Societățile Comerciale

Cap. 1 Noţiuni introductive privind societăţile comerciale

1.1.Originea şi evoluţia reglementărilor legale privind societăţile comerciale

Entitate de natură contractuală, societatea comercială este bazată pe asocierea liberă a membrilor ei şi are o istorie de mii de ani.

În Imperiul Roman, societatea comercială era definită ca un contract consensual prin care două sau mai multe părţi (persoane) se obligau să pună ceva în comun ( un bun sau activitatea lor) cu scopul realizării unui câştig.

Se distingeau mai multe forme de societate:

a) societatea tuturor bunurilor prezente şi viitoare;

b) societatea în care se pune în comun un singur bun, de pildă un sclav;

c) societatea al cărui obiect îl formau veniturile considerată tipul comun de societate;

d) societatea cu un singur fel de afaceri ,ca de pildă societatea publicanilor ce avea drept obiect arendarea impozitelor statului.

Trebuie menţionat faptul că, în dreptul roman societăţile comerciale nu aveau personalitate juridică, cu excepţia societatii publicanilor .

Apariţia societăţilor comerciale, fără a putea fi strict delimitată în timp s-a datorat premiselor economice şi sociale.Acţiunile individuale au cedat locul factorilor reuniţi care asigurau pe de o parte creşterea considerabilă a resurselor de muncă şi financiare, iar pe de altă parte diversificarea acţiunilor întreprinse în realizarea scopului comercial .

Tocmai cooperarea practică între întreprinzători a permis abordarea conceptului de societate comercială. Ca şi celelalte instituţii ale dreptului, societatea comercială îşi datorează apariţia unor cauze economice şi sociale.

Pentru întregirea cadrului legislativ necesar bunului mers al privatizării s-au aprobat în Parlamentul României:

- Legea nr. 11/ 1991 privind combaterea concurenţei neloiale;

- Legea nr.33/ 1991 privind societăţile comerciale bancare;

- Legea nr.47/ 1991 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea

societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor;

-Legea nr.58/ 1991 privind privatizarea societăţilor comerciale. Practica punerii în aplicare a pachetului de acte normative menţionate a condus în cei peste 10 ani de economie de piaţă la concluzia că societatea comercială constituie, fără echivoc elementul de bază al oricărui sistem economic.

Perioada de tranziţie parcursă în ţara noastră după 1989, în scopul edificării unei economii de piaţă, a impus cu necesitate abrogarea dispoziţiilor Codului Comercial Roman, reglementând regimul juridic al societăţilor comerciale, considerându-se că acestea au fost depăşite de noua realitate social-economică.

Prin Legea nr.31/ 1990 s-a stabilit regimul juridic al celor cinci forme de societăţi comerciale recunoscute de legea română, respectiv: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată.

Legea nr.31/ 1990 se aplică oricărei societăţi comerciale,indiferent de obiectul de activitate al acesteia, inclusiv societăţilor comerciale cu participare străină.

1.2.Reguli comune aplicabile oricărei societăţi comerciale

Legea nr.31/ 1990 nu cuprinde o definiţie a societăţii comerciale apelând asfel la Codul Civil care reglementează contractul de societate civilă.

Art. 1491 Cod civil dispune: ”Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun cu scopul de a împărţi foloasele ce ar putea deriva “, iar art. 1492 Cod civil prevede că: “Orice societate trebuie să aibă un obiect de lucru licit şi să fie contractată spre folosul comun al părţilor. Fiecare membru al societăţii trebuie să pună ceva în comun sau bani, sau lucruri, sau industria sa.

Din dispoziţiile celor 2 articole rezultă că societatea comercială este un contract în temeiul căruia două sau mai multe persoane se înţeleg să pună în comun anumite bunuri pentru a putea desfăşura îmreună o anumită activitate, în vederea realizării şi împărţirii beneficiilor care vor rezulta.

Desigur, prevederile legale invocate au în vedere societatea civilă care în pofida unor asemănări se deosebeşte fundamental de societatea comercială, subiect activ al activităţii de comerţ.

Dacă ambele forme de societate au la bază un acord de voinţă de esenţă contractuală, care reuneşte persoane şi capitaluri în scop lucrativ, societatea comercială se personalizează prin specificul obiectului şi scopului său, declarat comercial, prin faptul că dobândeşte personalitate juridică la momentul constituirii sale, cât şi prin forma juridică ce-i determină regimul de funcţionare şi care trebuie să fie conformă uneia dintre formele expres şi limitativ menţionate de art.2 din Legea nr.31/ 1990.

Atât societatea civilă, cât şi societatea comercială ia naştere printr-un contract de societate; elementele eseţiale ale contractului de societate civilă se regăsesc şi în contractul de societate comercială (aportul asociaţilor, intenţia de a desfăşura în comun o activitate şi obţinerea beneficiilor).