Sfântul Antonie cel Mare patriarhul anahoreților

I. Viața Sfântului Antonie cel Mare (251-356)

Sfântul Atanasie cel Mare al Alexandriei este persoana providențială pentru biografia Sfântului Antonie. Într-o perioadă în care viața cuiva era scrisă doar dacă făcea parte din înalta societate, lucrarea Sfântului Atanasie Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie este ca un arc peste timp, făcându-ne să conștientizăm importanța vieții acestui cuvios în „secolul de aur” al Bisericii.

Cuviosul Părinte Antonie era la origine egiptean, născându-se în jurul anului 251, într-o familie cu o stare materială foarte bună. Din familie a învățat importanța creștinismului, primind o educație aleasă. Formarea sa intelectuală și spirituală se datora părinților lui, întrucât fiorul însingurării de lume și de păcatele ei se înfiripase de timpuriu în caracterul său și refuza să învețe în școlile păgâne ale vremii. Părinții lui se mută la cele veșnice pe când avea 18-20 de ani. Rămânând stâlpul familiei, trebuia să aibă grijă înainte de toate de sora sa mai mică.

Dar dorul de Dumnezeu și de rugăciune nu îl lăsa în lume și treptat a încercat să se nevoiască mai mult. Se hotărăște să vândă tot și să împartă banii săracilor, păstrând foarte puțini pentru sora lui, pe care într-un final o duce la o școală de fete, iar el începe să ducă în fața casei o viață ascetică, de aici retrăgându-se în împrejurimi. După un timp, pe când avea vreo 35 de ani, se nevoiește într-o cetate părăsită unde este ispitit și încercat din greu de diavoli.După aproape 20 de ani, pleacă cu greu de aici, la insistențele ucenicilor lui. În jurul anului 310 merge împreună cu alți ucenici în Alexandria unde slujeste fără teamă martirilor. Este vizitat de filosofi păgâni, îi scriu împărații Constantin și fiii săi, Constatin și Constans, cerându-i sfaturi, viața lui fiind un etalon al rugăciunii și al smereniei.

Anul 356 marchează trecerea la Domnul a Părintelui nostru Antonie, în vârstă de 105 ani. Presimțindu-și sfârșitul vieții, își vizitează voios pentru ultima oară ucenicii, împărțindu-și cele pământești. Așa s-a săvârșit una din cele mai frumoase flori ale pustiei. Acest medic al anahoreților, la care tot sufletul necăjit și amărât de ispitele diavolești își găsea alinarea și liniștea, și-a consacrat existența prin permanenta luptă cu diavolii.

II. Teologia Cuviosului Antonie în lupta sa cu puterile răului

Existența pământească a Sfântului Antonie a fost marcată de permanenta luptă cu puterile răului. Chemarea Mântuitorului Iisus Hristos adresată tânărului bogat „Dacă vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți averile, dă-le săracilor și vei avea comoară în cer; și vino de-Mi urmează Mie” (Matei 19,21), l-a făcut să-și conștientizeze și interiorizeze până la convingere vocația de ascet și rugător. În primul volum al Filocaliei, Sfântul Antonie vorbește despre omul rațional, adică despre adevăratul filozof, cel care are „sufletul rațional, poate să deosebească ce este binele și ce este răul ... omul cu adevărat rațional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor și să-I placă” .

Exemplul Sfântului și Dreptului Iov l-a călăuzit în ispitirile pe care le pătimea, dar în încercări nu deznădăjduia fiind ca un far puternic în noapte pe marea învolburată. Cuvântul Sfântului Antonie pentru ucenicii săi era să se roage mult, iar diavolul se va arăta neputincios în fața sufletului curat și a neobositei rugăciuni. Trupul are de trebuință mai de grabă ostenelile și nevoința, nu lenea și moleșeala. În acest sens sunt elocvente cuvintele Apostolului: „Când slăbesc, atunci sunt tare” (II Corinteni 12,10). În fața sârguințelor, diavolul „scrâșnește din dinți” (Iov 16, 9), materializându-și răutatea sub chipul unui copil negru , sau ca cineva foarte mare, slut și înfricoșător, stând în picioare și ajungând până la nori. Și pe unii urcând ca înaripații , folosind chiar și glas omenesc, încerca să îl ademenească în slava deșartă, confirmându-i viața curată și îndârjirea pe care o avea în a-i rezista, sau chiar îndrăznind să spună „Eu sunt puterea lui Dumnezeu” și „Eu sunt providența. Ce dorești să-ți dăruiesc?”.