Extras din referat
Scurt istoric al Agenției Naționale de Administrare Fiscală
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost înfiinţată prin O.G. nr. 86/2003 şi a intrat în funcţiune la 1 ianuarie 2004.
Organ de specialitate al administraţiei publice centrale, A.N.A.F. este instituţie publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, preşedintele A.N.A.F. având calitatea de ordonator secundar de credite.
Agenţia îşi desfăşoară activitatea în domeniul administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi al altor venituri bugetare, activitate pentru care este competentă potrivit legii, prin intermediul procedurilor de gestiune, colectare, control fiscal, soluţionare a contestaţiilor şi dezvoltarea unor relaţii de parteneriat cu contribuabilii, inclusiv prin acordarea de servicii de asistenţă.
A.N.A.F. este responsabilă, atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial, în numele şi în contul statului, de aplicarea legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile şi alte venituri ale bugetului de stat, precum şi veniturile altor autorităţi şi instituţii publice centrale sau ale Comunităţii Europene, a căror administrare îi este conferită prin acte normative sau convenţii, exclusiv veniturile datorate în vamă.
Impozitele, taxele şi contribuţiile sociale administrate de A.N.A.F. constituie majoritatea veniturilor bugetului general consolidat.
Atribuțiile Agenției Naționale De Administrație Fiscală
Organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu atribuţii în aplicarea politicii de administrare fiscalã, ANAF îşi desfăşoară activitatea în domeniul administrăii veniturilor bugetare, prin intermediul procedurilor de: gestiune, colectare, control fiscal şi dezvoltarea unor relaţii de parteneriat cu contribuabilii.
- Începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, administraţia fiscala română asigură schimburile de informaţii intracomunitare în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată şi accizele, precum şi adaptarea procesului de gestiune, colectare şi control, astfel încât să răspundă cerinţelor administraţiilor fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.
- ANAF are misiunea de a asigura resursele pentru cheltuielile publice ale societăţii prin colectarea şi de a administra eficace şi eficientă a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, precum şi de a furniza informaţiile necesare conturării politicii economice a Guvernului.
- Pentru aceasta ia în considerare respectarea a douã principii:- 1. egalitatea contribuabililor în faţa impozitului; - 2. eficienţa colectãrii veniturilor bugetare.
- ANAF îşi îndeplineşte misiunea acţionând în baza a trei orientări prioritare:- 1. încurajarea conformãrii voluntare pentru prevenirea fraudei fiscale, prin diversificarea şi creşterea calitãţii serviciilor şi asigurarea unor proceduri simplificate. - 2. combaterea fraudei prin promovarea unui control fiscal de calitate şi orientat mai mult spre sectoarele cu risc ridicat de fraudã; - 3. eficacitate şi eficienţã crescutã în activitatea de colectare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru a garanta veniturile bugetare necesare. -
Pentru a-şi îndeplini misiunea în mod optim, ANAF continuă îmbunătaţirea procesului de mointorizare a încasării creanţelor bugetare, susţinând astfel politica economicã şi socialã a Guvernului.
Rolul ANAF
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost înfiinţată la data de 1 octombrie 2003 în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrală. Începând cu ianuarie 2004 a devenit operaţională, dobândind calitatea de instituţie cu personalitate juridică proprie, prin desprinderea direcţiilor cu atribuţii în administrarea veniturilor statului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
În cadrul ANAF se organizează şi funcţionează, de asemenea, Garda Financiară, Autoritatea Naţională a Vămilor, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.
Organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu atribuţii în aplicarea politicii de administrare fiscală, ANAF îşi desfăşoară activitatea în domeniul administrării veniturilor bugetare, prin intermediul procedurilor de: gestiune, colectare, control fiscal şi dezvoltarea unor relaţii de parteneriat cu contribuabilii.
Începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, administraţia fiscala română asigură schimburile de informaţii intracomunitare în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată şi accizele, precum şi adaptarea procesului de gestiune, colectare şi control, astfel încât să răspundă cerinţelor administraţiilor fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.
Obiectivele ANAF
ANAF are ca obiective generale:
1.Combaterea evaziunii fiscale
Îmbunătăţirea eficienţei activităţii de inspecţie fiscală
Combaterea fraudei multinaţionale. Controlul preţurilor de transfer
Combaterea fraudei intracomunitare. Frauda carusel
2.Sprijinirea mediului de afaceri
Accelerarea procesului de compensare/restituire a sumelor cuvenite persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de T.V.A. prin îmbunătăţirea procedurilor de rambursare a sumelor negative de T.V.A.
Sprijinirea contribuabililor disciplinaţi fiscal, dar care ca urmare a efectelor crizei sunt în dificultate
Asigurarea unei mai mari libertăţi contribuabilului pentru alegerea obligaţiei fiscale pe care o stinge.
Limitarea creşterii obligaţiilor fiscale ale contribuabililor intraţi în dizolvare
Dezvoltarea şi implementarea, a unei aplicaţii informatice prin care contribuabilii să aibă acces controlat la dosarul fiscal
3.Modernizarea serviciilor şi perfecţionarea procedurilor
a) Modernizarea şi perfecţionarea procedurilor Simplificarea sistemului declarativ
Dezvoltarea sistemului de depunere electronică a declaraţiilor.
Transferul în timp real şi corect al informaţiilor legate de obligaţiile contribuabililor
Imbunătăţirea utilizării contului unic
b) Îmbunătăţirea asistenţei furnizate contribuabililor şi a comunicării externe
Simplificarea modalitătilor de plată a obligaţiilor fiscale
Dezvoltarea funcţiilor Call center
Îmbunătăţirea comunicării instituţionale în vederea unei mai bune reflectări în mass media a activităţii ANAF.
Conținut arhivă zip
- Agentia Nationala de Administrare Fiscala.ppt