Bugetul de stat

Referat
6.7/10 (3 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 2 fișiere: doc, ppt
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 836
Mărime: 18.06KB (arhivat)
Publicat de: Vlad Costea
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Lect. A. MORARIU
Universitatea „Ştefan cel Mare”,Suceava Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică Specializarea: Asistenţă managerială şi secretariat

Extras din referat

1. Date generale

Etimologic cuvântul buget provine din latinescul “bulgo” a cărui semnificaţie este aceea de “pungă cu bani”. Ulterior, în Franţa s-au folosit expresiile “bouge” şi “bougette”, cu sensul de “săculeţ”.

În privinţa conţinutului bugetului public naţional (autohton), la acesta face referire atât Constituţia ţării, cât şi Legea finanţelor publice.

În articolul 138 din Constituţia României este precizat că bugetul public naţional cuprinde “bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor”. Apoi, în Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice se stipulează că resursele financiare publice se constituie şi se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, şi anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror ramursare, dobânzi şi alte conturi se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, în condiţiile asigurării echilibrului financiar.

Bugetul de stat este definit drept actul de stabilire şi autorizare a veniturilor şi cheltuielilor anuale ale statului, dar este şi “un procedeu tehnico-financiar de fixare şi coordonare a veniturilor cu cheltuielile din fiecare an; de asemenea, el este un act de conducere a gestiunii financiare a statului”.

2. Cuprinsul bugetului de stat

Bugetul statului nostru, ca de altfel al oricărui stat, cuprinde în mod constant două părţi, şi anume:

A. Veniturile bugetare şi

B. Cheltuielile bugetare.

A. Veniturile bugetului de stat

Ansamblul resurselor băneşti care alimentează bugetul de stat constituie sistemul de venituri bugetare.

Veniturile bugetare sunt mijloace de alcătuire a bugetului de stat care se mobilizează în baza unor prevederi legale exprese, edictate de fiecare stat în funcţie de politica sa economico – finanicară privind repartiţia produsului intern net şi mobilizarea unor resurse externe (accesibile).

Constituirea resurselor financiare publice se face pe seama impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi veniturilor nefiscale, prelevate de la persoanele juridice şi fizice, cu luarea în consideraţie a potenţialului lor economic şi a altor criterii stabilite de lege; apoi, orice sumă care se cuvine statului se trece ca venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede altfel.

Veniturile nefiscale se referă la dividendele încasate de stat corespunzător cotei de capital deţinută de societăţi comerciale, la plăţile către buget din profitul net al regiilor autonome (socieăţilor naţionale), la venituri de la instituţii publice.

Veniturile de capital se referă la încasările realizate din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice şi din valorificarea stocurilor rezervelor de stat şi din mobilizare.

B. Cheltuielile bugetului de stat

Conţinutul părţii de cheltuieli a bugetului de stat este dat de mai multe categorii de cheltuieli, între care mai imporatante sunt cele social – culturale, pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru organele puterii de stat, pentru cercetare ştiinţifică, datorie publică, şi altele.

Preview document

Bugetul de stat - Pagina 1
Bugetul de stat - Pagina 2
Bugetul de stat - Pagina 3
Bugetul de stat - Pagina 4
Bugetul de stat - Pagina 5
Bugetul de stat - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Bugetul de Stat
    • BUGETUL DE STAT (cuprins).ppt
    • bugetul de stat cuprins.doc

Alții au mai descărcat și

Bugetele Locale

Capitolul.I. Bugetele locale 1.1. Conceptul de buget local Finanţele publice locale îşi au originea în autonomizarea autorităţilor teritoriale în...

Execuția bugetului de stat

1.Noțiuni introductive Locul cel mai important în cadrul actualului sistem bugetar al României îl deține bugetul de stat sau bugetul...

Bugetul de stat

BUGETULUI DE STAT 1. Politicile macroeconomice in sistemul bugetului de stat Politicile macroeconomice privesc modul în care administraţia...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Contract de Societate

SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA “VIITORUL” FAGARAS I. PARTILE CONTRACTANTE (MEMBRII COOPERATORI) Art.1. Persoanele fizice...

Te-ar putea interesa și

Asigurările Sociale

Introducere Necesitatea asigurărilor sociale a fost recunoscută încă din etapa dezvoltării manufacturilor cu un număr de salariaţi sporit, în...

Evoluția și Structura Cheltuielilor Bugetului de Stat în Perioada 2003-2008

CAP. 1. CHELTUIELILE BUGETARE – PARTE INTEGRANTĂ A CHELTUIELILOR PUBLICE 1.1. Conţinutul cheltuielilor publice Cheltuielile publice exprimă...

Contribuția impozitelor directe la formarea bugetului administrației centrale de stat

CAPITOLUL I IMPOZITELE ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ 1.1. DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA IMPOZITELOR 1.1.1. CONTRIBUŢIA ŞI ROLUL IMPOZITELOR ÎN ECONOMIA...

Bugetul de stat

Introducere Formarea finanţelor este rezultatul unui proces istoric îndelungat şi complex, care este determinat de evoluţia vieţii sociale, prin...

Controlul financiar ulterior al curții de conturi privind execuția bugetului de stat

Introducere Societatea contemporană se confruntă cu o serie de probleme majore cu repercusiuni în spaţiul economic - social şi care ar putea fi...

Procedura de elaborare a proiectului bugetului de stat

1.1. Noţiuni introductive Formarea finanţelor este rezultatul unui proces istoric îndelungat şi complex, care este determinat de evoluţia vieţii...

Evoluția asigurărilor sociale de stat

A. Aspecte teoretice privind bugetul asigurărilor sociale de stat 1.Conţinutul economic al bugetului asigurărilor sociale de stat Bugetul...

Analiza structurii și dinamicii cheltuielilor publice din bugetul de stat al României

Analiza structurii si dinamicii cheltuielilor publice din bugetul de stat al Romaniei I.Structura cheltuielilor publice din bugetul de stat In...

Ai nevoie de altceva?