Răspunderea pentru lucruri, în general

Răspunderea civilă delictuală este reglementată în dispoziţiile art. 998 – 1003 ale Codului Civil. În mod tradiţional, se apreciază că răspunderea civilă delictuală este de trei tipuri, după cum persoana răspunzătoare este sau nu autorul prejudiciului:

1. Răspunderea civilă pentru fapta proprie

2. Răspunderea civilă pentru fapta altuia

3. Răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de lucruri, în general, de animale şi de ruina edificiului.

Aceste tipuri de răspundere prezintă similitudini în ceea ce priveşte regimul lor juridic. Totodată, sunt de remarcat unele note particulare în raport cu fiecare categorie de răspundere în parte.

Persoana fizică răspunde pentru fapta proprie, în temeiul art. 998 – 999 Cod Civil, pentru fapta altor persoane în baza prevederilor art 1000 Cod Civil, pentru animale, edificii şi lucruri, în general, potrivit art.1001 – 1002 Cod Civil.

Sarcina culpei celui care a cauzat un prejudiciu făcându-se după adagiul romanistic ,,actori incumbit probatio” este greoaie, dar pentru a uşura executarea acestei obligaţii a creditorului - victima, legiuitorul a instituit prezumţia de culpă în dauna unor categorii de persoane pentru prejudiciile cauzate terţelor persoane, fie de către autorii faptei ilicite care se află sub supravegherea lor, fie de către bunurile care se află sub supravegherea lor ,fie de către bunurile care se află în paza lor juridical .

Prezumţia legală astfel instituită în art. 1000 ,1001 şi 1002 Cod Civil este relativă sau absolută, după cum persoana împotriva căreia produce efecte, poate sau nu să beneficieze de dispoziţiile alin. 5 al art. 1000 Cod Civil care precizeazã că: ,,Tatăl şi mama, institutorii şi artizanii sunt apăraţi de responsabilitatea arătată mai sus, dacă probează că n-au putut împiedica faptul prejudiciabil.”

Fundamentarea răspunderii şi a prezumţiei de culpă se face în virtutea ideii că cel responsabil, deşi a avut obligaţia de a supraveghea persoana sau bunurile ce se află în paza sa juridica, nu a executat aceste îndatoriri ca efect fiind obligat sa restituie daunele cauzate de acele persoane sau de acele lucruri.

Răspunderea indirectă, pentru fapta altuia, va fi structurata astfel:

a) răspunderea părinţilor pentru prejudiciul cauzat de copiii lor minori;

b) răspunderea institutorilor şi artizanilor pentru prejudiciul cauzat de elevii şi ucenicii lor;

c) răspunderea stăpânilor şi comitenţilor pentru prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor;

d) răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri,in general;

e) răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale;

f) răspunderea proprietarului pentru prejudiciul cauzat de ruina edificiului.

Temeiul general al răspunderii pentru lucruri a fost dedus din art. 1000 alin. 1 Cod Civil, care are următorul cuprins: „suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră”. Multă vreme acest text a fost considerat ca fiind o simplă introducere la răspunderea pentru fapta altuia consacrată prin alin. 2+4 ale art. 1000 Cod Civil şi la răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale ori de edificii, instituită prin art. 1001 şi art. 1002 Cod Civil.

După un parcurs, care a cunoscut şi unele ezitări, atât jurisprudenţa, cât şi doctrina au sfârşit prin a admite că art. 1000 alin. 1 Cod civil concretizează, cu rangul de principiu, regula răspunderii „pentru prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza noastră”.

Enunţul principiului cuprins în art. 1000 alin. 1 Cod Civil impune precizarea unor elemente indispensabile pentru determinarea câmpului său de aplicaţie, şi anume: noţiunea de lucru, noţiunea de pază şi de paznic al lucrului, noţiunea de „cauzare de catre lucru a prejudiciului”, determinarea persoanelor care sunt îndreptăţite să invoce textul legal menţionat.

Definirea noţiunii de lucru ce intră sub incidenţa art. 1000 alin.1 Cod Civil a fost posibilă prin excluderea din sfera de cuprindere a acestei noţiuni a tuturor acelor lucruri pentru care legea a instituit o răspundere specială. S-a ajuns la concluzia că respectivul articol se referă la lucruri neînsufleţite, indiferent dacă acestea sunt mobile sau imobile, dacă sunt sau nu potenţial periculoase şi fără a se face distincţia dacă au sau nu au un dinamism propriu, ori dacă au produs prejudiciul fiind în mişcare sau aflându-se în repaus.