Răspunderea administratorului într-o societate

Introducere

Pentru a putea determina care sunt faptele ce atrag răspunderea administratorului unei societăți, este necesar de a porni de la natura juridică a funcției de administator al societății.

Întrucât nu există o definiție legală a funcției de administrator, doctrina a fost cea responsabilă de crearea acesteia. Amplu dezbătute și argumentate în doctrină, teoriile referitoare la natura juridică a funcției de administrator se pot grupa în trei categorii mai importante :

a) Teoria contractuală, care întemeiază natura juridică a funcției de administrator pe contractul de mandat comercial dintre societate și administrator și în baza căreia administatorul este considerat mandatar;

b) Teorii care evidențiază calitatea administratorului de organ al societății, calitatea care decurge din lege;

c) Teoriile dualiste care consideră că funcția de administator este întemeiată atât pe contractul de mandat, cât și pe lege.

Conform primei teorii, administatorul este un mandatar al societății, conținutul contractului de mandat comerical, încheiat între societate și administatori este stabilit de părți și completat de prevederile imperative ale legii nr.31-1990 și altor dispoziții legale aplicabile.

Teoria organiscistă, care susține că administatorul este un organ prin care societatea își realizează activitatea a fost criticată și sub aspectul că administatorul, în sens strict, nu este un organ care contribuie la formarea voinței sociale, ci doar la executarea acestei voințe, iar această teorie nu stabilește natura juridică dintre administator și societate .

Fundamentarea dualistă a instituției administatorului pe contractul de mandat și pe lege este acceptată în prezent în dreptul francez și român de către majoritatea autorilor, cât și de cea mai mare parte a jurisprudenței .

Aceste aspecte în ceea ce privește administatorul societății sunt relevante asupra răspunderii sale civile față de: 1. Societate și asociați (ordinară), 2. Față de terți (excepțională), 3. În caz de faliment al societății (agravată).

În ceea ce privește răspunderea penală a administatorului societății, aceasta este reglementată de prevederile articolelor 271-275 și 2801 din legea 31-1990, care apare ca o lege specială.

Cu referire la acțiunea penală, aceasta nu aparține adunării generale dar procurorului, în temeiul art.264 C.proc.pen., deoarece legea societăților comerciale nu se referă la punerea în mișcare a acțiunii penale. Totuși, adunarea generală are la îndemână sesizarea care trebuie să o facă către procuror pentru a pune în mișcare organele competente să soluționeze situația ivită . Constituire ca parte civilă în procesul penal se realizează prin hotărârea adunării generale a asociaților întocmai precum exercitarea acțiunii pentru răsoundere civilă împotriva administatorului .

Elementele constitutive ale infracțiunilor

Elementul material al infracțiunilor se concretizează de regulă, în acțiuni, dar poate să reprezinte și o inacțiune sau o omisiune.

Urmarea imediată a infracțiunilor este crearea unui stări de pericol în raport cu activitatea societăților, producându-se de cele mai multe ori și pagube materiale.

Forma de vinovăție este intenția directă sau indirectă, fapta săvârșită din culpă nefiind incriminată.

Pedepsele prevăzute de legiuitor pentru infracțiunile din Legea nr.31-1990 republicată, sunt diferențiate în funcție de gradul de pericol social al faptelor incriminate. Astfel, pentru unele infracțiuni este prevăzută exclusiv închisoarea, iar pentru altele o pedeapsă alternativa, respectiv închisoarea sau amenda.

În conformitate cu dispozițiile art.63 din Codul Penal, cuantumul amenzii, fără a i se stabili limitele, când aceasta este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an este de minim 300 de lei și maxim 15.000 lei. În situația când legea prevede pedeapsa amenzii alternativă cu pedeapsa închisorii mai mult de un an, minimul special al acesteia este de 500 lei și maximul special de 30.000 lei.

Potrivit art.281 din Legea 30-1990: „Faptele prevăzute în prezentul titlu, dacă constituie, potrivit Codului Penal sau unor legi speciale, infracțiuni mai grave, se pedepsesc în condițiile și cu sancțiunile prevăzute acolo.” Prin acest articol, legiuitorul a stabilit un caracter subsidiar al acestor incriminări în raport cu dispozițiile Codului Penal sau altor legi speciale.