 Adoptat prin OMFP 2239-2011

INTRODUCERE Legile actuale aplicabile în domeniul contabilității oferă diverse opțiuni persoanelor juridice în ceea ce privește conducerea...

Ai nevoie de altceva?