Omilii la Hexaemeron - Sfântul Vasile cel Mare

SFÂNTUL VASILE CEL MARE, ,,Omilii la Hexaemeron”, în: Scrieri I. Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii și Cuvântări, trad. de Pr. Dumitru Fecioru, coll. Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986.

Teologia Ortodoxă aprofundează, prin scriitorii ei, sensurile duhovnicești și morale lăsate de Dumnezeu în creație încă din primele momente ale existenței sale. Natura lucrurilor, scopul creației, cât și evidența proniei divine după actul de creație, sunt atent enunțate și dezvoltate de Biserică, ca mărturie a Adevărului venit în lume. În timp ce alte religii sau concepte filozofice susțin concepții ca panteismul, dualismul sau materialismul, afirmănd eronat sau neagănd împlicația divină, Biserica oferă răspunsuri în cheie scripturistico-patristică la cele mai mari întrebări ale umanității. Lumea văzută este lumea care cade sub simțurile omului, sau sub incidența organelor de simț , iar despre această lume Sfântul Vasile cel Mare scrie un tratat deosebit de important cunoscut cu numele de Hexaemeron.

Capadocian la origine, crescut în Pont și școlit în marele centre culturale ale Constantinopolului și ale Atenei, Sfântul Vasile cel Mare, prin experiența sa și prin lucrare divină, devine un bastion al Bisericii din secolul IV. Nu se știu multe despre anul nașterii sale. Unii istorici consideră anul 329 o posibilă dată, pe când alții înclină spre anul 330. În școala din Atena, alături de prietenul său, Sfântul Grigorie Teologul, Vasile întrecea în știință pe absolut toți studenții acelui moment: Cei doi (prieteni) cunoșteau doar două drumuri: cel ce duce la biserică și la păstorii ei, care era cel mai important; și cel ce ducea la dascălii cei dinafară . După studii și lungi frământări, în urma cercetărilor făcute, devine monah și întemeiază o mănăstire în Pont, alcătuind pentru aceasta un canon de reguli monahale. Ca arhiereu, din anul 370, duce o luptă grea, plină de primejdii asupra Bisericii, alăturându-se acestora neînțelegerile cu împăratul Valens. Cărturar, dascăl al Bisericii și filantrop, duce o campanie însemnată de ajutorare a semenilor păstrată în amintirea Biserici cu numele de vasiliadă. Se mută la Domnul în anul 379 după doar nouă ani de păstorire, lăsând în urmă numeroase binefaceri și scrieri de mare preț.

Conținutul lucrării este structurat în nouă predici rostite în Biserică și consemnate ulterior în scris. Ele sunt împărțite în nouă capitole, fiecare având mai multe subcapitole. Împărțirea capitolelor s-a realizat astfel: 1) Omilia I. La început a făcut Dumnezeu Cerul și pământul (pp. 71-83), 2) Omilia a II-a. Despre: pământul era netocmit și gol (pp. 84-96), 3) Omilia a III-a. Despre tărie (pp. 97-109), 4) Omilia a IV-a. Despre adunarea apelor (pp. 110-118), 5) Omilia a V-a. Despre Odrăslirea pămntului (pp. 119-130), 6) Omilia a VI-a. Despre facerea luminătorilor (pp.131-146), 7) Omilia a VII-a. Despre tîrîtoare (pp.147-156), 8) Omilia a VIII-a. Despre cele zburătoare și despre cele din apă (pp. 156-169), 9) Omilia a IX-a. Despre cele de pe uscat (pp. 170-180). Fiecare omilie conține una sau două din Zilele Creației explicate inedit, Sfântul folosindu-se de vastele sale cunoștință în filozofie, astronomie, medicină și teologie. Nu este prezentată tâlcuirea integrală a cărții Facerea, ci sunt tâlcuite doar primele Șase Zile ale Facerii, crearea omului nefiind abordată. Discursul este adaptat unei clase de oameni bine pregătiți, posesori de cunoștințe generale ale științei, dar ușor de înțeles, accesibil și pentru creștinii simpli, ce nu dețineau o cultură diversificată, alcătuind marea majoritate.