Acțiuni în justiție privind filiația față de tatăl din căsătorie

Capitolul 1: Filiația față de tată

1.1. Considerații introductive

Filiația față de tată sau paternitatea constă în legătura juridică bazată pe faptul concepției, care există între tată și fiu.

Deși sub aspectul statutului juridic copilul din afara căsătoriei are aceeași situație cu cel din căsătorie, Codul familiei reglementează distinct paternitatea copilului din căsătorie (art. 53-55 Codul familiei) de aceea a copilului din afara căsătoriei (art. 56-60 Codul familiei), întrucât, așa cum vom arăta, paternitatea se stabilește deosebit în cele două situații. În timp ce filiația față de mamă, având la bază faptul material și neîndoielnic al nașterii, se poate dovedi mult mai ușor, filiația față de tată, rezultând din faptul concepției, se stabilește mai anevoios.

Astfel, în ce privește copilul din căsătorie, faptul conex, cert, este căsătoria, iar în privința copilului din afara căsătoriei, faptul conex constă în relațiile sexuale întreținute de mamă cu pretinsul tată în perioada timpului legal al concepției. Când vorbim despre copilul din căsătorie ne referim la copilul născut sub durata căsătoriei, chiar dacă a fost conceput înainte de încheierea căsătoriei și indiferent dacă soțul mamei a cunoscut sau nu starea de graviditate a viitoarei soții la data încheierii căsătoriei.

De asemenea, este considerat ca născut din căsătorie, copilul născut în timpul căsătoriei lovite de nulitate, fie absolută, fie relativă, așa cum prevede art. 23 alin. (2) Codul familiei, și copilul conceput în timpul căsătoriei, dar născut după desfacerea, încetarea sau anularea acesteia, dacă nașterea a avut loc înainte de recăsătorirea mamei. Dacă însă copilul este conceput după desfacerea, încetarea sau anularea căsătoriei, el nu mai este considerat din căsătorie. Când vorbim de copilul din afara căsătoriei ne referim la acela care a fost conceput și născut înainte de căsătorie sau după desfacerea, încetarea sau anularea acesteia, chiar dacă părinții lui s-au căsătorit. De asemenea, este considerat din afara căsătoriei copilul ai cărui părinți nu sunt căsătoriți între ei . Stabilirea paternității din căsătorie are loc prin prezumțiile legale de paternitate, astfel cum sunt consacrate prin art. 53 Codul familiei, iar a copilului din afara căsătoriei, prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească, potrivit art. 56 Codul familiei.

Capitolul 2: Stabilirea filiației față de tatăl din căsătorie

2.1. Prezumția de paternitate

Art. 53 alin. (1) Codul familiei prevede: “Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei”. Se observă așadar că, deși legătura de filiație dintre tată și fiu se bazează pe faptul concepției, legiuitorul leagă paternitatea de faptul nașterii. S-a instituit astfel prezumția conform căreia, copilul născut în timpul căsătoriei, a fost conceput de acel bărbat care este soțul mamei. Instituirea prezumției se explică prin aceea că faptul concepției nu poate fi dovedit nemijlocit, astfel că se dovedește un fapt conex nașterea, din care se trage apoi concluzia în privința concepției . În literatura juridică s-a arătat că această prezumție este realistă și suplă. Este realistă, întrucât îndeobște copilul născut în timpul căsătoriei este conceput de mamă cu soțul ei, și este suplă pentru că, atunci când soțul mamei nu este tatăl copilului, el poate răsturna prezumțiile prin acțiunea în tăgada paternității.

Prezumția, astfel cum este instituită de art. 53 alin. (1) Codul familiei, include și pe copilul conceput înainte de încheierea căsătoriei, dar născut în timpul acesteia, legiuitorul presupunând că bărbatul care se căsătorește cu o femeie însărcinată, ipso facto, se consideră a fi tatăl acelui copil. Este deci vorba de prezumția de recunoaștere tacită a paternității copilului conceput înainte de încheierea căsătoriei care este mai puternică decât recunoașterea expresă a filiației. Soluția adoptată de legiuitor în privința copilului conceput înainte de căsătorie, dar născut în timpul acesteia, are meritul de a fi și practică, întrucât dovada filiației față de tată se face astfel prin dovada nașterii copilului în timpul căsătoriei, nefiind necesară proba mai greu de făcut a concepției copilului. Alin. (2) al art. 53 Codul familiei prevede: “copilul născut după desfacerea, declararea nulității sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soț al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.” Se instituie astfel prezumția de paternitate în favoarea copilului născut după încetarea căsătoriei, dar care a fost conceput în timpul acesteia. Aceasta este cea de-a doua prezumție cuprinsă în art. 53 Codul familiei și diferă de prima prin temeiul său. Astfel, prima prezumție se bazează pe nașterea copilului în timpul căsătoriei, iar cea de-a doua se bazează pe concepția lui în timpul căsătoriei.